DESPOTISM SOCIAL DEMOCRAT

„DESPOT – persoană excesiv de autoritară,

care nu ţine seama de alţii, care vrea

să-şi impună propria voinţă cu orice preţ

celor din jur sau celor care depind de el”.

 

(DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

– PAMFLET –

 

          Atitudinea publică de miercuri, 3.02.2010, a vicepreşedintelui PSD Ilie Sârbu – fost slujitor al lui Dumnezeu, sfătuitorul de taină în cele sfinte şi nesfinte al d-lui Mircea Geoană şi atotputernic în PSD Timiş – faţă de Marcel Mihoc, un coleg de partid care a îndrăznit să-şi exprime pe blogul personal sprijinul pentru candidatura la preşedinţia partidului a lui Adrian Năstase, m-a bucurat şi m-a întristat în acelaşi timp. Adrian Năstase l-a adus şi propulsat pe Ilie Sârbu în politică, iar ginerele şi fiica lui Ilie Sârbu sunt susţinătorii lui Adrian Năstase.

          M-a bucurat pentru că manifestarea de ieri a lui Ilie Sârbu a confirmat cele spuse de mine în ultimul timp, adică la Timiş, de 2-3 ani, deviza lui este „Le parti c¢est moi!” sau în traducere liberă „PSD Timiş este «feuda» mea păzită cu greu de «valeţii» mei specialişti în păduri şi aritmetică”.

          M-a întristat, însă, faptul că în PSD, în ultimii ani, tendinţele şi manifestările de tip despotic au devenit laturi ale democraţiei instaurate de „dinastia baronilor locali”, statuată de Mircea Geoană. Deviza „cine nu este cu noi, este împotriva noastră” s-a statuat în PSD la toate nivelele. „Vorbeşti, o paţeşti! Ai ceva de spus, eşti exclus!”. A se vedea excluderile lui Octav Cozmâncă, Mădălin Voicu, Gabriel Oprea, Eugen Nicolicea.

           La Timiş, preşedintele Ilie Sârbu, a cărui deviză era «iubeşte-ţi aproapele», a instaurat „dictatul excluderii” de când s-a instalat, prin metode specifice politicianismului, la conducerea filialei, determinându-l pe Dan Poenaru să se retragă scârbit de cei care se cred salvatorii României, dar în realitate ei fiind devalizatorii patrimoniului României.

          După excluderea lui Dorel Gâtlan (fostul subprefect) şi eliminarea din partid prin ameninţarea cu excluderea a lui Dan Ioan Şipoş (fostul preşedinte al CJ Timiş) şi a lui Eugen Milutinovici (fost secretar general al PSD Timiş), au urmat încercările nereuşite de excludere a următorilor membri cunoscuţi ai acestei filiale: Petru Andea, Emilia Milutinovici, Radu Ţoancă, Daniel Urs, Iosif Oncu, Vasile Busuioc, Gheorghe Cornea şi Marcel Mihoc. Cel mai vehement opozant al intenţiilor preşedintelui de a-i exclude din partid pe colegii noştri am fost eu, care m-am ales ulterior cu excluderea în lipsă şi fără motiv de către acest om preocupat de a conduce prin dezbinare, intimidare, ameninţare, diversiune şi cu sprijinul „prietenilor” din afara partidului care gestionează un număr important de consilieri municipali şi judeţeni în schimbul „donaţiilor şi sponsorizărilor” a căror valoare nu s-a declarat niciodată (să nu păcătuiesc, poate o ştiu Adam, Sorin, Radu, Marcel).

          Ilie Sârbu a fost şi este (cel puţin până azi) susţinătorul lui Mircea Geoană pentru că viitorul lui politic ţine de realegerea actualului preşedinte. Dacă punem alături atitudinea „democratică de tip despotic” a unui lider judeţean (şi nu numai) şi afirmaţiile făcute de Mircea Geoană miercuri seara la postul Realitatea TV precum că are „o echipă formată din cei mai valoroşi oameni cu care va reconstrui cel mai democratic partid politic românesc”, vedem cu uşurinţă falsitatea, inconsecvenţa şi imoralitatea discursului unui mare politician român care, din cauza setei de putere, sfidează sau nu mai vede realitatea.

          Instaurarea „democraţiei de faţadă” (cu adunări şi conferinţe cu rezultate preconcepute şi nestatutare) şi manifestarea comportamentului de tip despotic al preşedintelui PSD Timiş au la bază poziţiile membrilor din organele de coducere ale partidului, respectiv: 

1. atitudinea permisivă şi votul necondiţionat ale liderilor Titu Bojin, Viorel Matei, Nicolae Oprea, apăsaţi de teama că cineva i-ar putea necăji cu reamintirea unor „presupuse păcate” din perioada privatizărilor, plăţii subvenţiilor, retrocedării terenurilor etc.;
2. teama de a nu-şi pierde poziţiile, pe care nu le-ar mai putea obţine niciodată, a liderilor Cătălin Tiuch, Eugenia Milutinovici, Dogariu Eugen, Ţoancă Radu, Marcel Suciu, Adrian Negoiţă;
3. nepăsarea şi spiritul de autoconservare prin evitarea conflictului cu „şeful” a liderilor Brânzan Ovidiu, Andea Petru, Francisc Boldea care pentru moment nu au pentru ce lupta;
4. pacifismul cu nuanţă creştină a liderului Dorel Covaci care nu vrea să supere pe nimeni şi nu are curajul de a-şi exprima ferm poziţia pe care, de altfel, o are întotdeauna;
5.  teama de a nu intra în „necazuri” pentru diverse presupuse probleme privind cheltuirea banilor publici sau pentru starea materială crescută peste noapte ca şi cozonacul sau teama de a-şi pierde privilegiul de a-şi numi apropiaţii în funcţii publice cu ajutorul şefului a unor lideri mai mici consideraţi „oamenii de curte” la V.V. Delamarina, Jebel, Criciova, Chevereş, Sânnicolau Mare;
6. retragerea din bătaia puştii din raţiuni numai de ei ştiute a unor lideri ai organizaţiei municipale Timişoara, respectiv Dumitru Ţucu, Florin Bârsăşteanu, Victor Dumitraşcu, Ludovic Holzinger, Octavian Mazilu, Vasile Rotărescu, care-şi au viaţa lor şi nu vor să aibă probleme;
7. slugărnicia, oportunismul, veleitarismul, ipocrizia şi caracterul discutabil al „valeţilor de treflă” ai preşedintelui Sorin Grindeanu şi Adam Crăciunescu care mai bine îngenunchează la comandă decât să-şi piardă funcţiile din administraţia municipiului şi, respectiv, a judeţului (despre „valeţi” şi „oameni de la curtea baronilor” a vorbit preşedintele de onoare Ion Iliescu la Consiliul Naţional al PSD de joi seara). Ei sunt convinşi că îi „iubeşte poporul pesedist”;
8.  poziţiile slugarnice şi perfide ale unor doamne rătăcite de mulţi ani în „pădurea cu lupi” a PSD Timiş, specialiste în dezinformări, intoxicări, bârfe şi minciuni, printre care ocupă un loc aparte Florica Fâşie, Doina Buni;
9. obişnuinţa de a suporta umilinţa, minciuna, intoxicarea, nepotismul, promovările pe criterii subiective şi chiar mercantile şi teama de a-şi spune deschis părerea, de a se opune nedreptăţii a multora dintre membrii de partid, adevăraţi social democraţi, cum sunt primarii Ioan Simoc, Ionel Toma, Ioan Sorincău, Aleodor Sobolu, Mihai Petricaş, Iosif Barboni, Ionel Costa, Ilaş Alger sau preşedinţii de organizaţii comunale Constantin Glodeanu, Augustin Boldur, Iosif Oncu, Vasile Busuioc, Gheorghe Maliţa, Gheorghe Top, Sorin Oprişoni, Octavian Pătruţi, Lucian Magheţ, Ionel Ilian, Ioan Mureşan sau membrii Comitetului Executiv municipal Timişoara Sorin Ionescu, Romaniţa Jumanca, Ionel Bungău, Elena Ursu, Voichiţa Matei, Vasilica Marghiloman, Carol Voicu, Felicia Plugaru, Maria Pacia, Cosntantin Lascu, Elena Neaţă, Mihaela Chirculescu, Puiu Jurescu, Romulus Roşca şi alţii, mulţi alţii;
10. acceptul tacit sau declarat a încălcării statutului de către toţi cei care votează cu voia sau fără voia lor, la comandă la conferinţele nestatutare sau trucate;
11. perfidia şi trădarea pentru doi bani şi-o funcţie a unora care pot să se afirme în societate şi viaţă numai prin astfel de metode. Aceşti trădători „de rahat” nu merită nici măcar să li se mai dea numele. Ei îl vor trăda şi pe Ilie Sârbu la momentul potrivit. Ei sunt cei mai periculoşi pentru acest partid.

 

          Îmi cer scuze dacă am supărat pe vreunul din prietenii mei adevăraţi, evaluându-le, inexact sau incomplet, dar cu sinceritate, „poziţia” manifestată în partid şi îi rog să înţeleagă că am făcut acest lucru din dorinţa ca filiala Timiş a PSD să redevină prima forţă politică a judeţului aşa cum a fost la momentul reîntoarcerii de la Bucureşti a lui Ilie Sârbu, iar PD-L să nu mai conducă precum P.C.R. judeţul Timiş după voia şi interesul liderilor săi pentru că PSD Timiş a intrat „în adormire”.

          Sunt foarte mulţi oameni din partid sau susţinători ai partidului care doresc schimbarea, care aşteaptă schimbarea poziţiei membrilor de vază şi de bază ai partidului, care doresc schimbarea poziţiei actuale a lui Ilie Sârbu faţă de noţiunile de democraţie, prietenie, colegialitate, cinste, corectitudine, verticalitate, împăcare, moralitate, dreptate socială şi respect reciproc şi întoarcerea sa la statutul şi imaginea pe care le-a avut atunci când a venit la conducerea filialei. Viitorul lui Victor şi al Dacianei în politica românească ar trebui să fie mai important pentru Ilie Sârbu decât orice altceva şi oricine altcineva.

          M-ar bucura să văd că procesul de „metamorfozare”, despre care am vorbit în postarea anterioară de pe blogul meu, se produce din nou, dar de data aceasta invers în cazul lui Mircea Geoană şi a lui Ilie Sârbu. Ar fi un câştig pentru social democraţie.

          Desigur, posibilitatea reîntoarcerii la „punctul de plecare” este întotdeauna grea, dar nu imposibilă. E greu de crezut că se poate produce, dar speranţa moare ultima.

          Continuarea coborârii pe panta abruptă a sfidării, despotismului şi cultului personalităţii nu poate avea drept punct final decât fundul prăpastiei de unde nimeni nu a ieşit.

           Pe curând!

          P.S.  Excluderea lui Marcel Mihoc poate fi un bumerang care cu greu ar mai putea fi oprit. Nu trebuie să uite nici un „împricinat politic” răspunzător de încălcarea statutului că probabilitatea întoarcerii „împăratului Hadrianus” este extrem de mare, iar delegaţii PSD din Timiş la Congres, oricare ar fi ei şi oricum ar fi îndoctrinaţi, în cabina de vot vor vota cu siguranţă schimbarea, sătui de minciuni şi promisiuni.

           Continuitatea propusă de Mircea Geoană şi „garda lui de pretorieni” şi consfinţită de Congres va fi factorul care va determina inevitabil formarea unui nou partid cu adevărat de stânga.

MIRCEA GEOANĂ ÎNTRE REFORMATORI, PRETORIENI ŞI CAMELEONI

„Cine are tovarăş nerod / Ajunge din pod în glod”.

 (Anton Pann – Despre negoţ şi tovărăşie)

 

„Încet la făgăduială, grabnic la împlinire”.

 (J.J. Rousseau – Cugetări şi maxime)

 

 

– PAMFLET –

 

             Percepţia actuală a publicului românesc este că „atacul energetic” continuă. Nu se mai ştie cine este în spatele acestuia pentru că acum atacul este îndreptat către mai multe persoane, publice desigur.

            Ne putem întreba: cine atacă, pe cine atacă şi care este motivul?

            Mogulii şi instrumentele lor mediatice dau semne de oboseală şi poate chiar de teamă şi de aceea nu mai pot să ne ajute să găsim răspunsuri la dilema de mai sus.

            Se pare, însă, că atacul energetic se dezlănţuie spre persoane din toate partidele. Toate cele trei mari partide, şi nu numai acestea, sunt sub tirul celor „atacaţi energetic” care cer analiză, cer căderea capetelor, cer scaune şi funcţii în locul celor care urmează a fi decapitaţi.

            Nici un lider de partid nu-şi asumă răspunderea pentru înfrângeri sau eşec, nici un lider nu-şi aminteşte ce a promis, ce a făcut, ce n-a făcut. Toţi sunt „conştienţi” (sau mai degrabă inconştienţi) că numai ei sunt vrednici să conducă treburile ţării, că sunt de neînlocuit, că sunt cei mai iubiţi fii ai naţiunii. Eroare mai mare nu pot face.

            Aproape 100 de politicieni din toate partidele conduc România de mai bine de 20 de ani aducând-o în stare de faliment, sărăcie, corupţie, insecuritate. Anul 2010 va fi, după mine, anul care va aduce mari mişcări sociale – pentru că poporul a ajuns la liman şi nu va mai putea îndura umilinţa şi nepăsarea politicienilor români şi va cere socoteală celor care s-au îmbogăţit din politică, din bani publici în timp ce sărăcia şi lispsurile se generalizează.

            Inconştienţa politică este atât de apropiată de paranoia încât nimeni nu mai realizează că ţara are nevoie de consens, de unitate naţională în decizie şi acţiune, de protecţie socială, de bun simţ şi, mai ales, de solidaritate. Toţi, însă, au un singur obiectiv: să rămână tot ei la conducerea partidelor şi, prin aceasta, la conducerea treburilor ţării pentru a fi în continuare privilegiaţii naţiunii române.

            Este greu de crezut că preşedintele Traian Băsescu nu priveşte cu satisfacţie „autoeutanasierea” opoziţiei, „sinuciderea” liderilor infatuaţi şi inconştienţi, îndepărtarea liderilor care au devenit frâne în demersul constituirii „partidului unic” prezidenţial, precum şi a celor care se opun modernizării instituţiilor statului.

            Deşi simt pericolul, liderii marilor partide de opoziţie, şi nu numai, sunt preocupaţi să-şi revitalizeze „gărzile de pretorieni” care să-i apere (apărându-se, desigur, pe ei în primul rând), să-i protejeze şi chiar să-i sprijine pentru a fi realeşi.

            Aşa face şi Mircea Geoană, preşedintele celui mai mare partid de opoziţie al României, a cărui imagine de diplomat de excepţie, de politician de tip european, de posibil om de stat providenţial s-a deteriorat în numai 5 ani de zile de când conduce (sau nu conduce) PSD.

            Astăzi, în partid, la toate nivelele, şi pe toate canalele media numelui Mircea Geoană i se alipesc expresii de tipul: prostănac, gafeur, infatuat, mincinos, atacat energetic, sprijinitor al nepotismului, ginerele soacrei, gestionarul funcţiilor de partid şi de stat, marioneta baronilor locali, bronzatul din Aruba. Îmi pare sincer rău pentru acest lucru pentru că, deşi nu l-am votat la Congresul din 2005, l-am susţinut ulterior cu multă energie crezându-l providenţial.

 

 

 METAMORFOZA

 

 „A (SE) METAMORFOZA – a-şi schimba caracterul, firea, comportarea;

a se transforma sau a face să se transforme în ceva sau în cineva:

 -(ex.) s-a metamorfozat în erou”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

            Transformarea preşedintelui PSD Mircea Geoană, în ultimii 5 ani, reprezintă un exemplu de necontestat de cum politica poate să influenţeze viaţa, caracterul, firea, comportamentul, gândirea şi existenţa omului care intră într-o „lume” dominată de minciună, corupţie, jocuri de culise, trădători, trafic de influenţă, mită, şantaj, bani publici deturnaţi, prietenii de conjunctură, teatru, populism, îmbogăţire fără just temei, sfidare şi nesimţire şi, mai presus de orice, compromis de orice tip, oricând şi oricum.

            La momentul alegerii sale în fruntea Partidului Social Democrat, adică „la început”, Mircea Geoană era un diplomat adevărat care se bucura de o mare încredere populară, având una din cele mai mari cote de popularitate graţie activităţii sale diplomatice, comportamentului distins, amabil, inteligent, raţional şi de bun simţ, discursului plin de adevăr, de modestie şi de respect.

            A venit în fruntea PSD printr-o simplă întâmplare – „a fost la locul potrivit, în momentul potrivit” – atunci când Adrian Năstase a refuzat grupul „pretorienilor” de a candida împotriva lui Ion Iliescu, temându-se de acesta şi de influenţa acestuia în multe domenii văzute şi nevăzute. Preluat de „garda pretoriană” (plecată de lângă Adrian Năsatse), soarta lui Mircea Geoană urma să fie decisă „de alţii” şi nu de el. Formaţiunea sa profesională şi voinţa sa de a deveni un lider social democrat de tip european au fost benefice în primii doi ani când, alături de Grupul de la Cluj, a încercat să democratizeze partidul, să înlăture „baronii locali” şi să facă totul pentru a îndepărta cuvântul corupţie de imaginea PSD.

            Grupul de la Cluj l-a părăsit nu după mult timp, asumându-şi greşeala de a-l fi propulsat în fruntea partidului, el înşelându-i speranţa. Din acel moment alături de Mircea Geoană s-au postat „baronii locali”, avizi de putere şi răzbunare faţă de Adrian Năstase, care l-au determinat pe „preşedinte” să facă greşeli după greşeli pentru care acum s-ar putea să plătească.

            Mircea Geoană este astăzi în situaţia de a-şi asuma şi de a răspunde pentru greşeli greu de iertat, cum ar fi:

1. Desconsiderarea şi umilirea permanentă a preşedintelui de onoare al partidului, dl. Ion Iliescu;
2. Înlăturarea lui Adrian Năstase de la conducerea partidului şi a Camerei deputaţilor, lăsându-l în braţele anchetatorilor „politici” asmuţiţi de „prietenul” său Traian Băsescu;
3. Marginalizarea şi chiar îndepărtarea de lideri de marcă ai partidului, cum ar fi Adrian Severin, Mihai Tănăsescu, Miron Mitrea, Ioan Rus, Vasile Dâncu, Sorin Oprescu, Octav Cozmâncă, Răzvan Teodorescu, Marian Săniuţă, Titus Corlăţeanu, Alin Teodorescu, Mădălin Voicu, Dan Ioan Popescu, Şerban Nicolae şi alţii;
4. Apropierea (inacceptabilă şi de neînţeles pentru marea masă a membrilor partidului şi a susţinătorilor acestuia) de „BARONII LOCALI” caracterizaţi de mass media ca fiind fie indivizi avizi de putere şi trafic de influenţă, fie agramaţi sau excentrici, fie perfizi, fie oportunişti, fie autocraţi setoşi de răzbunare şi adepţi ai cultului personalităţii şi nepotismului. Aceştia nu au vrut altceva decât putere absolută în organizaţiile judeţene în afara statutului (denumind-o descentralizare, parte a democratizării) şi manipularea preşedintelui Mircea Geoană care să le asigure funcţii şi demnităţi. Aceşti „baroni locali”, îmbogăţiţi din politică, au transformat organizaţiile judeţene în „feude proprii” unde membrii organelor de conducere sunt în general (dar în majoritate) simple piese pe tabla de şah pe care joacă liderul absolut judeţean cu „sponsorii săi” ahtiaţi după influenţă şi bani publici. Pentru ceea ce au primit (libertate, funcţii, demnităţi, scaune în dreapta şi în stânga şefului absolut, pe primul rând în faţa camerelor de luat vederi şi în lumina reflectoarelor), baronii locali – din „garda pretorienilor” – au jurat liderului maxim (în nopţile pierdute prin hoteluri şi cabane la munte şi la mare) credinţă maximă, susţinerea necondiţionată financiară şi morală pentru campania prezidenţială, de la ei şi de la „sponsori”, precum şi fel de fel de atenţii şi cadouri „nevinovate” (aşa cum se obişnuieşte în orice partid care-şi respectă şeful). Aşa s-a metamorfozat Mircea Geoană din „DIPLOMAT” în „OBLIGAT”;
5. Acceptarea, aprobarea, însuşirea şi transpunerea în fapt a „sfaturilor, îndemnurilor, învăţăturilor, serviciilor, orientărilor şi soluţiilor” oferite cu sau fără buna credinţă de către cei mai apropiaţi „sfetnici” (de taină sau nu), intangibili de altfel, pe numele lor Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Marean Vanghelie, Constantin Niţă, Dan Nica, Liviu Dragnea, Ioan Toma, Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre, Marian Oprişan, Gheorghe Nechita, Ionuţ Bazac, Constantin Nicolescu, Aura Vasile. Sfătuitorii aceştia, care până la urmă s-au dovedit a fi neinspiraţi sau rău intenţionaţi, iar „ajutorul lor” a fost malefic – l-au ajutat pe „PREŞEDINTE” să facă saltul de la statutul de diplomat modest şi de bun simţ la conducătorul politic arogant şi cu gânduri ascunse, devenit prieten ad hoc, peste noapte, cu sponsorii care, în schimbul ajutorului dat, îşi fac mendrele prin organizaţiile judeţene ale PSD, solicitând protecţie necondiţionată şi nelimitată. Aşa şi-a pierdut „PREŞEDINTELE” stima şi respectul unei mari părţi a membrilor şi simpatizanţilor social democraţi;
6. Cultul personalităţii creat, menţinut şi propagat de „garda pretoriană”, creată şi acceptată de liderul maxim, proaspăt bronzat în Aruba sau Miami, l-au dus într-o asemenea cădere încât s-a „autocompromis”, dacă mai era nevoie, prin afirmaţii, declaraţii şi acţiuni dintre care nu pot fi uitate:

a)     „Peste 5.000.000 de alegători au încredere în mine şi m-au vrut preşedinte” – Mircea Geoană.

 FALS!

 Numai 3.027.838 de votanţi sunt votanţii efectivi ai alianţei PSD + PC din turul I. Diferenţa a fost făcută „cadou” de Crin Antonescu şi PNL care au obţinut în primul tur 1.945.831 voturi. Din cauza acestei percepţii greşite, a contestat alegerile şi s-a făcut de râs. Tot datorită acestei mentalităţi, Mircea Geoană nu-şi mai dă demisia, aşa cum a promis dacă nu câştigă preşedinţia. Voturile obţinute de Geoană sunt rezultatul muncii celei mai mari coaliţii politico-mediatice postdecembriste declarată anti Băsescu.

b)     „Băsescu are specialişti în ezoterism la Cotroceni, i-a folosit şi în campanie” –  Mircea Geoană. „Soţul meu a fost atacat energetic în timpul campaniei electorale” – Mihaela Geoană. Aliodor Manolea – parapsihologul din spatele lui Traian Băsescu – a lucrat mai întâi pentru PSD şi Mircea Geoană. Oare staff-ul lui Mircea Geoană nu ştia acest lucru la confruntare? 

c)     „Continuitatea este soluţia pentru PSD în opoziţie şi pentru alegerile din 2012-2013” – este părerea lui Mircea Geoană. Şi cum să fie aceasta? Continuitate cu purtător de cuvânt Marean Vanghelie, cu flacăra violet a lui Hrebenciuc, cu sfaturile preoţeşti ale lui Ilie Sârbu, cu bâlbâielile lui Nica, cu chefurile de la Braşov – specialitatea lui Niţă, cu „brazilienismele” lui Mazăre, cu aberaţiile lui Toma, cu „papagalismul” televizat al Olguţei Vasilescu, a lui Manda, Bănicioiu, Pop şi alţii? 

d)     Convocarea la petrecere „la o cabană” din Poiana Braşov făcută de „garda pretoriană”, disperată de pericolul de a-şi pierde privilegiile în partid, denotă înspăimântarea lui Mircea Geoană că ar putea să piardă totul şi să se mute în Aruba unde probabil nu-l mai poate atinge nici un atac energetic. 

e)     Declaraţia de „la munte” a lui Niţă, susţinut de Ilie Sârbu, Toma şi Vanghelie, precum că 39 de filiale îl susţin necondiţionat pe Mircea Geoană şi că vor continuitate este un „bluf”, dacă nu o „sinucidere” în masă a acestor aşa-zişi lideri care nu au avut şi nu o să aibă niciodată un astfel de mandat din partea organizaţiilor locale ai căror delegaţi vor vota aşa cum cred şi nu vor vota cum le vor ordona (ameninţându-i, bineînţeles) cei care se cred stăpânii lor, adică cei care gândesc şi decid pentru toţi. „Declaraţia de la munte” (dată la -25ºC) s-ar putea să însemne pentru Mircea Geoană semnalul că boala numită „cameleonism” s-a declanşat.  

            Oare a numărat cineva cameleonii prezenţi? Atenţie, domnule PREŞEDINTE GEOANĂ! Amintiţi-vă, dacă doriţi, de ceea ce v-am spus eu atunci, în octombrie 2008 în biroul dumneavoastră de la sediul central al PSD când v-am solicitat să interveniţi în a-l opri pe Ilie Sârbu – „proprietarul” filialei Timiş a PSD – de a destructura organizaţia municipală şi judeţeană şi de a vă conduce „pe drumul pierzaniei” fiind cel mai duplicitar politician al ultimilor 5 ani. Nu m-aţi crezut, acum aşteptaţi-vă oricând la o „lovitură de graţie” din partea celor pe care „i-aţi ţinut la sân”!

            Rezumând ceea ce am scris mai sus, nu pot să nu afirm cu regret – pentru că ceea ce se întâmplă în PSD mă întristează şi mă revoltă în acelaşi timp fiindcă eu cred şi voi crede întotdeauna în necesitatea unui partid de stânga modern, european în România – că pentru situaţia ingrată în care se află fosta mare speranţă a PSD, preşedintele Mircea Geoană, acesta trebuie să mulţumească următoarelor persoane:

1. Marean Vanghelie – portavocea agramată a partidului;
2. Ilie Sârbu – sfătuitorul şi duhovnicul de taină – în ale trădării – pentru intrarea la guvernare cu PD-L, pentru mitingul din Timişoara – pentru imaginea sa şi a partidului la Timişoara;
3. Constantin Nica – pentru organizarea şedinţelor montane unde s-a pus la cale ţara şi partidul;
4. Liviu Dragnea – ba ministru, ba secretar general, ba preşedinte de Consiliu Judeţean, ba şef de campanie, de toate şi nimc – pentru indecizie şi imprecizie;
5. Viorel Hrebenciuc şi flacăra violet – marele „vrăjitor” al combinaţiilor, toate perdante pentru PSD – pentru că l-a dus când lângă liberali, când lângă populari;
6. Sorin Ovidiu Vântu – pentru că l-a invitat să se relaxeze în noaptea dinaintea confruntării cu Traian Băsescu şi apoi a aprobat publicarea pozelor în Caţavencu – conspiraţie sau joc de glezne;
7. Dinu Patriciu – pentru modul cum a lansat caseta cu Traian Băsescu pe piaţa media, tremurându-i vocea şi mâna;
8. Dan Voiculescu – pentru emisiunile de la Antena 3 căzute în transa şi paranoia anti-Băsescu;
9. Cozmin Guşă – sfătuitor personal, trimis de Sorin Ovidiu Vântu – pentru cameleonism;
10. Grupului Oprişan, Constantinescu, Mazăre – pentru că au reuşit să-şi pună miniştri pentru ei şi interesele lor;
11. Membrilor staff-urilor de campanie – pentru mitinguri faraonice cu participarea a zeci de mii de persoane, cu fast şi culoare, manifestări care au sfidat sărăcia şi bunul simţ, ridicându-se la nivelul celor dedicate tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi au statuat cultul personalităţii;
12. Crin Antonescu – pentru că i-a prezentat cumnatul care câştigă 20.000 EUR pe lună la o bancă de stat, cosfiinţind nepotismul;
13. Mihaela Geoană – pentru promovarea lui Bazac la Ministerul Sănătăţii pentru binele Crucii Roşii Române şi pentru imaginea Ferrari, cât şi pentru dezvăluirea ATACULUI ENERGETIC asupra soţului ei;
14. Soacra – ţărănistă, neliniştită – pentru tendinţele sale de a apărea în media ca imobiliaristă şi revoluţionară. 

             Preşedintele PSD, Mircea Geoană, are acum de înfrânt obstacole importante:

–        teama de Ion Iliescu care a iertat, dar nu a uitat;

–        „complexul Băsescu” faţă de care este vulnerabil;

–        pericolul alianţei Năstase – Ponta – Dragnea;

–        „cameleonismul” unora din fosta „gardă pretoriană”;

–        curajul lui Mitrea de a-l critica deschis şi fără reţineri;

–        personalitatea lui Cristian Diaconescu;

–        jocurile lui Viorel Hrebenciuc care nu poate să rămână spectator;

–        atacul energetic al lui Aliodor;

–        dorinţa repetenţilor în alegeri de a ocupa din nou funcţii în partid;

–        acuzaţia că, sub înţeleapta sa conducere, PSD-ul a pierdut tot ce se putea pierde în ultimii 5 ani;

–        frustrarea sa nemărginită.

 

 

ARDEALUL, BANATUL (TIMIŞUL) ŞI

SOCIAL DEMOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ

 

            La pierderea alegerilor prezidenţiale, şi nu numai, organizaţiile PSD din Ardeal au avut o mare contribuţie situându-se pe ultimele 12 locuri:

Nr.crt.	Judeţ	Turul I	Turul II
1	Harghita	5,69%	43,56%
2	Covasna	9,86%	40,21%
3	Mureş	18,51%	48,79%
4	Cluj	19,40%	37,22%
5	Arad	20,69%	36,07%
6	Sibiu	21,50%	38,91%
7	Braşov	21,66%	44,81%
8	Bihor	22,19%	48,35%
9	Timiş	22,87%	40,51%
10	Satu Mare	23,09%	48,02%
11	Alba	31,15%	39,81%
12	Maramureş	24,93%	43,68%

             Sunt judeţe în Ardeal în care rezultatele PSD-ului reprezintă (prin voturile obţinute la prezidenţiale, turul II) aproape jumătate faţă de cele ale PD-L-ului şi acest lucru este rezultatul activităţii din ultimii 5 ani când situaţia era inversă:

                              PD-L – Băsescu            PSD+PC – Geoană

1.  Arad                       46,78%                          20,69%

2.  Sibiu                      44,45%                           21,50%

3.  Cluj                        41,25%                            19,40%

4.  Timiş                     40,76%                           22,87%

 

DE CE NU VOTEAZĂ ARDEALUL CU STÂNGA, CU PSD-UL?

 

            Din cauza unei percepţii negative, determinată de realităţi şi fapte:

 a)     PSD – partid în care mai sunt comunişti, securişti, corupţi, mincinoşi şi îmbogăţiţi din politică;

b)     PSD – partid cu aceiaşi lideri locali de ani şi ani de zile, care au avut şi au probleme de imagine, care spun minciuni şi nu fac nimic;

c)     Vanghelie, Oprişan, Mazăre, Hrebenciuc, Toma, Nechita – nu reprezintă idealurile Ardealului;

d)     PSD-ul a marginalizat Grupul de la Cluj care a vrut reformă;

e)     lipsa discursului naţionalist moderat;

f)       PSD-ul face opoziţie de paradă, fără implicare, răspundere, seriozitate, documentare, intransigenţă şi spirit justiţiar;

g)     inconsecvenţă în luări de poziţie şi alianţe de guvernare, în special cu UDMR;

h)     Ardealul a primit întotdeauna fonduri puţine – mai ales în guvernările PSD;

i)      promisiunile mincinoase făcute de liderii partidului social democrat în campanii şi în afara campaniilor;

j)       jocurile grupurilor de interese din spatele organizaţiilor judeţene care manipulează aleşii locali pentru a ajunge la bani publici.

 

PSD TIMIŞ ŞI ILIE SÂRBU

 

            Timişul este acum unul din judeţele în care stânga nu poate depăşi nivelul de 25% – coborând vertiginos în ultimii 5 ani din cauza lipsei unei strategii adevărate, a unei implicări şi organizări raţionale şi temeinice a lipsei unor lideri ataşaţi social democraţiei, a unui preşedinte care pune mai presus de interesele sale şi ale „prietenilor săi” interesul oamenilor care au nevoie de sprijin, protecţie, ajutor, a unui lider care trăieşte la Timişoara şi nu la Cornu sau Bucureşti.

            Pe lângă „meritele” de destructurare a organizaţiilor teritoriale şi locale din Timiş şi chiar a celorlalte 3 din zona de vest, respectiv Caraş Severin, Arad şi Hundeoara care l-au propulsat vicepreşedinte naţional, PREŞEDINTELE DE TIMIŞ are meritul de a fi ajutat PD-L şi pe liderul acestuia, Constantin Ostaficiuc, să preia conducerea întregului judeţ, precum partidul comunist odată, prin non combat şi înţelegeri secrete, prin colaborări nevăzute, transpartinice, prin impunerea de marionete în diverse poziţii pentru a gestiona împreună privilegii şi funcţii în serviciile deconcentrate şi în administraţia publică.

            Ilie Sârbu are, însă, şi însemnate merite în „creşterea şi descreşterea” preşedintelui Mircea Geoană al cărui prim sfetnic a fost şi încă mai este până nu dezertează luând-o puţin LA DREAPTA în caz de cutremur. Astfel:

–        a participat la instalarea acestuia în fruntea partidului – fiind unul din principalii membri ai „gărzii pretoriene” care l-a trădat pe Adrian Năstase şi pe Ion Iliescu şi apoi a fost tot timpul mentorul său (cu voia sau fără voia acestuia);

–        a contribuit la îndepărtarea grupului de la Cluj (din care iniţial făcea parte) din preajma preşedintelui, creându-şi lui însuşi locul de sfetnic de taină;

–        a fost pionul nr.1 în pregătirea intrării la guvernare alături de PD-L prin înţelegeri nocturne la Cotroceni, lucru asumat de altfel;

–        a fost unul din susţinătorii din umbră ai guvernului Tăriceanu, alături de Viorel Hrebenciuc, pentru a fi printre cei care beneficiază de privilegii (vezi preşedinte al Senatului – timp puţin, dar dă bine la CV);

–        a organizat „spectaculos” (şi benefic pentru „Zeus”) mitingul lui Mircea Geoană în Piaţa Operei din Timişoara, unde pericolul de a se întâmpla lucruri necontrolate, asemănătoare celor din decembrie 1989, a fost cu greu îndepărtat, iar corifeii săi – mult supuşii Crăciunescu şi Grindeanu care se luptă (aud) să-i ia locul – au scăpat de „securea călăului” care urma „să taie capetele” vinovaţilor. Poate că vizita de la Timişoara şi cea de la Vântu de-acasă sunt părţi de puzzle montat împreună de către anumiţi oameni de afaceri, moguli, politicieni vânduţi, parapsihologi şi alte forţe nevăzute, probabil toţi atacaţi energetic;

–        a destructurat organizaţia judeţeană a PSD astfel încât acum PD-L-ul reprezintă la toate poziţiile dublul PSD-ului. La Timiş opoziţie nu mai există de mult timp. În 2004, PSD Timiş avea 51 de primari, azi are 22. Consilierii PSD din consiliile locale sunt în mare parte simple marionete care votează aşa cum visează liderii sau cum dispune „liderul absolut”;

–        organizaţia judeţeană Timiş a PSD a pierdut în ultimii 5 ani tot ce se putea pierde în alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale. Promovările în funcţiile de conducere în partid, în administraţia publică şi în serviciile publice deconcentrate se fac numai pe principii mercantile sau pe bază de nepotism. Alianţa ad hoc cu ţărăniştii şi liberalii n-a adus nimic bun partidului, ba mai mult PSD-ul devine responsabil pentru administrarea municipiului şi judeţului, deloc apreciată şi lăudată de timişeni. Votul dat de timişeni lui Mircea Geoană – comparativ cu cel dat lui Traian Băsescu – este oglindit de următoarele cifre care definesc diferenţa ca fiind „DUBLĂ”:

                                         Mircea Geoană                      Traian Băsescu

            Turul I           voturi = 69.094                      voturi = 123.124

                                        % = 22,87                                   % = 40,76

             Turul II          voturi = 138.496                   voturi = 203.351

                                          % = 40,51                                  % = 59,48

–        a votat întotdeauna în BPN şi CExN dupa propria-i conştiinţă şi voinţă, fără a avea vreodată mandat din partea organizaţiei judeţene datorită căreia a fost şi este vicepreşedinte al partidului. Pentru Ilie Sârbu statutul este egal cu interesul său personal sau al „prietenilor” săi „vajnici” sponsori şi susţinători financiari ai partidului şi nu numai (şi nu degeaba). Deci, dacă Sârbu nu respectă statutul, iar Mircea Geoană acceptă deciziile nestatutare ale acestuia, atunci ce se mai poate spune despre preşedintele acestui mare partid? A condus el partidul sau a condus prin interpuşi?

            Ar putea spune unul sau altul că analiza mea are un caracter pronunţat subiectiv pentru că Ilie Sârbu m-a exclus nestatutar din partid cu sprijinul a 12 colegi care s-au dovedit a fi nişte marionete nemernice lipsite de coloană vertebrală. Nu, vă asigur că nu. Au trecut aproape 16 luni de la acea dată şi nu am zis mai nimic de Sârbu Ilie – fostul meu prieten. Dar acum, când văd că din nou intenţionează să-i ducă în eroare pe toţi că a muncit şi munceşte, că este agreatul tuturor şi că intenţionează să-şi anunţe din nou candidatura la o funcţie în conducerea centrală a partidului, sărind în tabăra câştigătoare, mă văd obligat să-mi exprim părerea că această organizaţie judeţeană trebuie să iasă de sub pantoful malefic al acestui om şi al grupurilor economice care-l susţin şi să se reorganizaze pe alte principii care exclud mercantilismul şi nepotismul. Dacă nu vor, nu fac sau nu au curajul să o facă, e problema lor, a celor care mai au un minim respect faţă de membrii şi simpatizanţii acestui partid care a rămas ultima speranţă a oamenilor de stânga şi vor rămâne pe zi ce trece tot mai singuri şi mai amărâţi.

            Cu Ilie Sârbu în frunte PSD Timiş va ajunge în următorii 2 ani la 10-15% din voturi, iar cu Ilie Sârbu alături, ca sfătuitor, Mircea Geoană nu poate avea succes niciodată.

            Nu ştiu ce se va întâmpla până în 20 februarie 2010, dar am convingerea că la Congresul PSD delegaţii social democraţi se vor afla în faţa a  4 ALTERNATIVE, iar alegerea uneia dintre ele va fi cel mai greu lucru pentru că ea va fi răspunsul la dilema „a fi sau a nu fi” un partid adevărat:

 

 A.     RUPEREA PSD

 –        Mircea Geoană preşedinte alături de vechea gardă care l-a ajutat să piardă preşedinţia;

–        cei nemulţumiţi pleacă şi formează un alt partid sau se alătură lui Octav Cozmâncă la consituirea ANSD (Alianţa Naţională a Stângii Democrate) deja decisă;

–        Dl. Ion Iliescu rămâne dezamăgit pentru că i-a murit partidul pentru a cărui unitate a suportat umilinţe şi atacuri nesimţite;

–        „baronii locali” îşi reiau obiceiurile şi transformă social democraţia în liberalism sălbatic nedoctrinar;

–        preşedintele Traian Băsescu jubilează pentru că pentru el soluţia Geoană în fruntea PSD este „elixirul tinereţii”.

 

B.    RECONSTRUCŢIA (REFONDAREA) PSD

 –        Adrian Năstase preşedinte alături de cei care i-au rămas credincioşi şi cu sprijinul lui Ion Iliescu, Năstase poate fi altul;

–        pregătirea profesională, viziunea, calităţile de ideolog, strateg şi analist de excepţie, carisma şi chiar aroganţa inteligentă, hotărârea şi fermitatea pot să constituie atuurile unui preşedinte de partid de opoziţie şi, ulterior, al unui partid la putere care să-i dea insomnii d-lui preşedinte Traian Băsescu;

–        o colaborare cu Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Mihai Tănăsescu, Victor Ponta şi alţii poate atrage încrederea şi respectul din partea alegătorilor de stânga;

–        varianta poate fi ultima agreată de PD-L şi de mentorul său, precum şi de baronii locali care ştiu că Năstase conduce cu fermitate.

 

C.    REFORMAREA PSD

 –        Cristian Diaconescu preşedinte alături de o altă echipă mai tânără, mai profesională, mai cinstită, mai implicată, mai serioasă – lipsită de subordonare către baronii locali care trebuie să treacă în rândul 2 sau să se retragă;

–        realizabilă numai cu sprijinul lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea;

–        întronarea disciplinei în partid, subordonarea întregii activităţi a partidului binelui oamenilor, pregătirii cadrelor pentru următoarele alegeri, manifestarea celor mai tranşante poziţii pentru un partid de opoziţie;

–        PSD-ul – alternativă la guvernarea portocalie trebuie să fie un partid de stânga european, modern în care experienţa celor mai în vârstă să se unească cu elanul şi voinţa tinerilor;

–        variantă care nu place Cotroceniului, dar poate fi acceptată, cu rezerve, de baronii locali.

 

D.    SINUCIDEREA ÎN GRUP

 –        conducere colectivă în care să-şi găsească locul toţi actorii de ieri şi de azi – „mai multe Mării cu mai multe pălării”, dar la acelaşi bal, cu aceeaşi orchestră, cu aceeaşi muzică, cu aceiaşi dansatori, adică „pupat Piaţa Independenţei”;

–        PSD-ul va coborî vertiginos pe eşicherul politic;

–        PNL-ul va pregăti candidatul cu şanse pentru preşedinţie pentru anul 2014;

–        va apărea un alt partid care va ocupa în maximum 2 ani stânga politicii româneşti;

–        liniştea va fi ultimul cuvânt în interiorul PSD. Orgoliile şi interesele vor fi dominante, spre satisfacţia preşedintelui Traian Băsescu.

           

            În final, pe deplin conştient afirm că în aceste momente de grea cumpănă Dl. Preşedinte Ion Iliescu este singurul om care mai poate salva PSD-ul din fundătura în care a căzut, este cel care mai poate influenţa cu adevărat alegerea unui lider şi a unei echipe care să pună punctul pe „i” şi să o ia de la capăt, cu orice risc şi pierderi colaterale.

            Dacă nici acum Domnia Sa nu va exprima franc poziţia de „lider maximo” autentic, respectat şi venerat, susţinând varianta optimă decisă prin înţelepciunea-i caracteristică, şi se va lăsa pradă ideii de unitate în orice condiţii sau influenţat în continuare de „complexul Băsescu” – PSD va avea soarta pe care un tată nu şi-o doreşte niciodată pentru fiul său.

 

             P.S.  La Timiş sunt cunoscute simpatiile şi ataşamentul principalilor lideri faţă de candidaţii la funcţia supremă şi sunt foarte curios să aflu dacă „PREŞEDINTELE” (care nu va renunţa niciodată de bună voie la această funcţie pentru că fără ea va fi lipsit de „stima şi mândria” celor care l-au susţinut şi venerat) va reuşi să încalce din nou „drepturile omului” verificând voturile înainte de a le introduce în urnă.

            La vechiul congres nu a reuşit. Dar atunci el era „în cărţi” şi nu-l interesa prea mult. Acum însă, dacă Mircea Geoană nu va reuşi să convingă delegaţii că el este noul salvator al PSD – numai Victor Ponta (pe care l-am apreciat, stimat şi susţinut, cu toate că m-a dezamăgit atunci când şi-a întinat puţin imaginea acceptând un post de „ministru” într-un guvern pe care l-a blamat şi stigamizat cu fermitate dintotdeauna), cel care are loc în orice variantă (mai puţin în cea cu Geoană), îl mai poate susţine pentru a nu deveni numai bunic sau a nu se apuca de meseria pentru care s-a pregătit şi de unde ar putea să se roage pentru iertarea păcatelor (dacă are).

            Pe curând!

             Apropo! Nu uitaţi să reactivaţi echipa de monitorizare a blogului meu pentru că m-am hotărât să supun atenţiei celor interesaţi lucruri din ce în ce mai interesante şi aşteptate. Nu vă faceţi griji – nu vreau să mă întorc în PSD Timiş. Oricum, nu aş putea să stau la aceeaşi masă cu cei 12 nemernici care au votat excluderea mea.

 

„PRETORIAN – care făcea parte din garda personală a unui monarh;

soldat roman din garda pretoriană”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

„CAMELEON – persoană care îşi schimbă purtarea şi convingerile

cu foarte mare uşurinţă, în funcţie de împrejurări, asemănător

schimbării culorii pielii după mediul înconjurător a

cunoscutei reptile arboricole şi insectivore din regiunile tropicale”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

PAPAGALISMUL – NOUA BOALĂ A POLITICII DIN ROMÂNIA

„PAPAGALISM – imitare, reproducere mecanică şi

lipsită de judecată a ceea ce a spus (sau a scris) cineva”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

„A PAPAGALICI – a reproduce în mod mecanic

sau a imita în mod servil”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

- PAMFLET -

 

     A murit şi ultima speranţă!

     Traian Băsescu, zis „PREŞEDINTELE JUCĂTOR”, a învins şi a obţinut al doilea mandat la Cotroceni. Mircea Geoană, zis şi „PROSTĂNACUL”, s-a declarat învins după ce a trecut de la extaz la agonie, de la penibil la absurd.

     P.S.D. sărbătoreşte 10 ani de când nu mai câştigă nimic important în alegerile din România.

     Ţara nu are guvern, criza se accentuează, falimentul se generalizează, românii aşteaptă sărbătorile de iarnă mai trişti ca oricând, mai săraci ca niciodată, mai dezbinaţi de când se ştiu.

     În acelaşi timp, o nouă „boală” bântuie prin întreg mediul politic românesc, dar şi în mass media naţională şi se cheamă „PAPAGALISM”.

     Boala (molipsitoare, de altfel) a găsit cel mai prielnic mediu în P.S.D. la toate nivelele. Spre amărăciunea şi dezamăgirea adevăraţilor membri ai partidului, care se vrea încă de centru stânga, înţeleapta conducere centrală a Partidului Social Democrat a pregătit, antrenat şi aruncat în faţa camerelor de luat vederi şi ale microfoanelor aşa-zişi vectori de imagine, deputaţi, senatori, baroni locali şi chiar tineri ahtiaţi după funcţii şi cariere politice, toţi inoculaţi cu virusul noii boli, care au „papagalicit” ore şi zile în şir despre „marea fraudare” săvârşită de portocalii, despre cinstea şi onoarea nepătată a „membrilor de vază” ai P.S.D., despre corectitudinea baronilor locali social democraţi, despre dorinţa conducerii P.S.D. de a face totul pentru „patrie şi popor”.

     Cum pot vorbi despre corectitudine, cinste, onoare, demnitate, valoare intelectuală şi morală, dragoste de ţară şi popor oameni care n-au făcut altceva în activitatea lor politică decât să se integreze cât mai bine în sistemele malefice (că tot îi place d-lui Mircea Geoană acest cuvânt) partinice şi transpartinice care bântuie România, bazându-se pe corupţie, imoralitate, nepotism, deturnarea şi însuşirea banilor publici?

     „Poporul” nu e prost aşa cum cred ei, „poporul” s-a săturat de discursurile „papagaliceşti” lipsite de bun simţ şi respect.

     Mircea Geoană a pierdut pentru că s-a bazat pe un grup de „nemernici” care l-au ridicat, l-au compromis, l-au înregistrat, l-au subjugat şi-l vor trăda în scurt timp, aşa cum, de altfel, l-am avertizat personal încă din octombrie 2008.

     Pentru faptul că rămâne încă 5-7 ani în opoziţie sau devine a treia roată la căruţă, Partidul Social Democrat trebuie să mulţumească „din suflet” corifeilor săi Hrebenciuc, Vanghelie, Nica, Niţă, Dragnea, Sârbu Ilie, Zgonea, Bănicioiu, Ponta, Manta, Oprişan, Mazăre, N. Constantinescu, Toma, Nichita, Andronescu, Duvăz, Aura Vasile, Negoiţă, Olguţa Vasilescu şi alţii, care s-au străduit din răsputeri să compromită imaginea social democraţiei. Demiterea din fruntea partidului a acestei grupări este o răsplată prea mică faţă de răul pe care l-au făcut partidului, congresul ar trebui să-i excludă, nu să-i schimbe.

     Responsabilitatea pentru eşecul partidului nu-i poate ocoli nici pe cei doi „magnifici” ai partidului, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, care au văzut, au înţeles, au susţinut, au fost de acord (pe faţă sau tacit), au tolerat totul din raţiunea de a nu se „destrăma partidul”. Oare au făcut bine?

     P.S.D.-ul trebuie să mulţumească pentru „succesul obţinut” şi d-lor Voiculescu şi Vântu, precum şi unora dintre jurnaliştii şi analiştii de la Antena 2, Antena 3, Realitatea TV, T.V.R. 1 care au greşit enorm (căzând în derizoriu), supralicitând cântarea României pentru Mircea Geoană şi atacând furibund, de multe ori nejustificat, gratuit, pe Traian Băsescu. La „victorie” au contribuit din plin şi domnii Mircea Dinescu, Crin Antonescu, Klaus Johannis şi Gheorghe Ciuhandu.

     Nici Timişul nu a fost ocolit de virusul papagalismului. Deşi rezultatele obţinute de P.S.D. Timiş in ziua de Sf. Nicolae sunt jenante, „micile” personalităţi social democrate atinse de virus, „papagalicesc” verzi şi uscate despre fraude, despre hoţii, despre procese verbale falsificate de alţii, uitând ce au făcut ei la parlamentare în 2008 în zona Lugoj, V.V. Delamarina, Criciova, Bârna ca  să-şi salveze şeful sau neamintindu-şi că au avut reprezentanţi în toate secţiile de votare.

     Liderii filialei, corifei ai „marelui succes bănăţean” şi fondatori ai „celebrei” deja alianţe „întru binele şi fericirea Timişoarei” – aşteaptă cu sufletul la gură să vadă ce va face „iubitul conducător”, îşi va da sau nu-şi va da demisia.

     Dacă „Mircea” nu-şi dă demisia, scapă iar, prin minciuni, justificări, sponsorizări, felicitări, ode şi declaraţii de dragoste, preţuire şi preaslăvire.

     Dacă „Mircea” îşi dă demisia, atunci trebuie să plece şi ei ori demisionând, ori fiind demişi şi trimişi la munca de jos, la organizaţia locală.

     Aşa că, păstrând obiceiul, când se apropie furtuna sau destituirea, au plecat mai toţi în concediu, obosiţi de cât au vorbit şi propovăduit. Vigilenţi cum îi ştiu şi-au lăsat papagalii să reacţioneze la orice critică ar putea veni, de undeva, de la cineva. Oricum, papagalismul i-a afectat profund şi iremediabil.

     Dorind celor în cauză să se vindece de „papagalism” cât mai curând, având în vedere că nimeni nu-i mai crede, nu-i mai susţine, nu-i mai ascultă, nu ne rămâne decât să ne îndreptăm speranţa spre fapte şi acţiuni mai bune, mai sincere, mai eficiente din partea noului preşedinte Traian Băsescu pentru că România este şi trebuie să rămână un membru adevărat al Uniunii Europene.

 

 

P.S. Oare ce mai fac şi ce mai zic „sponsorii” şi „susţinătorii” din umbră ai doritorilor (oportuniştilor) de funcţii şi grade, oare pe ce căi şi prin ce mijloace îşi vor recupera investiţiile? Probabil vor schimba culoarea în cel mai scurt timp.

DE LA DUMINICA ORBULUI LA DUMINICA SFÂNTULUI NICOLAE

„Cei ce îndrăgind minciuna îşi fac o tristă faimă, /

Zadarnic adevărul pe urmă-l mai îngaimă. /

Că nu mai au crezare.”

 Fedru – Fabule (Lupul şi vulpea la judecata în faţa maimuţei)

 

„Pe cei ce mint, sperând că scapă, /

Îi vezi curând intrând la apă!”

 Fedru – Fabule (Oaia, Câinele şi Lupul)

 

PAMFLET

 

        Instituţiile statului numit România capitalistă postdecembristă s-au născut în Duminica Orbului, la 20 mai 1990.

        De atunci, orbirea poporului a avansat într-atâta încât o „cataractă” progresivă a înceţoşat privirea alegătorilor români.

        Unde am ajuns astăzi după 20 de ani de capitalism românesc autentic?

 

1.      La o „economie falimentară”.

2.      La sărăcirea populaţiei care regretă nivelul de trai şi siguranţa din perioada „avantdecembristă”.

3.      La disoluţia autorităţilor statului.

4.      La batjocorirea idealurilor din decembrie 1989.

5.      La o clasă politică plină de oportunişti, analfabeţi, compromişi, îmbogăţiţi din bani publici, imorali şi nedemni, demagogi şi parşivi.

6.      La o clică de jurnalişti, vânduţi pe trei parale unui mogul sau altuia, dispuşi să-şi sacrifice onoarea şi demnitatea pentru stăpânul lor ce-i priveşte din umbră.

7.      La o justiţie în care influenţa politică de dreapta sau de stânga îşi face „culcuş călduţ şi permanent” în detrimentul adevăratei dreptăţi.

8.      La corupţie generalizată şi transpartinică.

9.      La nemulţumirea tuturor categoriilor sociale, uimite şi umilite de persistenţa privilegiilor intangibile ale „binefăcătorilor naţiunii române”.

10.     La circ şi scandal, la compromisuri inimaginabile, toate având la bază banii publici şi puterea cu orice preţ.

        Ultimele două săptămâni de veşnică campanie electorală au evidenţiat mai mult ca niciodată decăderea morală a societăţii româneşti provocată de lupta pentru putere în dispreţul poporului.

        Am ajuns în aşa grad de imoralitate încât nimeni nu mai înţelege nimic.

         TRAIAN BĂSESCU şi pedeliştii, adică popularii portocalii, mai vor un mandat pentru că nu au reuşit în 5 ani să facă ceva semnificativ pentru ţară, ci numai pentru ei. Corelaţiile Udrea şi banii publici de la turism, Ridzi şi banii de la ministerul tineretului, Videanu şi bordurile, Berceanu şi licitaţiile de drumuri şi costurile autostrăzii, Blaga şi ilegalităţile din vamă şi poliţia de frontieră, Haysam şi jurnaliştii răpiţi, Boc şi îndatorarea României, şi altele sunt date uitării şi nu pot ocupa nici o poziţie în raportul preşedintelui pentru 5 ani de mandat. Susţinerea necondiţionată a preşedintelui, manifestată şi mediatizată, pentru aceste persoane nu poate fi aducătoare de mai multe voturi.

         MIRCEA GEOANĂ şi pesediştii, fondatori ai BARONIADEI, sprijiniţi de fostul preşedinte Ion Iliescu, vor scaunul de la Cotroceni, promiţând orice şi oricât poporului, uitând că au fost parte la cea mai „ruşinoasă guvernare”.

        Compromisul pentru putere şi numai pentru putere, specific staff-ului malefic al lui Mircea Geoană, i-a determinat pe reprezentanţii stângii „să se facă fraţi de cruce cu dracul până vor trece lacul”.

        Cedarea postului de viitor prim ministru unui primar din provincie (independent sau nu) poate fi privită ca o îngenunchere în faţa liberalilor, ca un semn de supuşenie care umileşte şi compromite. Compromiterea lui Mircea Geoană continuă cu asumarea politică a susţinerii sale de către cei trei „moguli” Patriciu, Voiculescu şi Vântu.

         CRIN ANTONESCU şi liberalii, patricieni setoşi de putere, sunt în situaţia de a ţine în mână „balanţa puterii” cu gândul la viitorul liberal al ţărişoarei lor. Acum Crin Antonescu nu mai vede şi nu mai ţine minte nimic din ceea ce cu numai o săptămână în urmă îi reproşa lui Mircea Geoană că a făcut sau face el sau apropiaţii lui. Ingenuitatea lui Crin Antonescu, care se vrea un alt tip de parlamentar român (deşi este de 20 de ani în acelaşi parlament cu alţi mari fii ai naţiunii române) şi care acum îl iubeşte pe Mircea Geoană, nu poate fi dezarmantă pentru cei care mai au încă puţină raţiune, ci mai degrabă dezonorantă şi păguboasă pentru ultimul partid istoric în viaţă, care are mari şanse să aibă aceeaşi soartă ca şi PNŢCD – în condiţiile în care baronii PSD îşi vor aplica strategia şi metodele cunoscute, imediat după victoria lui Mircea Geoană.

         La această luptă „pe viaţă şi pe moarte” nu putea să lipsească şi GHEORGHE CIUHANDU, primarul de pe Bega care e „fericit şi mulţumit” de alianţa cu PSD şi PNL în consiliul local Timişoara în ale cărui dezbateri este linişte şi pace, iar rezultatele administraţiei publice locale timişorene sunt „admirabile, sublime, dar lipsesc cu desăvârşire”.

        Primarul de pe Bega, susţinător şi apărător al idealurilor Revoluţiei din Timişoara, adept al principiilor promovate de „Societatea Timişoara”, acuzator vehement al comunismului şi poliţiei politice comuniste, neîngăduitor cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adversar al stângii româneşti, uită acum totul şi, pe faţă (sau pe faţada OPEREI – simbol al Revoluţiei Timişorene) alături de Crin Antonescu, susţine pe actualul protejat al fostului preşedinte comunist.

        Încurcate sunt căile Domnului!

         În final ce mai pot spune? România de azi este România compromisului politic de cea mai joasă speţă, este ţara acaparată de o grupare de circa 100 de politicieni (din toate partidele) care de 15-20 de ani fac parte din structura autorităţilor publice române şi pentru care viitorul naţiunii contează mai puţin decât pentru ei şi familiile lor.

         Duminică, de Sf. Nicolae, vom vota din nou, orbiţi de manipularea staff-urilor de campanie şi a mercenarilor din mass media mogulilor (chiar dacă nu mai este Duminica Orbului), pe unul sau pe altul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă, dar cu certitudine nimic nu se va schimba în viaţa noastră de zi cu zi. Poate că după alţi 5 ani de mandat prezidenţial vom înţelege că suntem sortiţi să fim mereu în tranziţie.

 

 „Să n-ai niciodată încredere în acela care şi-a călcat o dată cuvântul”.

                                                            Shakespeare – Henric VI

DE CE SORIN OPRESCU ŞI NU CEILALŢI?

„Singura salvare a învinşilor

este de a nu spera în salvare”.

 Vergiliu – Eneida

 

„Votul este cel mai puternic instrument

conceput vreodată de un om pentru eliminarea nedreptăţii

şi distrugerea teribilelor ziduri care îngrădesc oamenii”.

 Lyndon B. Johnson

  

DE CE SUSŢIN UN CANDIDAT INDEPENDENT LA

PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI?

» PAMFLET »

 

După 20 de ani de la Revoluţie (dacă a fost revoluţie, şi nu lovitură de stat) nu mai este nici o îndoială pentru nimeni că Silviu Brucan nu avea dreptate. Românilor le trebuie un secol să înveţe democraţia şi nu numai 20 de ani.

Unde am ajuns după 20 de ani de capitalism şi democraţie în capitalism? La dezastru, la sărăcie, la corupţie cu rang de stat, la şomaj necontrolat, la disoluţia autorităţilor statului, la o datorie publică care depăşeşte 1/3 din P.I.B., la o ţară neguvernabilă, la manipulaera populaţiei prin mass media aservită miliardarilor de carton, la îmbogăţirea unei clase cosmopolite prin jaful proprietăţii de stat, la importul de cereale, carne, legume, fructe pentru că agricultura noastră nu mai există, la o Românie a consumului, la o Românie ajunsă în faza insolvenţei, a colapsului economico-financiar, aservită instituţiilor de credit internaţional şi băncilor străine, la umilinţă şi tratament discriminatoriu pe teritoriul UE şi nu numai.

Inconştienţa guvernanţilor şi setea de putere cu orice preţ au dus România la instabilitate politico-economică şi socială care nu poate avea decât un singur rezultat – falimentul (mai devreme sau mai târziu, dacă nu apare vreo minune).

Mai avem vreo şansă să redresăm ce se mai poate redresa? Poate că da, poate că nu.

Vitală pentru România poate fi alegerea preşedintelui în 22 noiembrie (6 decembrie) 2009. Circul poate fi oprit sau poate continua dacă răbdarea românilor nu a ajuns la limita insuportabilităţii.

Analizând situaţia, ca orice cetăţean român cu drept de vot care vrea să trăiască într-o ţară normală, am ajuns la următoarele raţionamente configurate în scenarii mai mult sau mai puţin posibile, dar care pot da naştere unor discuţii, controverse, acceptări şi chiar decizii proprii.

 

 

VARIANTA 1 – „Un preşedinte pentru România”

 

TRAIAN BĂSESCU – PREŞEDINTE

„Ceea ce nu opreşte legea, opreşte

buna-cuviinţă. / Quod non vetat lex,

hoc vetat fieri pudor”.

 Seneca – Troades, III

 „Rolul justiţiei este să nu nedreptăţească pe oameni,

iar al cuviinţei să nu-i ofenseze; în aceasta constă

mai ales caracterul frumuseţii de conduită”.

 Cicero – Despre îndatoriri

 

Scenariul fericit:

–        un alt Băsescu preşedinte;

–        se leapădă de PD-L şi devine cu adevărat preşedintele tuturor românilor;

–        numeşte un prim-ministru tehnocrat, specialist în macroeconomie (independent sau chiar pe Theodor Stolojan) care formează un guvern de uniune naţională cu specialişti din rândul partidelor politice din parlament şi chiar din afara parlamentului;

–        în caz contrar, dizolvă parlamentul şi îl trimite la alegeri anticipate;

–        începe cu adevărat lupta împotriva corupţiei, rezolvându-şi mai întâi problemele sale şi ale familiei legate de anumite fapte nedemne şi nelegale, precum şi pe cele ale supuşilor săi din PD-L: Ridzi, Udrea, Videanu, Berceanu, Blaga etc.;

–        evită amestecul în treburile guvernului, justiţiei, serviciilor secrete şi se conformează constituţiei;

–        România – devine ţara „bunului simţ”;

–        Traian Băsescu dovedeşte că este un preşedinte demn de respect prin ceea ce zice şi face.

 

Scenariul nefericit – AUTOCRAŢIE, URMATĂ DE DICTATURĂ:

 

–        dizolvă parlamentul;

–        scandalul politic continuă;

–        numeşte prim-ministru de la PD-L, probabil pe unul dintre apropiaţii săi (Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu sau chiar Răzvan Ungureanu) şi formează un guvern interimar din politicieni docili, fani ai autocraţiei băsesciene care au sprijinit sau chiar subvenţionat campania electorală, atât din PD-L, cât şi din PSD (mă refer la trădătorii din grupul Oprea sau la cei din grupul de la Cluj). Astfel, Videanu se va ocupa în continuare de economia sa şi a bordurilor sale, Berceanu de autostrăzile construite după greve, Blaga de vămi şi poliţia de frontieră, Pogea de îndebitarea României ş.a.m.d.;

–        dacă alegerile nu ies bine, îi trimite din nou la alegeri anticipate;

–        corupţia înfloreşte – sunt promovaţi în funcţiile (dătătoare de „fonduri”) de la vamă, poliţie de frontieră, finanţe, gardă financiară, transporturi, dezvoltare economică, mediu etc., membrii de familie sau asociaţii miniştrilor şi rudelor lor sau cei care-şi cumpără postul şi cotizează în continuare;

–        începe marea răzbunare – se răzbună pe toţi adversarii politici;

–        la nivel de judeţ, preşedinţii populari PD-L-işti ai Consiliilor Judeţene care şi-au subordonat prefecţii care acum sunt simple marionete politice, mai au o variantă pentru autototalitarism absolut: să-şi promoveze soţiile în funcţiile de prefecţi că şi aşa tot ele controlează, dictează şi beneficiază de „avantajele” funcţiei (aşa-i la noi);

–        economia se prăbuşeşte;

–        inflaţia nu mai poate fi stăpânită nici măcar de reprezentantul „Clubului de la Roma”, Mugur Isărescu – guvernator BNR;

–        România intră în colaps.

 

Urmarea firească – Dictatura prezidenţială sau Adminsitrarea economiei româneşti de către împuterniciţii Comisiei Europene.

Pericolul – întoarcerea României la anul 1989.

 

 

VARIANTA 2 – „Învingem împreună”

 

MIRCEA GEOANĂ – PREŞEDINTE

 

„Falsitatea în cuvinte nu e mai puţin

rea decât falsitatea în acţiunile vieţii”.

  S. Smiles – Fă-ţi datoria

 „Unii oameni sunt ca orologiile

care arată o oră şi sună alta”.

 Proverb danez

 Scenariul fericit:

-        revine la statutul de diplomat de mare anvergură, în care poporul are mare încredere;

–        se „leapădă” de gruparea din PSD care l-a subjugat, şantajat şi transformat dintr-un „băiat bun” într-un politician cu un discurs plin de falsitate;

–        se distanţează de „BARONII LOCALI” de Bucureşti, Constanţa, Vrancea, Olt, Timiş, Teleorman, Dolj şi Bacău şi chiar de aripa conservatoare comunistă din partid;

–        devine preşedintele tuturor românilor, conducând ţara cu diplomaţia pe care o stăpâneşte cu profesionalism;

–        formează un guvern de uniune naţională format din specialişti în frunte cu un prim-ministru tehnocrat, cum ar fi Mugur Isărescu sau Daniel Dăianu;

–        nu acceptă în guvern nici un fost ministru pentru că aceştia au distrus economia ţării;

–        dacă nu reuşeşte uniunea naţională, declanşează alegeri anticipate şi aşteaptă votul poporului;

–        determină adoptarea urgentă a unui program de măsuri de ieşire din criză urmând modelul celei de-a treia căi: renaşterea social democraţiei în tandem cu neoliberalismul;

–        asigură climatul de linişte şi înţelegere în ţară;

–        declanşează o adevărată luptă împotriva corupţiei, chiar dacă trebuie să-şi sacrifice şi apropiaţii;

–        deschide porţile marilor puteri ale lumii aducând România în rândul ţărilor „normale” de pe această planetă.

 

Scenariul pesimist – FEUDALIZAREA ROMÂNIEI, BARONIADA ŞI VANGHELISMUL:

 

–        devine preşedintele manipulat de găştile din jurul său, de baronii locali, zişi social democraţi, şi nu numai, care acum îşi cer drepturile pentru sprijin;

–        numeşte un prim-ministru din rândul celor care au mai fost miniştri, care-şi aduc lângă ei gaşca (ginerii, fiicele, cumnatele, soţiile, asociaţii, sponsorii), aşa cum vor negocia Hrebenciuc (PSD) cu Fenechiu (PNL), cu Verestoy Attila (UDMR) şi cu Varujan Pambuccian de la minorităţi. E posibilă şi intrarea lui Adrian Năstase în schemă, dacă părintele PSD va reuşi să-şi impună în sfârşit punctul de vedere în partidul pe care l-a pierdut din mână;

–        circul politic continuă, dezvăluirile continuă;

–        începe răzbunarea cu duşmanii din PD-L, apar informaţiile din dosarele de la DGIPI „culese” de Vanghelie şi DNA trece de partea puterii sau se autosuspendă. Pesediştii cer adversarilor să-şi justifice averile, casele, terenurile, vilele din străinătate, autoturismele, iahturile şi avioanele private;

–        cei care şi-au pierdut posturile obţinute în serviciile publice deconcentrate cu greu şi cu mare efort financiar, se reîntorc pe posturi mai hotărâţi ca niciodată să-şi recupereze investiţiile;

–        corupţia înfloreşte, florile sale sunt culese de toţi participanţii la marea coaliţie antibăsesciană şi antipedelistă;

–        programul de măsuri anticriză se aseamănă cu ceea ce a fost şi în anul 2009, orientat spre cheltuirea banilor publici şi nu pe crearea de venituri;

–        economia se prăbuşeşte în continuare, IMM-urile falimentează, ne împrumutăm în continuare pentru a evita mişcările sociale de masă, leul cade, ţara intră în colaps economic

 

Urmarea firească – o adevărată revoluţie populară şi probabil reîntoarcerea la o economie de stat cu regim autoritar majoritar de stat (posibil temporar).

Pericolul – întoarcerea României la epoca fanariotă.

 

 

VARIANTA 3 – „România bunului simţ”

 

CRIN ANTONESCU – PREŞEDINTE

 

„De bun simţ toată lumea are nevoie,

puţini îl au şi fiecare crede că îl are”.

 Benjamin Franklin – Almanahul

          sărmanului Richard

 Luaţi bunul simţ drept lege, / Deşi până la el /

Alunecos e drumul / şi-i greu de mers spre ţel”.

 Boileau – Arta poetică

 Scenariul fericit:

–        un preşedinte cu o gândire (declarată) diferită de clasa politică îmbătrânită şi compromisă cu 20 de ani (dar din care a făcut şi el parte);

–        guvern în frunte cu primarul Sibiului, Klaus Johannis, alcătuit din specialişti susţinuţi de noua alianţă PSD, PNL, UDMR şi minorităţi;

–        guvernul poate fi mai unit, disciplinat, mai coerent dacă primul ministru „independent” va putea să-şi aleagă singur miniştrii;

–        un program de măsuri de ieşire din criză mai „german”, mai legat de Europa, poate fi salvator sau cel puţin ameliorator;

–        îmbinarea neoliberalismului cu social democraţia modernă – poate constitui baza aplicării şi în România a strategiei prevăzute de a treia cale. Desigur, varianta cu Crin Antonescu impune neoliberalismul ca forţă politică decidentă;

–        în ipoteza funcţionării noii alianţe (PNL + PSD + UDMR + minorităţi), guvernul Johannis poate asigura o guvernare mai bună decât cea din perioada 2005-2009 (înfrângerea orgoliilor pesediste, acceptarea cererilor udemeriste şi ale minorităţilor sunt cerinţe ale păcii şi stabilităţii politice şi sociale);

–        e greu de crezut că un preşedinte liberal, provenit de la un partid, ce reprezintă 15-16% din parlament, poate să coaguleze în jurul său două aripi ale fostului FSN.

 

Scenariul pesimist – STATUL PATRICIENILOR (O CLASĂ PRIVILEGIATĂ):

 

–        preşedintele Crin Antonescu consfiinţeşte noua alianţă PNL + PSD + UDMR + minorităţi pe o perioadă de 3-4 ani numindu-l premier pe Mircea Geoană (dacă între timp nu-l vor „devora” hienele din propriul partid), uitându-l pe Johannis la Sibiu, pentru că altfel trebuie să facă pace cu PD-L şi Băsescu;

–        guvernul politic fidel, reprezentant al noii alianţe, va fi negociat de Hrebenciuc, Fenechiu şi Verestoy Attila;

–        girul pentru miniştrii acceptaţi îl vor da Dinu Patriciu şi Ion Iliescu, secondat de Adrian Năstase;

–        va începe „ciolaniada” şi reîmpărţirea tuturor „posturilor” ocupate „în forţă” de protejaţii PD-L;

–        vor ieşi la iveală vechii şi mereu aceiaşi demolatori ai sectoarelor importante ale economiei României. Vor începe bătăliile pentru ministere între cei care n-au făcut niciodată ceva bun pentru România. Cu siguranţă că vom avea spectacol în care interpreţi vor fi:

• Nicolăescu şi Bazac – pentru sănătate;
• Cioloş şi I. Sârbu – pentru agricultură;
• David şi Nica – pentru interne;
• Vosganian şi Niţă – pentru finanţe;
• Cioroianu şi Diaconescu – pentru externe;
• Vanghelie şi Ruşanu – pentru DGIPI;
• Mazăre şi Körodi – pentru mediu;
• Chiuariu şi Oprişan – pentru justiţie;
• L. Orban şi M. Mitrea – pentru transporturi;
• Andronescu şi Adomniţei – pentru învăţământ.

Din această luptă pe viaţă şi pe moarte pentru posturi (ciolane) se va crea instabilitate.

–        corupţia va atinge cote nebănuite, inflaţia va falimenta orice firmă care are contractate credite în valută, banii publici vor lua drumul grupurilor de interese;

–        miliardarii vor deveni şi mai mari „miliardari”, iar sărăcia va deveni o problemă naţională;

–        „patricienii” şi „baronii locali” vor „lua” din nou tot ce se mai poate „lua” din această ţară, îşi vor muta averea în alte ţări sau în paradisurile fiscale şi vor părăsi România ajunsă în colaps economic şi financiar;

 

Urmarea firească – revoluţia, administrarea europeană sau totalitarismul vor fi singurele posibile soluţii de ieşire din această stare.

Pericolul – trimiterea României la epoca castei patricienilor, cunoscută încă din Roma antică.

 

 

VARIANTA 4 – „Hai, România!”

 

SORIN OPRESCU – PREŞEDINTE

 

„Sunt o mulţime de oameni ale căror suflete timide

şi descurajate nu încearcă deloc să aştepte o

soartă mai bună… Nu trebuie oare să faci tot

ce este cu putinţă ca să le deştepţi curajul pierdut şi

să le arăţi speranţele celor mai dulci gândiri?”

 Cicero – Despre prietenie, XVI

 „Virtutea rămâne scopul comun al tuturor desăvârşirilor

şi cauza primară a tuturor beatitudinilor. Ea face pe om

raţional, circumspect, înţelept, chibzuit, gânditor, brav,

cugetat, onest, fericit, plăcut, veridic şi erou în toate privinţele”.

 Baltasar Gracian – Oracolul manual al înţelepciunii în viaţă

 Scenariul fericit:

–        partidele nu mai au un preşedinte al lor;

–        preşedintele este independent;

–        preşedintele numeşte un prim minsitru tehnocrat, specialist în macroeconomie şi finanţe, de tipul lui Mihai Tănăsescu, Florin Georgescu, Mişu Negriţoiu sau chiar Mugur Isărescu (care trebuie să facă şi sacrificii pentru ţară);

–        primul ministru desemnat formează un guvern de uniune naţională – din specialişi cu expertiză pe domenii, nominalizaţi de partidele parlamentare, şi chiar de cele neparlamentare, pe baza unor coeficienţi raţionali, stabiliţi în consens pentru pacea socială şi ieşirea din criză;

–        program naţional de redresare şi ieşire din criză bazat pe sprijinirea întregului mediu de afaceri, a celor care realizează venituri, care contribuie la relansarea şi creşterea economică, bazat pe măsuri de diminuare a sărăciei, de stopare a corupţiei, de diminuare a cheltuielilor bugetare, sprijinirea producţiei interne industriale şi agricole, stoparea importurilor nejustificate, relansarea exporturilor;

–        neamestecul în activitatea guvernului, a justiţiei, a parlamentului va constitui fundamentul manifestării separării puterilor în stat şi a respectării constituţiei;

–        depolitizarea serviciilor publice deconcentrate şi a instituţiilor statului – va asigura instaurarea profesionalismului şi a normalităţii;

–        România bolnavă economic, financiar, politic şi social va fi vindecată de un preşedinte independent, care nu depinde de nici un partid, de nici un grup de interese, ci doar de nevoile, dorinţele şi speranţele cetăţenilor.

 

Scenariul mai puţin fericit – DECLANŞAREA UNUI „RĂZBOI” ÎNTRE POPOR, reprezentat de preşedintele independent Sorin Oprescu şi POLITICIENII care conduc partidele în folosul şi pentru inetresele lor şi ale familiilor lor:

 

–        preşedintele numeşte primul ministru independent, tehnocrat, care nu poate forma un guvern de uniune naţională pentru că grupurile de interese din interiorul şi din afara partidelor refuză să-şi piardă puterea şi avantajele;

–        preşedintele dizolvă parlamentul, iar membrii acestuia sunt obligaţi să dea ochii cu electoratul povestindu-i ce au făcut pentru şi în interesul alegătorilor din colegiile respective;

–        între timp, preşedintele însărcinează un prim-ministru independent, tehnocrat, să formeze un guvern de tehnicieni care să conducă treburile urgente ale ţării şi să pregătească alegerile anticipate;

–        după alegeri (după 6 luni), alegeri care ar putea schimba componenţa clasei politice eliminând ceea ce e de eliminat, preşedintele încearcă din nou formarea unui guvern de uniune naţională pentru ieşirea din criză şi dacă nu obţine sprijinul din partea parlamentului, procedează constituţional trimiţându-i din nou în faţa poporului în anul următor, guvernând tot cu tehnocraţi;

–        în paralel, preşedintele solicită instituţiilor statului să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi să declanşeze o adevărată luptă împotriva corupţiei, a jafului naţional, a crimei organizate, a deturnării, delapidării şi cheltuielilor ilegale a banilor publici, solicitând modificarea legislaţiei în consens cu legile internaţionale (europene şi nu numai) referitoare la aceste probleme;

–        independenţa preşedintelui şi puterea dată de popor prin alegeri vor determina revigorarea instituţiilor statului, schimbarea clasei politice, intrarea României în normalitate;

–        scenariul este mai puţin fericit pentru că din această luptă vor ieşi „răniţi”, arestaţi, judecaţi, condamnaţi toţi cei care au furat, jefuit şi însuşit ilegal părţi din patrimoniuil naţional, toţi cei care nu pot să-şi justifice averile dobândite prin fraudă, mită, înşelăciune, toţi cei care au devenit vătafii serviciilor publice deconcentrate care toacă banii publici după bunul plac, care au feudalizat România;

–        la Bucureşti se fac alegeri pentru un nou primar general.

 

Pericolul – acest scenariu exclude pacea politică cel puţin pentru primii doi ani de mandat (două alegeri parlamentare prelimiare posibile), dar poate avea o mai mare susţinere populară având în vedere caracterul justiţiar şi trezirea clasei politice la realitatea românească a anului 2010. Inconştienţa politicienilor poate genera costuri suplimentare pentru alegeri anticipate.

 

 

OPINIA MEA

 

Fără a avea pretenţia unei viziuni analitice cu un înalt grad de predictibilitate, scenariile prezentate mai sus emană din analiza logicii comportamentului actual al clasei politice, a conducătorilor săi, a candidaţilor la preşedinţia României, a stării de fapt a vieţii politice, economice, sociale şi culturale din ţara în care trăim din ce în ce mai rău şi mai nesigur.

Dacă acum, la începutul campaniei, sunt sau nu sunt subiectiv în susţinerea unui candidat independent la preşedinţia României, rămâne de văzut, viaţa va dovedi dacă în scenariile mele s-au înscris adevăruri sau ficţiuni, dacă România s-a salvat sau a capitulat în faţa RĂULUI.

 

 

P.S. Fiind un independent, susţin un independent; fiind un justiţiar, suţin un justiţiar; fiind un român cinstit, onest şi de bun simţ, susţin un candidat român cinstit, onest şi de mare bun simţ. Parafrazând cuvintele testamentare ale lui Ştefan cel Mare din drama „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea: „România n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, nu este a lui Oprescu, nu este a noastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”. De aceea nu ne putem bate joc de ea.

A sosit momentul schimbării adevărate în societatea românească!

 

 

 

Hai, România!

„STEJAR – EXTREMĂ URGENŢĂ”

„Consideraţia pentru alţii

ne orânduieşte purtarea”.

 

Goethe, Maxime şi reflecţii

 

 

 

» PAMFLET » 

 

 

 

        Se pare că cerul politicii româneşti, compromisă în 20 de ani de post-comunism, începe să se însenineze şi să capete culoarea azurie.

       Un lider marcant al politicii româneşti îndrăzneşte să tragă semnalul de alarmă asupra viitorului sumbru al social democraţiei româneşti „privatizată ad hoc” de către o mână de „trădători”, de „parveniţi”, de „baroni locali” neprofesionişti sau agramaţi, „corupţi”, „avizi de putere”, „aventurieri politici”. Îngenuncherea PSD-ului partidului preşedintelui ţării este, în opinia liderului Octav Cozmâncă, „o atitudine iresponsabilă susţinută de vanităţi şi ambiţii personale” jignitoare şi umilitoare pentru social democraţia românească.

       Replica „trădătorilor social democraţiei” nu a încetat să apară. Au fost mulţi, toţi confuzi, fricoşi, ezitanţi, speriaţi, agramaţi.

       Total ieşită din comun a fost poziţia unuia dintre creatorii vestitului „Grup de la Cluj”, liderul PSD Timiş, preotul Ilie Sârbu, care a spus „Cozmâncă a fost întotdeauna omul din bucătăria partidului. Din bucătărie poţi să ieşi în două feluri, şi până la urmă aşa a şi ieşit: Ori pe tavă gătit, ori la tomberonul de gunoi. Domnul Cozmâncă a ieşit la tomberon. La tomberonul istoriei partidului”.

       Această atitudine absolut halucinantă mă înspăimântă (pentru că de uimit, nu mă mai uimeşte nimic) pentru că denotă nestăpânire de sine, limbaj de tip legionar, ameninţare cu sacrificarea, intoleranţă faţă de alte opinii, teamă de adevăr care poate determina acţiuni incontrolabile şi reprobabile.

       Preotul Ilie Sârbu, prin înclinarea sa către biserică, ar fi putut să fie ultimul care poate să spună astfel de lucruri. Dar, desigur, nu poate să părăsească culoarul pe care se află încă din 2005 până în prezent, timp în care atitudinile sale de „curaj şi obiectivitate” se încheiau cu expresii: „L-am plesnit pe comunistul de Iliescu de nu s-a văzut. Moşu crede că mai este pe vremea când era preşedintele ţării”; „L-am plesnit pe Năstase de faţă cu toată lumea. Să înţeleagă că e terminat politic. Eu voi rămâne în politică încă 50 de ani prin Daciana şi Victor”; „Ne-am înşelat cu alegerea lui Geoană. Avea dreptate moşu”.

       El trebuie să-i plesnească pe toţi pentru că probabil el este trimisul „Domnului” pe pământul politicii româneşti. Mai înainte de a-şi bate joc de cineva, Ilie Sârbu, zis „preotul” sau „popa” (pentru că titlul de economist dat de Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara într-un timp „record” e greu de luat în calcul), trebuie să răspundă activului de partid din Timiş şi simpatizanţilor PSD la foarte multe întrebări, pe care o să le pun pe blog cât de curând.

          Asemeni PSD din România (aşa cum aprecia Octav Cozmâncă), PSD Timiş nu mai este un partid de stânga (sau centru stânga) pentru că principalii lideri actuali au un comportament de dreapta, străin social democraţiei. Nucleul actual de lideri care stau străjeri procesului de disoluţie a filialei Timiş a PSD sunt grupaţi astfel:

– Ilie Sârbu	– „proprietarul filialei”, „liderul suprem” despre care oamenii din lumea bisericii spun că „dacă nu face rău într-o zi, nu se simte bine;
– Sorin Grindeanu – Adam Crăciunescu	– marionetele de primă scenă, principalii beneficiari ai „caşcavalului”, [e] vanghelizaţi;
– Bojin Titu – Matei Viorel – Ţâţu Nicuşor – Oprea Nicolae	– ţinuţi în frâu, executanţi fideli ai ordinelor „patronului” (fără voia lor), ameninţaţi cu dosare şi decapitări pentru „fapte” din istoria privatizării;
– Dogariu Eugen – Băcanu Horia – Ţoancă Radu – Suciu Matei – Tiuch Cătălin – Dobra Călin – Ritivoiu Mihai	– marionete de „după scenă”, tineri căzuţi în plasa liderului, deveniţi slugi diversioniste şi oportuniste, mândri de isprăvile lor;
– Milutinovici Emilia – Buni Doina	– ultimele reprezentante ale feminismului pesedist timişean, dornice de „afirmare politică” pentru care sunt dispuse să ridice „mânuţa” la votul dispus de şef;
– Bociu Sabin – Sima Ioan	– reprezentanţi ai vanghelismului pesedist, bine înstăriţi din salariile de primar, principalii beneficiari ai „caşcavalului”;
– Negoiţă Adrian	– sindicalist „neconvins”, tot timpul în căutare de bani şi funcţii;
– Andea Petru – Covaci Dorel – Ilaş Alger – Miloş Dănuţ	– temători şi schimbători, cu poziţii din cele mai surprinzătoare, piese de şah nebăgate în seamă;
– Marcel Mihoc	– singurul de care se tem mulţi, greu de subordonat şi îngenuncheat, cu coloană vertebrală dreaptă, dar care nu poate sau nu vrea să spună „tot ce ştie”.

           Am convingerea fermă că membrii PSD şi simpatizanţii acestui partid de stânga ar dori să cunoască răspunsurile liderilor săi la următoarele întrebări:

1.      Ce avere aţi dobândit de când sunteţi în funcţiile politice şi administrative şi cum o justificaţi având în vedere valoarea totală a retribuţiei primite de către dumneavoastră şi familia dumneavostră, precum şi veniturile obţinute din alte activităţi desfăşurate?

2.      Pe cine aţi protejat şi protejaţi şi în prezent pentru că v-a pus la dispoziţie tot felul de foloase şi bani?

3.      Pe ce criterii v-aţi promovat fiicele, fiii, protejaţii în funcţii politice şi administrative în detrimentul membrilor de partid care au muncit cu adevărat pentru social democraţie?

4.      De ce aţi trădat Partidul Social Democrat îngenunchindu-l PDL-ului sub lozinca „totul pentru interesul naţional”? Nu cumva aţi vrut să ajungeţi cu orice preţ miniştri, europarlamentari, secretari de stat, şefi de servicii deconcentrate, vicepreşedinţi şi viceprimari?

5.      Cine v-a permis să luaţi decizii în numele partidului pentru a vă instala în posturi de consilieri municipali şi judeţeni, şefi de deconcentrate, subprefecţi, oameni ai clientelei politice care vă subvenţionează pe faţă?

6.      Credeţi că mai este necesar să vă demonstreze cineva că faceţi parte din rândul „trădătorilor” care au participat la puciul de la Congresul PSD din aprilie 2005, fiind complicii şi membrii nucleului Grupului de la Cluj? Recunoaşteţi că din acest motiv PSD Timiş a pierdut tot ce putea pierde în judeţul Timiş de când Ilie Sârbu a preluat conducerea partidului, filiala Timiş?

7.      Credeţi că electoratul este atât de prost încât să mai creadă în minciunile voastre şi ale liderului naţional ameţit de putere şi de întâlnirile cu activul prin diferite judeţe unde i se face cultul personalităţii mai ceva decât „răposatului”?

8.      Sunteţi conştienţi că aţi devenit un fel de „baroni locali” sau, chiar unii dintre voi, marionete ale grupurilor de interese care au subjugat filiala şi că, voit sau nevoit, promovaţi principiului „partidul suntem noi”?

9.      Sunteţi mulţumiţi că aţi reuşit ca în prezent PSD Timiş să aibă în Consiliul Executiv foarte multe marionete, slugi, iresponsabili care nu au coloană vertebrală, dar care pentru a-şi menţine poziţia de „membru cu coloana ruptă” sunt în stare să-şi vândă şi sufletul? Sunt oare inconştienţi sau şantajabili, iar „Iuda” poate fi sperietoarea lor?

10. Sunteţi dispuşi să răspundeţi pentru haosul şi disoluţia organizaţiei judeţene şi a organizaţiilor teritoriale ale partidului din Timiş care nu mai sunt viabile, nu mai au membri, nu mai reprezintă nimic?

11. Sunteţi conştienţi de pericolul distrugerii partidului creat de deciziile abuzive şi nestatutare luate de liderul Ilie Sârbu şi acompaniate de „slugile” lui de a exclude din partid oameni care nu-i împărtăşesc metodele, cultul personalităţii, subjugarea partidului grupurilor de interese care alimentează bugetele de partid? Sunteţi dispuşi să toleraţi în continuare dictatura, ameninţarea, şantajul, diversiunea, traficul de influenţă sau răsplata lingăilor şi marionetelor?

12. Pe ce considerente aţi promovat în funcţii persoane care n-au muncit nimic în partid? Ale cui odrasle, păpuşi sau slugi sunt cei care ocupă acum funcţii „caşcavalizate”? Exemplu: Birău Nicuşor, Jurcă Simona, Ţenche-Constantinescu Alina, Hrişcu Gheorghe, Râşnoveanu Daniel, Micluţa Dan, Giuchici Camelia, Coman Claudiu, Barbu Silvia, Sima Aurelian, Miheţ Traian-Ştefan, Forga Dragoş, Licker Monica, Lăzureanu Elena-Voichiţa, Lifa Sabin, Oros-Groza Cristian-Dan, Popa Maria, Nagy Narcis-Octavian, Popovici Cristian, Brad Eugen.

13. Recunoaşteţi că în PSD Timiş s-a ajuns la statuarea principiului „banii înainte de profesionalism, banii înainte de respectul şi credinţa în social democraţie, banii înainte de toate”?

14. V-aţi întrebat vreodată ce considerente au stat la baza promovării liderului judeţean Ilie Sârbu în conducerea partidului sau în guvern, de către preşedintele Mircea Geoană, pentru că cele legate de rezultate (ajunse la jumătate faţă de 2004) nu pot constitui suporturi nici măcar pentru menţinerea în funcţia de preşedinte al filialei? Credeţi că sunt străine conducerii filialei timişene fenomene, semnalate de Octav Cozmâncă, legate de „puterea banului, linguşirea şefului şi lustruitul clanţei, privatizarea partidului, aventurile politice, satisfacerea intereselor personale, dar şi a celor apropiaţi: soţii, soţi, copii, soacre, amante, interlopi, mafioţi?”

        Nu-mi rămâne decât să adresez tuturor oamenilor de bine din acest partid să iasă „în faţă” să „ia poziţie” faţă de politicienii corupţi, mincinoşi, compromişi, îmbogăţiţi din bani publici sau din şpăgi, nepăsători la greutăţile oamenilor, dictatori şi nelegiuţi.

          În final întreb, cu întreaga consideraţie şi condescendenţă, toţi membrii de la baza partidului:

 Puteţi oare să vă debarasaţi de teama repercusiunilor, să analizaţi cu responsabilitate soarta, orientarea şi conduita PSD – filiala Timiş şi cu mult curaj să decideţi în deplină cunoştinţă de cauză asupra liderilor actuali, complet compromişi în faţa electoratului, prin deciziile luate numai pentru ei şi familiile lor, precum şi pentru cele ale acoliţilor lor?

 

 P.S.  În curând aşteptaţi şi reacţionaţi la chemarea „Mişcării de rezistenţă” propusă naţiunii de Marius Tucă, aşteptând un semnal asemănător celui din istoria României la momentul august 1944 – „Stejar, extremă urgenţă”!

ROMÂNIA E BOLNAVĂ. SĂ VINĂ DOCTORUL!

„Alegerile nu sunt îndeajuns.

Într-o democraţie adevărată, ceea ce se întâmplă între alegeri

reprezintă adevărata măsură a felului în care

guvernul îşi tratează cetăţenii”.

 

Barack Obama (2006)

 

–  PAMFLET –

  

„Porneşte

MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ”.

 

            Acesta este titlul articolului de primă pagină al Jurnalului Naţional de ieri, semnat în mod surprinzător, dar meritoriu, de marele jurnalist Marius Tucă. Acest manifest, magistral de altfel, m-a determinat să revin în blogosferă să mă alătur acestei mişcări.

 

            România e bolnavă şi are nevoie de ajutor, are nevoie de tratamente, are nevoie de toţi oamenii de bine al căror vot din 22 noiembrie 2009 poate să o scape de nemernicii care au îmbolnăvit-o.

            Trăim zilele celei mai grele toamne de după revoluţie. Economia românească slăbită din temelii, plină de falimente, ipoteci neplătite şi şomaj provoacă suferinţă umană şi se îndreaptă spre catastrofă. Veniturile la buget sunt străvezii, cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut în loc să scadă, ne împrumutăm extern cu miliarde de euro să plătim pensii şi salarii, banii publici sunt cheltuiţi fără judecată sau se fură, corupţia a înflorit şi se derulează la vedere, investiţiile publice sunt încă în fază incipientă.

           Spectrul politic e de nerecunoscut, nu se mai ştie cine face politică „de dreapta” şi cine „de stânga”.

            La stânga se declară fel de fel de baroni locali, adevăraţi feudali care au transformat multe judeţe în propriile „feude”.

            La centru dreapta se declară fel de fel de indivizi care sunt mai degrabă asemănători zapciilor, arendaşilor, încasatorilor, şpăgarilor.

            La dreapta sunt filozofii economiei libere de piaţă, umflată cu pompa şi dezumflată de o singură săgeată.

            „Meritul” celor trei curente e că au adus economia în starea de a se zbate între viaţă şi moarte. Gândirea „profundă” a ultimilor 5 ani a fost subjugată ideii preconcepute de a cheltui banii publici pentru pensii şi salarii –evitând o revoltă populară. Ce rămâne, rămâne – mai investesc în câte ceva, mai le rămâne câte ceva şi lor (pentru ei şi pentru campanie) şi uite aşa „timpul trece, şpaga merge, poporul tace, noi muncim cu drag”.

          Presa, radio-televiziunea şi alte mijloace media sunt reduse la tăcere şi consens, sunt subjugate politic şi pline de simbriaşi în solda potentaţilor zilei. La talk-show-uri – şi în general la emisiunile TV – vezi tot felul de balerine, top modele, agramaţi, mincinoşi, aroganţi, atotştiutori, proşti, intoleranţi, marionete, papagali, neputincioşi, schimbători de macaz (opinie) de la o seară la alta, mizerabili foşti şi actuali colaboratori ai structurilor securisto-comuniste care pozează în sacrificaţi pe altarul salvării României.

            Este clar pentru tot românul că politica guvernului bicefal a eşuat. Cel mai slab guvern din istoria României, format din electronişti, preoţi, ingineri siderurgi, ingineri mecanici şi mai ştiu eu ce, a dat României numai circ şi iar circ într-o perioadă de criză economică profundă.

            Mai avem o şansă să nu cădem în neant, aşa cum a căzut Emil Boc la emisiunea lui Andrei Gheorghe. Să ne trezim în 22 noiembrie 2009 şi să reacţionăm printr-un vot raţional, salvator, dătător de speranţă. România trebuie tratată, vindecată, are nevoie de cel puţin un doctor.

            Dar cu cine avem de a face în această toamnă „neagră” de care depinde viitorul nostru?! Cine sunt doctorii care şi-au exprimat disponibilitatea de a salva România?

–        Un matelot – care nu vrea să dea timona din mână, deşi a băgat nava în furtuna cea mai cruntă şi a ales echipajul cel mai neprofesionist, dar şi incapabil să facă ceva.

–        Un diplomat – care cu stiloul şi vorba, specifice diplomaţiei, rosteşte fraze fără substanţă sau promisiuni puţin studiate, argumentate, bazate pe realităţi, care devin minciuni electorale şi compromisuri.

–        Un profesor de istorie încă neliniştit – care susţine că salvarea României o pot face numai liberalii, adepţii capitalismului, adepţii liberalismului economic.

–        Un medic chirug – fără de partid, independent economic şi politic, care a câştigat bătălia pentru primăria capitalei în luptă cu o întreagă armată formată din generali de dreapta şi de stânga.

–        Un poet – scriitor şi jurnalist – deosebit de cult şi vocal, cu discurs naţionalist, veşnic candidat la preşedenţia României.

–        Un afacerist – cu mulţi bani şi discursuri creştine, fără şanse reale.

 

            Cui ar trebui să-i acordăm încrederea că va vindeca România? Desigur, celui mai bun, mai moral, mai cinstit, mai sincer, mai uman, mai hotărât, mai independent, mai curajos şi mai european. Încerc, în cele ce urmează, să construiesc portretul personalităţilor candidate la Cotroceni, în lumina percepţiei populare, a stărilor de fapt, rezultatelor, faptelor, manifestărilor şi atitudinilor celor 4 potenţiali preşedinţi ai României.

 

           Domnul TRAIAN BĂSESCU – Preşedintele României, părintele PD-L, 58 de ani, un politician versat, un strateg de înaltă şcoală, un adevărat „lup de mare”, puternic şi neînfricat, inteligent şi abil, cu o mare capacitate de persuasiune (convingere), cu mult umor, dar şi cu multă încrâncenare, schimbător şi imprevizibil, răzbunător, dar şi protector, animat de o mare dorinţă şi plăcere de a se întâlni cu mari grupuri de oameni.

            Visul lui Traian Băsescu – doctor în navigaţie:

–        preşedinte jucător;

–        două mandate la purtător;

–        un partid disciplinat;

–        un guvern subordonat.

            Ce a promis poporului român? „SĂ TRĂIŢI BINE!” 

            Ce a oferit poporului român? „Piese de teatru” lacrimogene sau filme „de acţiune” gen thriller, aplaudate întotdeauna de apropiaţii săi „gânditori populari”, toţi bine înstăriţi din afaceri cinstite conduse cu pricepere şi dăruire în timpul liber dintre două şedinţe sau reuniuni ale parlamentului, guvernului, instituţiilor statului sau ale administraţiei publice locale ai căror aleşi sau angajaţi erau, băi de mulţime, diversiuni şi scandaluri intens mediatizate, legate de afacerile cu cântec ale unora din preajma domniei sale, de răpirea jurnaliştilor, de furturile de armament, de comerţul cu armament, de deturnări de fonduri publice în ministere, de arestări la comandă sub lumina reflectoarelor, de scandaluri cu jurnaliştii.

           Deşi lupta împotriva corupţiei – clamată de preşedinte ca obiectiv al mandatului său – a început în forţă cu arestări televizate în direct, cu zornăit de cătuşe şi mascaţi, s-a încheiat ca şi filmele cu final sovietic, adică fără ca cineva să mai înţeleagă ceva.

            Schimbarea „clasei politice pline de securişti, de comunişti şi de corupţi”, ţepuirea jefuitorilor de ţară, precum şi alte promisiuni ale preşedintelui au fost transpuse în fapte contrarii, cum ar fi coaliţiile politice neviabile, cu parteneri pasivi şi perverşi (acum căsătoriţi, acum divorţaţi, acum în concubinaj, acum dispuşi la adulter, ca apoi să-şi declare dragoste până la moarte). Un circ fără bani. Nicicând discordia dintre partidele româneşti nu a fost mai mare.

             Ce ne-a mai oferit cincinalul domnului Băsescu?

            Disoluţia autorităţilor statului, politizarea serviciilor secrete şi a justiţiei, pauperizarea populaţiei, falimentarea IMM-urilor, distrugerea sistemului sanitar, bulversarea sistemului de învăţământ cu reformatori şi reforme care de care mai ingenioase sau mai stupide, învrăjbirea fără precedent a marilor jurnalişti care se devorează reciproc.

           Alianţa cu PSD-ul, „duşmanul de moarte” al PD-L-ului şi al preşedintelui, l-a încoronat cu lauri pe campionul deciziilor imprevizibile şi responsabilul pentru eşecul celui mai neperformant şi debusolat guvern din istoria României.

           Dacă după 5 ani de preşedenţie domnul Traian Băsescu lasă România bolnavă grav, la ce ne putem aştepta după alţi 5 ani de mandat, în care e greu de presupus că îşi va schimba comportamentul şi atitudinea şi în plus va trebui să suporte şi efectele crizei economice care va persista cu siguranţă?! La „metastază” sau la „parastase” de reamintire a decesului sau, printr-o minune, la „Renaşterea României din propria-i cenuşă” spre binele locuitorilor ei.

 

           Domnul MIRCEA GEOANĂ – preşedintele PSD din România, 51 de ani, diplomat de elită, diplomat de carieră, cu master la Harvard şi Paris (E.G.A.), inteligent, prezentabil, respectat şi apreciat în diplomaţia internaţională pentru probitate profesională, personalitate care ani la rând a fost în fruntea clasamentului care măsura încrederea populaţiei în politicienii români, a constituit pentru social democraţia din România (după alegerea ca preşedinte în 2005) speranţa transformării, reformării, restructurării, renovării, recredibilizării partidului pentru a deveni forţa politică numărul 1 a ţării.

           Visul lui Mircea Geoană – doctor în diplomaţie:

–        de la Washington la Dăbuleni şi apoi la Cotroceni.

          Ce a promis domnul Mircea Geoană românilor?

–        „O Românie socială în care pe primul loc sunt oamenii”;

–        Un Partid Social Democrat – garant pentru „PROSPERITATEA, SOLIDARITATEA, DEMNITATEA ROMÂNIEI”;

–        „Un partid de stânga, european, reformat, responsabil în faţa poporului”.

           Care sunt rezultatele şi efectele conducerii social democraţiei româneşti de către echipa lui Mircea Geoană după 5 ani de mandat?

          Un partid slăbit de lupta multiplelor grupări interne antagonice, un partid compromis de guvernarea cu democrat-liberalii al cărei succes se măsoară prin intrarea economiei româneşti în recesiune profundă, la un pas de colaps. Cetăţenii „României sociale” a domnului preşedinte Mircea Geoană sunt mai săraci, mai deznădăjduiţi, mai umiliţi, mai minţiţi ca niciodată şi la un pas să-şi înmormânteze şi SPERANŢA, ultimul lucru care le-a mai rămas. Dorinţa şi credinţa domnului preşedinte Mircea Geoană de a construi împreună cu partidul său o Românie prosperă, solidară şi demnă s-a năruit pentru că astăzi România a ajuns umilită, divizată şi egoistă.

           Îndatorarea României „fără just temei” de la băncile străine cu miliarde de euro pentru a plăti salariile bugetarilor şi pensiile (de teama unei noi revoluţii, de data aceasta adevărată) a fost un gest de management economico-financiar bazat pe gândirea asemănătoarea cu aceea a unui contabil de fermă agricolă sau de furnal. Pentru acest lucru e vinovat PSD-ul pentru că atunci când s-au împărţit portofoliile, în loc să aleagă Ministerul de Finanţe şi să numească un profesionist, şi-a luat Ministerul Afacerilor Interne pentru a avea acces la informaţii necesare protecţiei camarilei cu probleme.

           Schimbarea comportamentului şi atitudinii preşedintelui Mircea Geoană, în special în ultimul an, este de neînţeles şi greu de acceptat de marea masă a membrilor de bază ai partidului, precum şi a simpatizanţilor social democraţiei. Acum 4 ani, la o întâlnire de partid la Cluj Napoca, după un an de la preluarea preşedenţiei partidului, îi spuneam domnului Mircea Geoană: „Domnule preşedinte, «rupeţi pisica» acum când nu e prea târziu, curăţaţi partidul de oportunişti, de corupţi, de baroni locali, promiteţi numai ce puteţi face şi recredibilizaţi partidul pentru că numai nucleul dur, şi nici acesta în totalitate, mai crede în social democraţie”. Atunci a promis Consiliului Naţional că va schimba din temelii partidul. Stupefacţie! Modernizarea şi recredibilizarea PSD s-a materializat însă în aducerea baronilor locali în primul rând şi de multe ori chiar înaintea preşedintelui partidului, promovarea în partid şi în administraţie pe bază de „favoruri şi bunuri necuvenite”, enclavizarea structurilor judeţene, „dictatul” corupţilor şi corupătorilor, compromiterea prin alianţe politice potrivnice doctrinei social democrate.

           Scăderea în sondaje cu mult sub partid se datorează comportamentului duplicitar, discursului plin de falsitate, reacţiilor confuze şi târzii la atacuri sau la diverse probleme mediatizate, autocompromiterii prin apropierea şi recunoaşterea drept lideri de opinie ai partidului a unor personaje pentru care, nu demult, partidul era stigmatizat că este partidul baronilor locali corupţi.

           Eu nu cred că Transilvania, Banatul, precum şi alte zone ale României au nevoie de o social democraţie cu o doctrină de stânga falsă, emanată de noile „eminenţe cenuşii” (de altfel învechite) ale partidului, provenite din judeţe şi instalate la centru, pe care nu demult părintele partidului şi mass media le ridica la rang de baroni locali.

             Congresul partidului şi-a ales statutar o conducere naţională şi nu pot să-mi imaginez cum astăzi partidul se supune deciziilor imature şi nestatutare ale unor lideri locali cum sunt Vanghelie, Oprişan, Constantinescu, Mazăre, Toma, Dragnea, Sârbu, Niţă. Promisiunile făcute de domnul preşedinte Mircea Geoană şi transmise poporului s-au transformat în minciuni, datorită sfătuitorilor analfabeţi în economie şi sociologie, precum şi politicii PD-L care a vrut astfel să compromită PSD şi pe liderul său. Acum profesorii înjură, medicii înjură, pensionarii plâng, poliţiştii ies în stradă, justiţia refuză să mai funcţioneze, bugetarii sunt speriaţi de şomaj, iar PSD-ul se ocupă de comisii de anchetă săpându-şi singur groapa.

            Uimitor pentru social democraţii de la baza partidului, şi chiar şi pentru simpatizanţii acestuia, este că în tot acest răstimp preşedintele fondator al partidului, domnul Ion Iliescu, „a tăcut şi înghiţit în sec”, a tolerat prin lipsă de intervenţie subjugarea partidului unor grupuri de interese, îngenunchierea partidului la Cotroceni, înlăturarea din partid a celor care au avut altceva de spus decât „nemernicii trădători” care-l sfătuiesc şi compromit pe Mircea Geoană. Tot în acest timp, domnul Adrian Năstase filozofează şi încă îşi mai tratează rănile provocate de Traian Băsescu şi de colegii binevoitori şi acceptă cu stoicism „dictatul” lui Mircea Geoană.

            Domnul preşedinte Mircea Geoană a visat şi visează să ajungă preşedinte.

             Eu îi doresc succes şi noroc să-şi îndeplinească visul, iar atunci când îl va imortaliza pe CD-ul aparatului foto să-şi amintească faptul că abia de atunci încolo îl va judeca istoria poporului român de ce va face sau nu va face, cu sau fără „gaşca” ce acum îl înconjoară şi care abia atunci va cere mai mult şi mai mult prin orice metode şi pe orice căi.

            Nu-mi doresc şi nu-i doresc nici Domniei sale să transforme România în feude, aşa cum a transformat partidul sub lozinca introducerii adevăratei „democraţii de partid” care, de fapt, a fost şi este o dictatură bine consfinţită, instaurată cu bună ştiinţă în filiale unde liderii, acceptaţi de preşedintele naţional, sunt adepţii aserţiunii „Le parti c¢est moi!”.

           Oricum, dacă visul nu se va împlini, atunci cu siguranţă Mircea Geoană va deveni conştient că „trădătorii partidului” (bine şcoliţi) l-au vândut lui „Zeus”, binefăcătorul lor, protectorul lor şi al faptelor lor producătoare de insomnii, iar încrederea pe care le-a acordat-o va fi considerată „taxa pe inocenţă”.

            România are nevoie de un preşedinte înconjurat de tot felul de indivizi care să-l manipuleze sau are nevoie de un om integru, credibil şi independent?

 

 

           Domnul CRIN ANTONESCU – 50 de ani, născut la Tulcea, profesor de istorie, stagiar 3 ani, deputat de 17 ani, fost ministru al tineretului şi sportului, cu experienţă managerială redusă.

          Visul lui Crin Antonescu – doctor în filozofie:

–        preşedinte de alt tip;

–        liberalism excesiv;

–        la guvern, miliardarii;

–        la partid, imobiliarii.

           Declarativ, vrea să se detaşeze de clasa politică, căutând să mimeze „virginitatea” politică, deşi a fost şi este dependent de grupul miliardarului Dinu Patriciu care, de altfel, l-a sprijinit la preluarea conducerii PNL. Propăvăduitor al capitalismului, al liberalismului economic absolut ca reţete pentru fericirea României, consideră criza economică un eşec al statului, uitând că în prima perioadă a crizei liberalii reprezentau şi chiar conduceau „statul”.

            Ce au promis liberalii? Fericirea României dominată de economia de piaţă şi de succesul liberalismului economic de piaţă, de reducerea rolului statului.

            Ce au făcut liberalii domnului Crin Antonescu? În mod paradoxal, sub guvernarea liberală statul şi-a întărit poziţia în economie într-un mod clientelar, a crescut numărul angajaţilor bugetari, precum şi salariile acestora, s-a cheltuit 37% din PIB în timp ce s-a încasat 31% din PIB. Infatuarea liberală, de atunci şi de acum, pentru creşterea economică realizată, umflată şi dezumflată pentru că nu avea o bază sănătoasă, compromisurile din spatele uşilor închise făcute cu PSD pentru a rămâne cu orice preţ la guvernare, nepotismul, reformarea catastrofală a sistemului sanitar, lipsa de profesionalism de la Ministerul Învăţământului, bâlbâiala de la Ministerul Muncii, afacerea Sterling, politizarea serviciilor publice deconcentrate prin promovarea de incompetenţi care însă aveau carnet de partid şi multe altele sunt caracteristicile principale ale activităţii guvernamentale liberale care a „întins” economia la picioarele crizei economice, determinându-i dimensiunile actuale.

             Prezenţa domnului Crin Antonescu pe unul din culoarele cursei prezidenţiale este percepută ca fiind admirabilă, sublimă, dar care până la urmă „lipseşte cu desăvârşire”. Nici măcar Dinu Patriciu nu poate să mai schimbe imaginea candidatului liberal care se vrea alt tip de politician aspirant la Cotroceni, deşi de aproape 20 de ani a participat la mahalalizarea politicii româneşti.

 

           Doctorul SORIN OPRESCU – 58 de ani, profesor universitar doctor, chirurg eminent, manager cu multă experienţă, fost senator şi actual primar general al capitalei Bucureşti, independent politic.

           Deşi trădat în 2000 la alegerile pentru primăria Bucureştiului, în luptă cu Băsescu, de câţiva dintre „trădătorii de serviciu” din PSD, reuşeşte după 8 ani să învingă numai prin susţinere populară determinată de personalitatea sa, de voinţa şi tăria de caracter. Având capacitatea de a spune „NU”, de a se ridica, de a se opune incompetenţei, necinstei, îmbogăţirii frauduloase, imoralităţii, şantajului şi compromisului politic, „Doctorul” a avut curajul de a părăsi un mare partid şi de a-şi asuma riscul de a o lua de la început pe cont propriu.

           Sorin Oprescu are capacitatea de a fi şi profesorul universitar cu discurs elitist şi chirurgul eminent şi doctorul care se apleacă şi alină suferinţele bolnavilor şi băiatul, acum bărbatul, crescut în unul din cartierele Bucureştiului greu de „dat la-ntors” ce poate să-şi schimbe cu uşurinţă discursul trecând de la jargon la argou, adaptându-se cu mare spontaneitate oricărei situaţii provocate de orice tip de personaj cu care intră în dialog. Are discurs profund, plin de idei şi înţelesuri, dar simplu, pe înţelesul tuturor. Talentul de a ieşi din capcanele adversarilor politici este completat de modestia, amabilitatea şi prezenţa de spirit care-l fac agreabil, interesant, ascultat şi acceptat.

             Ce poate să aducă Sorin Oprescu politicii şi poporului român?

           Visul lui Sorin Oprescu – adevăratul doctor:

–        o altă viziune despre viitorul unei Românii respectate şi recunoscute în lume;

–        înţelepciune şi linişte în conducerea ţării;

–        seriozitate şi moderaţie;

–        responsabilitatea chirurgului care este obişnuit să taie cu bisturiul pentru a salva vieţi omeneşti;

–        independenţa absolută a unui preşedinte faţă de partidele politice ce-i conferă detaşarea şi libertatea în luarea deciziilor;

–        eliberarea instituţiilor statului de sub influenţa politică;

–        sprijinirea reală a independenţei justiţiei şi credibilizarea acesteia;

–        scoaterea serviciilor secrete româneşti de sub „şenilele tancurilor” politice, profesionalizarea acestora în scopul consolidării şi apărării siguranţei naţionale;

–        înlăturarea pericolului reînvierii şi reinstaurării poliţiei politice;

–        o legătură indestructibilă cu societatea civilă, cu poporul;

–        spiritul mobilizator pentru unirea forţelor în efortul de a face totul pentru binele cetăţenilor României;

–        impunerea competenţei în guvernarea ţării;

–        atragerea intelectualităţii şi elitelor la prefigurarea şi construirea unui viitor de invidiat acestei naţiuni greu şi des încercate;

–        schimbarea clasei politice actuale, intervenind „chirurgical” pentru înlăturarea din instituţiile statului a acelei părţi obosite, ruginite, ponosite, compromise, îmbogăţite, opace şi insensibile, mincinoase şi corupte, îngălbenite de vreme, îmbuibate, arogante, tupeiste, perfide şi sfidătoare;

–        o abordare realistă, fermă şi indubitabilă a unităţii şi integrităţii României;

–        renaşterea patriotismului şi a dragostei de ţară;

–        o „cruciadă” adevărată împotriva corupţiei şi criminalităţii în limitele respectării legii şi drepturilor omului.

            Numai aşa mai poate fi vindecată România.

            Acum un DOCTOR adevărat pentru un popor în suferinţă într-o ţară secătuită este mai necesar ca oricând şi poate constitui împlinirea ultimei speranţe a oricărui român – o ţară mai bună, mai dreaptă, un popor mai puţin nefericit.

             Fiecare dintre noi are dreptul de a-şi alege „DOCTORUL” şi de a-i da votul său.

             Dacă Sorin Oprescu va candida, eu îi voi da fără nici o ezitare votul meu.

            Sprijin cu toată energia mişcarea de Rezistenţă iniţiată de Marius Tucă prin manifestul din 9 septembrie 2009 şi mă alătur încercării „de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa”.

 

P.S. Teama de „bisturiul” DOCTORULUI OPRESCU a reaprins spiritele în PSD. Se zvoneşte peste tot că „dictatorii partidului” din filialele enclavizate cer jurăminte de credinţă „supuşilor” (adică declaraţii notariale timbrate şi parafate) ameninţându-i cu excluderi, deconspirări, mediatizări ale dosarelor pentru fapte penale, eliberări din funcţii (unele care au fost şi plătite), repercusiuni ulterioare „de tip stalinist”. Acesta poate fi începutul sfârşitului perioadei de tranziţie politică, de la dictatura socialistă de stat la democraţia adevărată după 20 de ani de jaf şi depravare politică.

 

 

 

         „Răspunsul este: putem,                    „Schimbarea nu este niciodată uşoară,

sub îndrumarea unui lider potrivit”.                        însă întotdeauna posibilă”.

         Barack Obama (2006)                                              Barack Obama (2005)

RIDICOLI

„N-am îndreptat către Dumnezeu decât o singură rugă,

una foarte scurtă: «O, Doamne, fă-mi duşmanii ridicoli».

Iar Dumnezeu mi-a îndeplinit ruga”.

 

Voltaire (1767)

 

 

 

» PAMFLET »

 

 

 

RIDICOL – care stârneşte râsul sau batjocura, caraghios, comic;

care este absurd, mic, neînsemnat, derizoriu.

 

(DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

 

 

            După o pauză de câteva luni de zile, timp în care m-am ocupat exclusiv de problemele grupului de firme din care fac parte, care trebuie să supravieţuiască aşa-zisei „crize” din care este greu să ieşi cu bine cu o „economie de trei parale” ca a noastră, gestionată de miniştri amatori, specialişti în orice altceva decât în macroeconomie, conduşi de Emil Boc şi Mircea Geoană, preşedinţii celor două partide aliate care se străduiesc să cheltuiască banii publici în interesul partidelor lor şi mai puţin pentru depăşirea greutăţilor provocate de actuala „depresiune” economică – mă simt obligat faţă de prieteni şi colegi să revin în actualitate pentru că „isteria” care a cuprins minţile „bolnave” ale unor politicieni privind posibilitatea revenirii mele în politică într-un partid naţional de opoziţie mă determină să iau poziţia cuvenită.

            Scârbit de „aşa-zisa politică” a unor „nemernici” aciuiţi prin P.S.D. care-şi bat joc de ideologia şi statutul partidului şi dezamăgit de poziţia conducerii centrale a Partidului Social Democrat şi, în primul rând, de cea a preşedintelui Mircea Geoană, ajuns la cheremul „baronilor locali”, m-am decis să-mi văd de viaţa şi activitatea mea şi să fac abstracţie de ceea ce se întâmplă în societatea românească, în general şi în cea timişoreană, în special – ambele afectate profund de corupţie pe faţă, îmbogăţirea fără just temei a aleşilor naţiunii, minciună, nedreptate, şantaj, luptă pe viaţă şi pe moarte pentru „ciolan”, comerţ cu „funcţii” în administraţie pentru oportunişti, delatori, sponsori, şantajişti, „tălpi” ale grupurilor de interese, dare şi luare de mită, deturnarea şi delapidarea banilor publici etc.

            Dar, se pare că cei care sunt născuţi pentru a fi „politicienii diavolului” nu au loc de mine şi sunt interesaţi în a-mi stabili ei viitorul politic şi nu numai. Decât să se ocupe de viitorul meu, mai bine ar trebui să se pregătească să dea socoteală celor care i-au ales despre cum şi-au îndeplinit promisiunile electorale, despre cum cheltuiesc banii publici şi cum satisfac cerinţele sponsorilor, dar mai ales despre ce au făcut pentru binele cetăţenilor acestui judeţ.

            O simplă discuţie de principiu cu Domnul Profesor universitar Robu Nicolae, Rectorul Politehnicii, actualul preşedinte interimar al P.N.L. (pe care eu îl stimez pentru integritatea, onestitatea, sinceritatea şi cinstea sa), despre posibilitatea alăturării mele partidului de opoziţie pe care dânsul, împreună cu noul Birou Teritorial Judeţean trebuie să-l reformeze în vederea alegerilor prezidenţiale din toamnă, a produs panică printre unii membri ai acestui partid şi a neliniştit pe „măriile lor” Ilie Sârbu şi Constantin Ostaficiuc, „prieteni” şi „colaboratori” recunoscuţi, ambii specializaţi în trădarea prietenilor şi chiar a şefilor, ambii susţinuţi de sponsori renumiţi, ambii cu contribuţii remarcabile la dezvoltarea judeţului, la propăşirea Banatului, ambii înconjuraţi şi susţinuţi de marionete pe care le-au promovat, ambii merituoşi responsabili de majorarea preţului la gunoiul transportat în alte judeţe pentru că deponeul este încă în „durerile facerii”, de realizarea centurii şi drumului Timişoara – Lugoj, de starea infrastrucurii municipiului Timişoara şi a judeţului Timiş, de politica de cadre din administraţia publică.

            Auzind cumplita veste a posibilei mele adeziuni la P.N.L., cei doi „iubiţi conducători” ai judeţului Timiş – acum „fraţi de cruce” în cel mai profesionist guvern post revoluţionar – şi-au chemat „marionetele” din toate partidele şi le-au recomandat să se opună.

De ce? Din răutatea şi machiavelismul care le domină caracterul sau de teama de a mă vedea şi, mai ales, de a mă auzi pe banca opoziţiei.

Cine sunt politicienii marionete? Mai devreme sau mai târziu se vor deconspira singuri, fiind „proşti” pentru că nu realizează că mâine, poimâine vor fi sacrificaţi pentru că devin incomozi. Oricum sunt plătiţi şi trebuie să se supună.

Dacă este adevărat faptul că Ilie Sârbu i-ar fi transmis lui Cristi Buşoi, fiind în aer amândoi (în avion, desigur) să nu mă primească în P.N.L. pentru că va rupe alinaţa în care P.N.L. este alături de P.S.D. şi P.N.Ţ.C.D. (alianţă care, de altfel, s-a dovedit a fi un total FIASCO, alianţă care a spulberat bani publici pentru nimic şi care a pus R.A.T.T.-ul şi COLTERM-ul în faliment), iar acesta împreună cu alţi 6 colegi s-au speriat, înseamnă că imixtiunea şi şantajul sunt pe cale să îngenuncheze independenţa partidului liberal ale cărui rezultate la ultimele alegeri sunt deja sub posibilităţile unui partid de dreapta într-un mare oraş de dreapta.

Dacă nu-i adevărat, atunci asistăm la o „diversiune” pusă la cale de cei care ţin foarte mult să-şi păstreze poziţiile dobândite cu trudă şi transpiraţie după „succesurile” obţinute în alegeri. După cum se vorbeşte şi după afirmaţiile făcute în reuniunea BTJ al P.N.L. înclin să cred că este adevărat. Astfel, şi într-un caz, şi în altul, manevra de tipul faptelor mârşave desprinse din definiţia nemerniciei i-a făcut pe cei în cauză să devină:

 

„RIDICOLI”.

 

De ce ridicoli? Pentru că:

1. 1.      Au înghiţit „hapul” fără apă şi s-au înecat. Până astăzi eu nu am depus nici o adeziune de intrare în PNL – am avut o simplă discuţie amicală, exploratorie şi de prefigurare a viitorului politic al partidelor din Timiş. Discuţia din BTJ P.N.L. a fost binevenită pentru preşedintele interimar pentru a-şi cunoaşte mai bine colegii. Mai mult decât atât, aceeaşi discuţie am avut-o în aprilie cu acelaşi Cristi Buşoi, pe atunci încă preşedinte;
2. 2.      Şi-au dezvăluit teama de adversar, dându-se astfel de gol că au frică de ceva; cu siguranţă că nu le-ar face bine eventualele mele critici de pe banca opoziţiei. Eu pentru ei sunt şi rămân un adversar incomod pentru că ştiu să recunosc uşor şi mă opun cu energie manifestărilor de demagogie, oportunism, făţărnicie, minciună, corupţie şi nemernicie;
3. 3.      Au dovedit că sunt dispuşi să intervină direct în viaţa altor partide, prin şantaj politic sau, indirect, prin influenţarea votului unor membri ai partidelor adversare;
4. 4.      Şi-au dezvăluit interesele meschine de a bloca orice adversar, pentru ca ei să poată liniştiţi să ducă judeţul la „râpă”, să-şi rezolve interesele personale şi de grup, să continue să mintă populaţia manipulând presa şi televiziunea, să sfideze bunul simţ şi şi să aibă cu ce să-şi reactualizeze cât mai des declaraţiile de avere;
5. 5.      Specializaţi în trădare, pe care se pare că o au deja în sânge, au convins şi pe alţii să trădeze pentru ei, demonstrând că au o mare capacitate de persuasiune dobândită probabil la şcoala pe care au făcut-o. Despre fapte de trădare, pe cine, cum şi de ce au trădat, într-o ediţie viitoare; cu siguranţă o să vă placă.

 

„Concubinajul politic generalizat” de la nivelul judeţului Timiş şi a municipiului Timişoara este de notorietate. Oricum, nu se mai înţelege nimic.

Pe de o parte, Alianţa P.N.Ţ.C.D. + P.S.D. + P.N.L. ar trebui să administreze municipiul şi judeţul având majoritatea în Consiliile municipal şi, respectiv, judeţean.

Pe de altă parte, Alianţa P.D.-L. + P.S.D. conduce serviciile publice deconcentrate şi deţine principalele posturi în administraţia publică judeţeană prin algoritm politic.

Acest ghiveci este opera, încă, a preşedinţilor Ilie Sârbu, Constantin Ostaficiuc, Gheorghe Ciuhandu şi Liviu Borha (fost preşedinte al P.N.L.). Rezultatul acestor alianţe în care toţi sunt „şi căsătoriţi, şi amanţi” poate fi definit de: nerealizarea promisiunilor electorale care se dovedesc a fi fost minciuni, scumpirea vieţii populaţiei prin majorarea de impozite şi taxe, creşterea şomajului, cheltuirea banilor publici după raţiuni antieconomice spre binele şi bunăstarea „lipitorilor” care sug la sânul politicienilor, falimenatrea regiilor autonome, creşterea preţului gigacaloriei şi a gunoiului, o infrastructură cotată a fi printre cele mai slabe din ţară, pierderea unor obiective din patrimoniul public al statului prin iresponsabilitatea conducerii executive a primăriei Timişoara, nerealizarea programelor comune stabilite la crearea alianţelor respective.

Obiectivele acestor alianţe contra naturii s-au dorit a fi sublime, dar s-au dovedit a fi RIDICOLE şi aceasta numai într-un an de zile, adeverind astfel maxima lui Napoleon Bonaparte:

 

„De la sublim la ridicol nu-i decât un pas.”

 

Şi acesta a fost făcut.

 

PREVIZIUNI

 

Ce urmerază în politica românească e uşor de anticipat. Apropierea economiei de colaps, căderea guvernului Boc, trădarea lui Geoană de către baronii locali, reîntoarcerea lui Năstase şi „decapitarea” trădătorilor din partid, reformarea polului politic care defineşte a treia cale, acea încercare de a transcende social democraţia de tip vechi şi neoliberalismul, singura şansă a economiei şi vieţii sociale româneşti, reconfirmarea şi întărirea puterii justiţiei independente, îndepărtarea din viaţa politică a şpăgarilor, îmbogăţiţilor prin fraudă, delapidare şi luare de mită, a vânzătorilor de ţară, a colaboratorilor şi informatorilor de cea mai joasă speţă.

După alegerile prezidenţiale, revoltele în partide, de jos şi până sus, vor fi la ordinea zilei, „decapitările” vor fi înlănţuite, vocea şi votul populaţiei, cea care plăteşte acum greul crizei, vor fi cu siguranţă îndreptate spre înlăturarea din conducerea ţării şi judeţelor a incompetenţilor, farsorilor, corupţilor, mincinoşilor, făţarnicilor, într-un cuvânt a nemernicilor care au distrus tot ceea ce se putea distruge în această ţară sub lozinca democraţiei, instituţionalizând corupţia generalizată şi transpartinică.

Bălăcăreala politică din Timiş trebuie să înceteze, iar bălăcăritorii trebuie să plece înainte de o posibilă nouă revoluţie, de data aceasta adevărată, generată de foame, suferinţă, deznădejde, nedreptate, sărăcie, nenorocire, banditism la drumul mare.

Uitaţi-vă în oglindă şi întrebaţi-vă dacă puteţi fi mândri de ceea ce aţi făcut de acolo de „sus” de unde credeţi că nu veţi mai coborî niciodată! Vă spun eu, dacă sunteţi conştienţi, vă veţi da palme de ruşine!

De ultimă oră!

Ştie oare domnul preşedinte Mircea Geoană – care se luptă să devină preşedintele românilor amărâţi şi năpăstuiţi de soartă – că la Timişoara Ilie Sârbu şi Sorin Grindeanu ajută din nou pe primarul Gheorghe Ciuhandu să scoată din colaps o altă regie şi să-şi salveze faţa votând majorarea preţului gigacaloriei, apei şi canalizării, după ce acum câteva luni a dublat preţul gunoiului sfidând populaţia Timişoarei, sătulă de infatuarea primarului ţărănist şi a viceprimarului pesedist care n-au nimic comun cu managementul eficient al administraţiei publice locale şi care vor numai să jecmănească contribuabilii, adică votanţii stângii, pentru ca apoi să-şi bată joc de banii publici cheltuindu-i pe tot felul de lucrări nenecesare, neproductive, nedorite, dar care pot aduce satisfacţie sponsorilor de partid?!

 

P.S.  Nu porniţi „trompetele” marionetelor din celula de criză care mă monitorizează. De data aceasta vă asigur că fiecare trompetă va răspunde în faţa instanţei pentru injuriile pe care de obicei mi le adresează. Dacă aveţi ceva de apărat sau de acuzat, scrieţi şi semnaţi sau dialogaţi cu mine în faţa presei şi televiziunii.

De acum încolo voi semnala celor interesaţi toate ilegalităţile şi nelegiurile făcute de cei care conduc destinele acestui judeţ şi municipiu, căutând să explic, aşa cum înţeleg eu, ceea ce se întâmplă cu banii publici de care depinde viaţa socială şi economică a locuitorilor timişeni. Vă recomand să opriţi nelegiurile şi să faceţi ceva cât să rămâneţi în istoria judeţului ca adevăraţi ctitori.

À propos, când voi decide să intru într-un partid şi voi depune adeziunea, vă anunţ cu siguranţă, ca să nu mai greşiţi prin a deveni RIDICOLI.

 

Pe curând!

ROMÂNIA CAPITALISTĂ – ÎNTRE INCONŞTIENŢA CLASEI POLITICE, INVOLUŢIA DEMOCRAŢIEI ŞI DESTRUCTURAREA ECONOMIEI

„România este un stat de drept, democratic şi social, în care

demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor,

libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi

pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul

tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor

Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.

 

Art.1 alin.3 din Constituţia României

 

 

 

 

» PAMFLET »

 

 

            Suntem aproape de sfârşitul „perioadei de 20 de ani, necesară românilor pentru a deprinde democraţia” – profeţie a „Oracolului din Dămăroaia”, Silviu Brucan. Oare ce am învăţat în cei 20 de ani de libertate, democraţie, capitalism, europenism? După părerea mea, mai nimic.

            Astăzi, românul de rând are libertatea, dar nu-şi găseşte dreptatea; este muncitor, dar nu are angajator; vrea să muncească ca să cheltuiască – să trăiască bine, aşa cum i-a zis Băsescu – ca să nu-l regrete iar pe Ceauşescu. După 20 de ani de neocapitalism, românii nu au siguranţa economică a zilei de mâine, nu au siguranţa socială – fiind în pericol pe stradă, acasă, la cumpărături când sunt furaţi, ameninţaţi, bruscaţi, sfidaţi de interlopi, de borfaşi de drumul mare, fără a beneficia de apărarea instituţiilor de ordine publică abilitate.

            Dacă înainte de 1990 puteai să te întorci acasă la orice oră din zi şi din noapte, fără a avea cea mai mică teamă sau problemă, azi e mai sănătos să stai acasă la lăsarea întunericului. Azi deschizi televizorul, radioul, jurnalele şi te „loveşti” din plin de informaţii de genul: crime, violuri, bătăi, atacuri armate, clanuri interlope, ţigani cu iatagane, cuţite şi pistoale, funcţionari publici corupţi prieteni cu poliţiştii, politicieni şi miliardari de carton mincinoşi, ipocriţi, nepăsători, oportunişti, îmbogăţiţi din bani publici, care frizează bunul simţ, guvernanţi care nu ştiu ce să facă cu România şi cetăţenii săi fie din indiferenţă, fie din incompetenţă.

            Până în toamnă vom avea aproape, sau peste, 1.000.000 de şomeri care vor trebui plătiţi din puţinii bani publici pe care-i mai are bugetul actual, deja sugrumat, şi care dacă nu vor fi plătiţi, vor putea fi cei care vor determina o mare instabilitate socială pentur că acum şi atunci ei trebuie să-şi găsească răspuns la întrebarea „cu ce trăim noi şi familiile noastre?”.

            Disoluţia autorităţii, politizarea actului de justiţie, generalizarea corupţiei, apariţia banditismului în societatea românească prin atacuri armate, crimă organizată, trafic de droguri sunt caracteristicile actuale ale societăţii româneşti ce se vrea europeană – de care sunt resposabili „politicienii noştri” din ultimii 20 de ani – care au făcut tot ce au putut pentru „propăşirea” acestui tip de capitalism, societatea pe care şi-a dorit-o „poporul român” în 1989, dar pe care azi, probabil, o blamează, o refuză, o stigmatizează.

Ne-am întors fără îndoială în trecut, nu ştiu dacă nu în perioada instaurării comunismului bolşevic în România când procuratura şi securitatea arestau la comanda puterii, când drepturile omului erau călcate în picioare, când grupurile de putere comunisto-bolşevico-cominterniste – dictau viitorul naţiunii aşa cum credeau ele de cuviinţă, călcând adesea pe cadavre şi impunând regimul politic inventat de ei.

            Aşa cum ne spun conducătorii noştri actuali, trăim de aproape două decenii în aşa-zisul nou capitalism, în libertate şi democraţie. Putem spune că asta ne-am dorit în 1989. În realitate însă, în România domneşte anarhia, comanda politică, corupţia, manipularea, nepotismul, clientelismul şi incompetenţa în guvernarea ţării unde îşi fac locul în fruntea ministerelor unii oameni politici lipsiţi de profesionalism şi competenţă managerială, îmbogăţiţi peste nopate nejustificat, alţii reprezentanţi ai grupurilor de interese sau ai baronilor locali din mai toate partidele sau alţii traşi „în sus” de preşedinţii de partid pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de ataşamentul lor faţă de şef. Situaţia de la nivelul naţional se transmite în mod identic şi la nivel local unde cetăţenii simt cel mai bine efectul politicii practicate în România postrevoluţionară.

            Divizarea societăţii între miliardari şi săraci, între democraţi şi social democraţi sau între aceştia şi liberali, ţărănişti-creştin-democraţi etc., între pensionari şi angajaţi, între profesori şi medici, între funcţionari publici şi agricultori, între bugetari şi privaţi, între orăşeni şi săteni, între unguri şi români, între români şi ţigani, între judecători şi oameni de afaceri, între politicieni şi cetăţeni, este acum percepută ca fiind un tablou al unei lupte de gherilă ce se desfăşoară fără întrerupere în ultimii ani şi în care fiecare din „taberele” de mai sus se războieşte una cu alta – deasupra tuturor stând strategii marilor gânditori ai naţiunii române din primul deceniu al secolului XXI.

            Spre ce ne îndreptăm în asemenea conjunctură?

            Teoriile privind schimbarea orânduirii spun: spre dictatură (autocraţie) – ce poate veni paşnic sau în urma unui haos postrevoluţionar. Putem oare să evităm haosul, dezordinea, debandada, falimentul economiei sau chiar o nouă revoluţie populară şi implicit un anumit tip de dictatură? Politologii şi sociologii spun că este posibil doar prin măsuri radicale pentru democratizarea reală a societăţii care ar putea fi enumerate astfel:

1.      Curăţirea clasei politice de corupţi, incompetenţi, oportunişti, foşti securişti, nemernici care-şi sfidează alegătorii. Nici un parlamentar să nu poată avea mai mult de două mandate, aşa cum ar trebui să aibă şi primarii.

2.      Curăţirea justiţiei de cei incompetenţi, de posibili securişti şi unelte ale politicienilor, legiferând mai concret şi exigent puterea Consiliului Superior al Magistraturii în a trage la răspundere pe acei judecători şi procurori care nu fac justiţie în baza legilor, ci a comenzilor primite, ascunzându-se sub roba inamovibilităţii. Justiţia trebuie să împartă dreptate şi să fie credibilă şi respectată.

3.      Introducerea instituţiei avocatului apărării şi avocatului acuzării, întărirea poziţiei poliţiştilor judiciari şi introducerea instituţiei judecătorului de instrucţie – ar putea asigura echitate între acuzare şi apărare. Răspunderea celor care arestează persoane nevinovate, fără probe clare şi adevărate, trebuie ridicată la rang de lege. Prevederile constituţiei referitoare la acest lucru trebuie respectate exemplar. Ordinea nu poate fi restabilită decât prin lege, dar legea trebuie să fie egală pentru toţi. Procesele penale ar trebui judecate de jurii de 9-11 membri ca în ţările avansate şi nu numai de 2-3 judecători.

4.      Controlul parlamentului asupra instituţiilor statului şi a serviciilor speciale ar trebui să fie întărit prin legi speciale, asigurând responsabilizarea acestora şi respectul faţă de popor. Statul trebuie să fie unul singur. Nici o instituţie nu poate fi stat în stat.

5.      Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică să fie cu adevărat transpus în fapt prin prevederea condiţiilor şi limitelor exercitării acestui drept din legea organică specială.

6.      Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile (art.23(1), Constituţia României). Ea trebuie cu adevărat respectată de toţi, în permanenţă. Altfel nu avem constituţie.

7.      Legalizarea tuturor averilor ce nu pot fi justificate (fiind făcute prin abuz, furt, corupţie etc.) prin impozitarea cu până la 90% a patrimoniului imobiliar pentru care nu pot fi prezentate documente justificative. Aici pot fi găsite resursele financiare pe care Ministerul de Finanţe le caută la întreprinderile mici şi mijlocii cu pierderi.

8.      Polarizarea clasei politice spre cei doi poli recunoscuţi centru stânga – centru dreapta, astfel încât întotdeauna să poată exista opoziţie, pavăză a eventualelor nelegiuri ale puterii. Fără opoziţie, ne îndreptăm spre dictatură.

9.      Sprijinirea instituţionalizării presei independente de către stat prin lege pentru a deveni o adevărată putere în societate, concomitent cu creşterea responsabilizării acesteia în ceea ce spune şi ceea ce face.

10. Pregătirea unei noi clase politice la standardele internaţionale şi introducerea obligativităţii ca cei care vor să fie conducători în oricare din domeniile vieţii societăţii să fie în primul rând nişte profesionişti care fac parte însă şi dintr-o structură politică sau sunt numai ataşaţi doctrinei acestei structuri politice.

11. Sprijinirea efectivă a capitalului privat românesc pentru a evita, dacă mai este posibil, dependenţa de capitalul privat străin care deţine astăzi puterea în economia românească. Fără un sector economic consolidat, creat de clasa de mijloc şi susţinut de guvernul României nu vom reuşi, în foarte scurt timp, să mai dispunem de resursele financiare necesare asigurării drepturilor pensionarilor, bugetarilor, şomerilor, fiind nevoiţi să pornim „tiparniţa de bani”, să dăm liber inflaţiei şi să asteptăm colapsul.

 

Suntem în criză economică profundă, iar nouă ne arde de show-urile politice create de conspiraţiile care au un singur deziderat: manipularea în folosul puterii şi pentru aceasta.

Unde este „societatea civilă” din România? Unde sunt intelectualii acestei naţiuni? De ce nimeni nu vrea să ia poziţie critică faţă de falsele elite, faţă de „elitele cleptocrate”, cum le numea istoricul englez Tom Gallagher în cartea sa „Furtul unei naţiuni. România de la comunism încoace”, care nu-şi recunosc eşecurile guvernării naţiunii?

Frica, dezinteresul, comoditatea, laşitatea, lipsa de curaj şi poate obişnuinţa cu greutăţile veşnicelor „perioade de tranziţie”şi speranţa deşartă de „mai bine” când o vrea Dumnezeu – sunt cu siguranţă motivele adevăratei elite intelectuale româneşti.

 

 

P.S. 1  Inconştienţa politică, înăbuşuirea democraţiei şi încălcarea statutului sunt exemplare la PSD Timişoara. Abuzurile în funcţiile politice deţinute, întronarea clientelismului şi nepotismului, înlăturarea contracandidaţilor sau criticilor săvârşite în ultimele luni au continuat şi în martie-aprilie când s-au întocmit procese verbale false, menite să ateste adunări generale ale organizaţiilor de bază care nu s-au desfăşurat în realitate sau la care au fost prezente 2-3 persoane, stabilindu-se delegaţi la conferinţă după voinţa celor care au distrus o organizaţie municipală puternică. Curăţirea clasei politice ar putea începe de aici, din oraşul Revoluţiei, la Conferinţa municipală de joi de la Opera Română, cu înlăturarea din funcţiile pe care nu le merită a unor „activişti compromişi” care nu pot fi exemple pentru nimeni şi pentru nimic. Dacă adevăraţii membri ai PSD din Timişoara vor să nu regrete participarea lor la destructurarea organizaţiei municipale trebuie să nu-şi dea votul oportuniştilor şi profitorilor lipsiţi de caracter, slugi ai unor potentaţi ai zilei care se cred trimişii Domnului pe pământ. Social democraţia din Timişoara nu trebuie lăsată pe mâna unor politicieni nemernici, care fac totul numai pentru persoana lor şi pentru acoliţii lor. Studiaţi lista celor promovaţi în administraţie şi întrebaţi-i cine i-a pus acolo şi pe ce considerente.

Sorine, Cristiane, Pavele, Gigele, Florine, Daniele, Petrică, Mitică, Mihaela, Mihăiţă, Radule, Mateiaş, Romaniţa, Sorinele, Voichiţa, Vasilica, Crăciunel şi ceilalţi aleşi în 2007, acum adepţi ai „sfinţilor Adam şi Ilie”, puteţi oare să dormiţi liniştiţi şi împăcaţi cu propria voastră conştiinţă pentru că aţi făcut tot ce v-a stat în putere să distrugeţi o organizaţie de partid la a cărei construcţie aţi contribuit chiar şi voi atunci când mai gândeaţi singuri?! Nu uitaţi că istoria este repetabilă.

 

P.S. 2  Ne vedem la Conferinţă!

 

„Făţarnicul are într-un buzunar bani,

iar într-altul o carte de rugăciuni;

făţarnicul serveşte atât lui Dumnezeu,

cât şi diavolului, minţindu-i pe amândoi”.

      A.S. Makarenko – „Cartea pentru părinţi”

 

 

COMPLICITATE ŞI INCONŞTIENŢĂ

„Consiliul local aprobă, la propunerea primarului,

bugetul local, modul de utilizare a rezervei bugetare şi

contul de încheiere a exerciţiului bugetar”.

 

Art.36 alin.4 dinLegea administraţiei

publice locale nr.215/2001

 

 

„Consilierii răspund în nume proopriu, pentru activitatea desfăşurată în

executarea mandatului, precum şi solidar, pentru activitatea consiliului

din care fac parte pentru hotărârile pe care le-au votat”.

 

Art.56 dinLegea nr.393/2004 privind

statutul aleşilor locali

 

 

 

 

„Cei mai iubiţi dintre bănăţeni” – Ilie Sârbu şi Gheorghe Ciuhandu – m-au înlăturat din Consiliul Local ca să poată administra Timişoara fără nici o „opoziţie” spre „propăşirea” viitoarei metropole de pe Bega şi spre mulţumirea suporterilor, sponsorilor şi „slugilor” lor.

            Cheltuirea banilor publici după bunul plac pe obiective stabilite arbitrar şi încredinţate spre executare „firmelor de casă” a ajuns o „afacere frăţească”, o „mană cerească” pentru beneficiari care pot cere orice, oricât şi oricând.

            Poate că cei doi „pământeni” ar trebui să prezinte alegătorilor sau chiar şefilor lor rezultatele „împreunării” celor două partide – PSD şi PNŢCD – de-a lungul celor 9 luni de zile de la data matrimonială, pentru a putea observa că n-au făcut altceva decât să mintă alegătorii, nerealizând mai nimic din lista de obiective pentru care s-a semnat acordul.

            Preşedintele PSD Timiş ar putea înţelege că a compromis imaginea partidului în ochii timişorenilor, partid perceput acum ca fiind „preşul lui Ciuhandu” de care se ţine strâns viceprimarul Grindeanu, ajuns aghiotantul acestuia, servindu-l cu asiduitate poate, poate îi va lăsa moştenire fotoliul de primar.

Primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarii şi directorii au reuşit încă o dată să „ducă de nas” membrii consiliului local determinându-i să voteze un buget „făcut pe genunchi” care „ascunde” fonduri însemnate care vor fi repartizate fără nici o aprobare de „locotenenţii” edilului şef, după bunul plac sau potrivit intereselor de partid sau de grup sau chiar personale.

Bugetul general al primăriei Timişoara în cifre absolute se prezintă astfel:

 

–        2008   = 883.552.590 lei » 245 mil. € (curs 3,6 lei / €);

–        2009   = 874.004.370 lei » 203 mil. € (curs 4,3 lei / €).

         SCĂDERE = - 42 mil. € (-12%)

 

Din aceste sume, BUGETUL LOCAL reprezintă:

 

–        2008 (după rectificarea 4) = 738.639.970 lei » 205 mil. €;

–        2009                                    = 718.147.390. lei » 167 mil. €.

SCĂDERE = - 38 mil. €

 

            Aşa cum se observă, diminuarea în echivalent € a bugetului Timişoarei este determinată în principal de devalorizarea monedei naţionale. În ambele bugete este inclusă „de formă” suma de 80.000.000 lei, valoare a unui împrumut pe care ar trebui să-l contracteze primăria pentru spitalul municipal – aflat în ruină de când destinele municipiului sunt pe mâna actualului primar, dar acest lucru nu se va întâmpla nici în acest an.

            Problema contribuabililor la acest buget, a cetăţenilor acestui oraş, care se vrea de 5 stele, este ce se face cu aceşti bani?

            Există oare o strategie a Consiliului Local, a Executivului primăriei, a primarului Gheorghe Ciuhandu pentru cheltuirea banilor publici în această perioadă de criză care împinge economia ţării spre dezastru şi pune în pericol siguranţa vieţii celei mai mari părţi a poporului român? Se vede această strategie în buget?

Cu siguranţă nu! Probabil se aşteaptă definitivarea programului naţional anticriză (care e născut mort şi acum se încearcă resuscitarea lui, apelând la Dr. FMI) din care să se inspire.

Fiind şi eu unul dintre contribuabilii acestui buget, precum şi cel care l-a deranjat pe primarul Gheorghe Ciuhandu cu întrebări incomode despre cum „risipeşte” banii publici, am făcut o incursiune prin noul buget pentru a înţelege intenţiile edililor noştri în a cheltui banii produşi de „noi” pentru „binele colectivităţii timişorene”.

 

Ce se constată?

1.      Cheltuielile cu salariile personalului rămân destul de apropiate (-8,5%):

–        2008 = 58,9 mil. €;

–        2009 = 53,9 mil. €.

2.      Cheltuielile cu bunuri şi servicii scad de la 70,7 mil. € în 2008 la 53,8 mil. € (-23%).

3.      Cheltuielile de capital scad de la 78,8 mil. € la 57,6 mil. € (-27%).

4.      Subvenţiile scad de la 21,6 mil. € la 15,1 mil. € (-31%).

5.      Investiţiile din 2008 s-au ridicat la 271.434.190 lei (75,3 mil. €), iar pentru 2009 se prevăd investiţii în sumă de 246.912.920 lei, în echivalent 57,4 mil. € (-9,1% în lei şi – 24% €).

 

Ce fac aleşii noştri cu banii din fondul de investiţii?

–        Comandă în disperare „studii şi proiecte” care în cea mai mare parte nu se transpun în fapt în timpul legal, iar apoi se refac şi se reactualizează pe alţi bani. Anul trecut primăria a plătit studii în sumă de 6,16 mil. €. Anul acesta şi-au propus să cheltuie pe studii şi proiecte 9,92 mil. €. Cine are interes să dea banii publici pentru fel de fel de studii care ulterior nu sunt puse în practică? De ce şi pentru ce? Unde este Curtea de Conturi?

–        În planul de investiţii pe 2009 sunt peste 150 de poziţii care se regăseau şi în planul de investiţii din anul 2008. Ce să înţelegem, că s-au cheltuit banii, dar nu s-au terminat lucrările sau studiile şi presupun fonduri suplimentare sau le mai facem o dată pentru că nu mai sunt valabile?

–        În perioadă de criză profundă, de diminuare a bugetului, primarul şi echipa sa vor să cumpere, printre altele:

·        tramvaie folosite de 465.116 €;

·        autocar de 232.558 €;

·        bunuri – dotare primărie de 333.023 €;

·        mijloace de transport de 1.530.000 €.

–        Prin bugetul local se prevede suma de 12,95 mil. € pentru cheltuieli cu modernizarea şi repararea străzilor. Din această sumă numai o parte, respectiv 6,11 mil €, este destinată investiţiilor şi defalcată pe obiective de investiţii. Cealaltă parte de 6,84 mil. € rămâne la dispoziţia primarului şi a directorului Direcţiei de drumuri şi transporturi, dl. Culiţă Chiş, care dispun discreţionar de această sumă fără ca onor Consiliul local să mai poată interveni în vreun fel. Anul trecut, aceiaşi domni au împărţit discreţionar 8,2 mil. € pe diferite lucrări de reparaţii drumuri şi străzi numai de ei ştiute.

–        De asemenea, prin bugetul local se prevede o sumă de 45.569.740 lei (10,59 mil. €) pentru „întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement”. Din această sumă, numai 2,50 mil. € sunt destinaţi investiţiilor pe obiective clar specificate. Restul de 8,09 mil. € sunt bani de care dispun discreţionar primarul şi directorul Direcţiei de mediu – Vasile Ciupa –, împărţind banii publici pe lucrări considerate oportune numai de ei. În 2008 au împărţit o sumă de 8 mil. €.

În perioadă de criză, primarul Gheorghe Ciuhandu şi directorul Ciupa Vasile sunt preocupaţi să arunce banii publici de la acest capitol pe extinderea grădinii zoologice şi a clădirii educaţionale multifuncţionale a acesteia, pe studii şi proiecte de o jumătate de milion de euro sau pe cofinanţarea proiectului transfrontalier Grădina Zoo din Szeged.

Nu încape nici o îndoială că actualul executiv al primăriei Timişoara face ce vrea în gestionarea fondurilor publice fără ca vigilenţa şi responsabilitatea consilierilor locali să-l deranjeze, fără ca cineva să-i ceară socoteală.

Timişoara continuă şi după primul an de la ultimele alegeri să nu aibă:

–        Plan de Urbanism General;

–        Master Plan pentru transporturi;

–        Studiu de circulaţie;

–        nici un inel de circulaţie în funcţiune;

–        Parcul Copiilor;

–        şi multe alte obiective şi studii din cele 140 stabilite în protocolul de colaborare administrativă.

În afară de faptul că edilii metropolei noastre nu se pot lăuda cu realizări demne de luat în seamă în primele 9 luni de zile ale mandatului 2008-2012, ar trebui să dea socoteală cetăţenilor Timişoarei asupra multor probleme, precum:

–        pierderile de la R.A.T.T.;

–        anularea prin instanţă a concursului ilegal desfăşurat la R.A.T.T. pentru manager;

–        anularea unor penalităţi de peste 235.000 € datorate primăriei de firma furnizoare de troleibuze;

–        înstrăinarea de terenuri din domeniul public sau privat al primăriei prin documente false – din neglijenţă, superficialitate sau posibilă complicitate a unor funcţionari din primărie;

–        cumpărarea de autoturisme de tip SUV marca FORD pentru viceprimari din fondurile unei regii în faliment;

–        aprobarea de PUZ-uri şi PUD-uri cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;

–        hărţuirea agenţilor economici prin adrese de ameninţare pentru încasări de debite inventate;

–        majorarea preţului la colectarea deşeurilor de la populaţie fără justificare şi susţinere economică.

 

Aceasta este guvernarea locală timişoreană –

rod al alianţei PNŢCD – PSD – PNL!

 

 

„O colectivitate este întotdeauna mai uşor

de dus de nas decât un om”.

Pio Baroja (1872-1956), scriitor spaniol

 

P.S.  Pentru „Parcul copiilor” rugaţi-i pe domnii directori Culiţă Chiş şi Vasile Ciupa să vă cedeze câte 10% din fondurile pe care le administrează ei direct (pe lângă lista de investiţii) şi lăsaţi clubului de fotbal banii aprobaţi odată că vin alegerile şi nu vă mai votează suporterii (dacă nu cumva vă trag de urechi între timp).