„INTIFADA”

 

„Intifada – nume dat formei de luptă de masă,

insurecțională, a palestinienilor, organizată de

OEP în teritoriile ocupate de Israel din 1987

(Cisiordania și Gaza) și caracterizată prin nesupunere

civică, prin manifestări ilegale însoțite de utilizarea

armelor etc.; insurecție”.

 

(DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

 

„Insurecție – (formă de) luptă deschisă,

armată și organizată, pentru răsturnarea

unui regim, a unei autorități sau pentru

înlăturarea unor armate ocupante; insurgență”.

 

(DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

 

 

 

 

» PAMFLET »

 

 

 

„Intifada” politică lansată de opoziția română în ultimele zile și-a definit amprenta mioritică ieri, în ședința extraordinară a camerelor reunite ale parlamentului, dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, că setea de putere este mai presus de interesul general al românilor.

 

În octombrie 2010, în pamfletul „La un pas de balamuc”, semnalam cu îngrijorare faptul că manifestările de comportament ale multor reprezentanți ai clasei politice seamănă a alienație. Ceea ce spuneam atunci se confirmă azi când „balamucul” politic românesc și-a deschis porțile și i-a lăsat liberi pe mulți „pacienți” care aveau mare nevoie de tratament.

 

Cu mintea tulburată de setea de putere, incapabili să înțeleagă conjunctura economică internațională, speriați de scăderea vertiginoasă în sondaje și de extinderea intenției de vot negativ a populației asupra întregii clase politice, reprezentanții opoziției încearcă să instaureze o mică „intifada” profitând de manifestările populare din ultimele zile.

 

Scopul lor nu este nici pe departe salvarea populației române, ci ocuparea scaunelor guvernamentale.

 

Instabilitatea politică ce s-ar putea instala pentru multe luni în România, cu efecte greu de imaginat, nu-i preocupă în nici un fel pe Victor Ponta, Crin Antonescu sau Dan Constantin. Ei vor acum, și nu mai târziu, ca revolta populară să-i aducă la putere. Sunt disperați, lihniți de foamea surselor de îmbogățire pe care le-au pierdut de mulți ani. Sunt în stare să-și „vândă” țara, să o reclame la UE, să stopeze fondurile europene, să îngenuncheze în fața liderilor europeni numai pentru a prelua conducerea pentru ei și acoliții lor.

 

Revolta populară este îndreptățită. Populația este sărăcită, disperată și umilită de efectele crizei economice, de repercusiunile măsurilor de austeritate, dar și de guvernanții actuali, incapabili să găsească soluții de repornire a motoarelor economiei, soluții de eliminare a pierderilor din economie, din agențiile și societățile de stat, soluții de îngenunchere și trimitere la pușcărie pe viață a „băieților deștepți” (care cumpără de la stat ca să vândă la stat), soluții contra evaziunii fiscale, contra celor care se îmbogățesc din banii publici, contra grupurilor de interese care manipulează clasa politică.

 

Probabil că această mică și mioritică „intifada” se va manifesta pe tot parcursul acestui an. Este greu de crezut că vreunul din cele două „blocuri de gheață” va ceda unul în favoarea celuilat. Alegerile vor decide care bloc se va topi, dacă nu cumva se vor topi amândouă în condițiile în care instabilitatea politică va înrăutăți și mai mult starea materială a poporului român.

 

Fără consens național, fără conștiință politică, fără respect față de țară și popor, nimic nu ne mai poate salva de la un iminent derapaj economic și social.

 

Intervenția președintelui României, ca mediator între puterile statului, precum și între stat și societate (așa cum prevede constituția) este mai necesară ca oricând.

 

Refacerea credibilității în fața poporului nu se mai poate face decât prin DIALOG SOCIAL și cu cei care înțeleg situația reală a țării, și cu cei care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă. Dialogul social nu poate fi făcut decât de reprezentanții puterii și, în primul rând, de cei cărora nu li se poate reproșa că nu sunt cinstiți, responsabili, profesioniști pentru că numai ei pot găsi înțelegerea populară.

 

Eu cred sincer că întreaga clasă politică trebuie să se trezească la realitate acum până nu-i prea târziu.

 

Eu cred sincer că poporul are dreptul și puterea de a-și decide viitorul, are înțelepciunea să-și aleagă conducătorii votând „oameni” și nu „partide” la alegerile din acest an când participarea ar trebui să fie mai mare ca oricând.

 

Azi sărbătorim ziua unirii. Poporul român are nevoie de unire și acum, după 153 de ani.

 

„Unirea, națiunea a făcut-o”. Tot națiunea trebuie să o facă să dăinuie.

 

 

 

„Puterea și fericirea unui stat se află în puterea și fericirea mulțimii, adică a nației”.

(Mihail Kogălniceanu)

PRISTANDA ȘI CELE 800 DE PĂSĂRELE

„Tipătescu: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri

ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul.

 

Tipătescu: Ei?… s-a pus patruzeci și patru de steaguri?

 

Pristanda): (cu tărie) S-a pus, coane Fănică, s-a pus…

Poate unul-două să le fi dat vântul jos… da’ s-a pus…

 

Tipătescu: Patruzeci și patru?

 

Pristanda: Patruzeci si patru în cap, coane Fănică.

 

Pristanda: Al dumneavoastră, coane Fănică, și al

coanii Joițichii, și al lui conul Zaharia…

Ei? Și le-ați numărat, coane Fănică?…

Ei? Așa e? Patruzeci și patru…

 

Tipătescu: Vreo paișpece… cinșpece.”.

 

 

(Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută)

 

 

 

 

 

» PAMFLET »

 

 

 

Evenimentele din ultimele zile mi-au amintit de Ion Luca Caragiale și de personajele sale celebre care, se pare, mai trăiesc și ne mai bântuie și astăzi. Ne vom ocupa în continuare de Pristanda și Trahanache, varianta contemporană de Timișoara, via Socetu – Susani.

 

Polițaiul PRISTANDA este tipul slugarnicului, „scrofulos la datorie”, conștient că trebuie să-și servească șeful nu din conștiința „misiei”, ci mai ales din interes personal, „famelie mare, renumerație mică, după buget”, lucru ce-l determină să penduleze, cu o șiretenie primitivă, de la unul la altul dintre binefăcătorii săi.

 

Lipsit de demnitate și coloană vertebrală, slugarnic, se pune bine cu toți cei de la care ar putea obține ceva, măgulindu-i fără jenă chiar dacă unora le-a făcut rău, vreodată.

 

Umil și lingușitor, profită de orice ocazie de a se gudura pe lângă toți fie că sunt de la Putere, fie că sunt din Opoziție. Se pretează la mici „furtișaguri” ghidându-se după deviza nevestei lui: „Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând”.

 

Scena numărării steagurilor, pe care ar fi trebuit să le cumpere Pristanda pentru a pavoaza orașul în cinstea apropiatelor alegeri, este ilustrativă pentru tipul incult, lipsit de instrucție, care se crede șiret, numărând steagurile arborate de câte două ori și adunând greșit doar ca să-i iasă socoteala „patruzeci și patru în cap”, adică „două la primărie, optșpce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală, la Sfântul Niculae, treizeci”.

 

Personajul caragelian teleportat în zilele noastre număra acum două zile 800 de păsărele (considerate probabil proprietatea sa), aflate pe o sârmă de telegraf care leagă Comloșu Mare de Timișoara și satele din jur și se angaja cu bărbăția-i cazonă, dovedită și notorie, că le poate prinde și dona unui colecționar de pitpalaci și capre, iubitor de turism pe malul bălților private sau de stat.

 

Noul Pristanda de Socetu și-a numărat păsările de pe sârma de telegraf, gândind cam așa: „După ce mi-am adus propria pasăre, m-am mai semnat pe penele a încă 56 de înaripate, aduse de colegi, dar pe care le-am trecut în cuiburile mele și astfel am în total 70 (?!); am mai prins vreo zece pitpalaci din pomii aflați în curțile rudelor și așa am ajuns la 90 (?!); ținând cont că fiecare pasăre poate să se împerecheze cu alta și să-și sporească numărul puilor, am umflat stolul la 300 (?!). Într-un an, cu cele 300, împerecheate din nou, pot să ajung la 800 (?!). Așa îmi pot îndeplini angajamentul și atinge criteriul de performanță pentru ca noul meu stăpân, căruia nu i-am cerut nimic, nici măcar o funcție de supraveghetor al circuitului apei în bazinele cu pești, să îmi mulțumească și să mă prezinte ca pe un adevărat păsărar salvator”.

 

Bucuria colecționarului și a necuvântătoarelor din preajma sa a fost mare. Au dat lovitura. La cele o mie de păsărele pe care le aveau în cuiburile din Timișoara s-ar mai fi adăugat (cel puțin declarativ) încă 800 și, astfel, felicitările șefilor de la București și mulțumirile fierbinți ar fi uns orgoliul stângiștilor bănățeni și ar fi generat o dorință și mai mare de a-și vedea șeful tot mai sus, tot mai sus, până când s-a dus!

 

Noul protector al lui Pristanda este fără îndoială asemănător unui alt personaj de-al lui Caragiale, nenea Trahanache, care speră că Bucureștiul și Divinitatea nu îl vor trimite pe Dandanache să candideze la Timiș și îl va lăsa pe el să devină capul județului spre dezamăgirea, uimirea și supărarea demult neschimbatului cap al județului. Aceasta, numai în situația în care vechiul proverb românesc „nu aduce anul ce aduce ceasul” nu se va adeveri și pe meleagurile bănățene și fostul stăpân al apelor nu va avea, în scurt timp, aceeași soartă ca și fostul său șef prooroc de Dăbuleni.

 

Venerabilul neica Trahanache de Susani, stâlpul local al partidului de (non)Opoziție, susține pe te miri unde și din când în când ideea integrității morale a societății, clamând în viul său grai bănățean: „Ah, ce coruptă societate, nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul”. Dar, adăugăm noi, prin întărirea partidului cu noi păsărele, fie ele 2 sau 800, venite sau urmând a veni până la sfârșitul deceniului, împreună cu un Pristanda de o moralitate și integritate ce depășesc orice închipuire, „prințipurile stângiste aplicate cu „angajament” vor elimina enteresul și corupția din partid și societate”.

 

Curat murdar, neică Trahanache!

 

 

P.S. Pe curând, când vom vorbi despre Rică Venturiano, celebrul personaj din comedia „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, care a reapărut printre noi (dacă a fost plecat vreodată).

LA UN PAS DE BALAMUC

„Balamuc – clinică pentru alienaţi mintali,

ospiciu, casă de nebuni; gălăgie mare,

tărăboi, scandal, dezordine”.

(DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

 

– PAMFLET –

Parlamentul nu mai funcţionează normal, PSD şi PNL „fac opoziţie” lipsind din parlament de 3 saptămâni pe motive de incompatibilitate morală cu Roberta Anastase (de când au solicitat guvernului sprijin financiar pentru primarii lor în schimbul votului la legea pensiilor şi nu l-au primit), PNL-ul vrea micşorarea cotei unice şi a T.V.A.-ului, PSD vrea impozitarea progresivă, PDL-ul vrea menţinerea cotei unice şi impozitări suplimentare, toate cele trei mari partide vor să guverneze oricum şi oricând, nimeni nu vrea consens, papagalii politici umplu ecranele televizoarelor seară de seară speriind poporul şi Europa (unii sperie mediul de afaceri, unii sperie vrăjitoarele şi maneliştii, alţii sperie nuntaşii şi proprietarii de restaurante), firmele de casă ale guvernanţilor primesc în continuare bani publici în cadrul contractelor atribuite prin licitaţii cu cântec sau încredinţate direct, Curtea Constituţională gândeşte 3 săptămâni şi declară constituţională Legea pensiilor, preşedintele Traian Băsescu o restituie parlamentului, independenţii îşi trag grup parlamentar fără voia opoziţiei, baronii locali au pierdut ocazia să declanşeze suspendarea preşedintelui care nu a încălcat constituţia şi în consecinţă şi-au stabilit alte obiective (suspendarea Robertei Anastase şi atacarea grupului lui Gabriel Oprea), televiziunile de ştiri ale mogulilor înnebunesc poporul cu emisiuni care demobilizează, deprimă şi sperie cetăţenii care nu mai ştiu ce se întâmplă, ce-i adevărat sau nu, cine are dreptate şi cine minte, cine fură şi cine nu fură sau dacă mai sunt în viaţă ori au murit. Aceasta este conjunctura politică pe fondul căreia se agravează criza, scad veniturile, creşte şomajul. Comportamentul clasei politice seamănă a alienaţie.

Suntem la un pas de balamuc – de balamucul politic.

Liderii sindicatelor din domeniul bugetar interferează în procesul elaborării legilor vitale pentru echilibrarea cheltuielilor bugetare, instigând la întreruperea lucrului în toate domeniile ceea ce va duce la grevă generală şi, implicit, la faliment, prin blocaj general.

 

Vinovaţi de balamucul instalat în societatea noastră sunt liderii celor trei partide importante din România şi ai UDMR-ului:

–        PDL şi guvernul său incapabil să gestioneze ţara din cauza lipsei de profesionalism, a inconsecvenţei în decizii şi hotărâri, a luptei interne dintre grupurile de interese gestionate de liderii portocalii din Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj care se bat pe portofolii, pe zone de influenţă, pe posturi în deconcentrate pentru a-şi asigura finanţarea viitoarei campanii electorale;

–        PSD-ul şi baronii săi locali care nu sunt capabili să facă opoziţie constructivă, democratică, nu vor decât să profite de efectele preelectorale produse de măsurile de austeritate luate de guvern într-o perioadă de criză profundă şi de aceea strigă, urlă, ameninţă, boicotează şi sabotează bunul mers al instituţiilor democratice ale statului, uitând cum procedau ei când aveau majoritate confortabilă sau când au privatizat domenii profitabile ale economiei naţionale;

–        PNL-ul şi conducătorii săi inconştienţi care au uitat „delirul liberal” din perioada guvernului Tăriceanu când au angajat suplimentar 600.000 de bugetari şi au dezechilibrat puternic bugetul naţional prin cheltuirea iraţională a miliarde de euro în ultimele 6 luni de guvernare galbenă;

–        UDMR-ul şi veşnicii săi lideri (unii îmbogăţiţi peste măsură) care sunt mereu la guvernare de orice culoare cu scopul de a legifera dezideratele minorităţii maghiare (de multe ori diferite de prevederile Cosntituţiei, nevotate de ei) în schimbul asigurării stabilităţii guvernamentale.

 

În tot acest vacarm, asemănător unui balamuc adevărat, parlamentari, miniştri, analişti, jurnalişti, moguli, baroni locali, ONG-işti şi securişti sunt zi de zi şi seară de seară „actorii unor piese de teatru ieftin” care evidenţiază ipocrizia, prefăcătoria, făţărnicia, perfidia şi flecăreala, comportamentul iresponsabil al unora care se cred salvatorii României.

Pentru că sâmbătă are loc Congresul al II-lea al PSD-ului condus de Victor Ponta, încerc să exprim doar câteva păreri şi aprecieri privind comportamentul actual al celui mai mare partid din opoziţie.

În 27 ianuarie 2010, pe blogul meu apărea pamfletul prin care atrăgeam atenţia procesului de metamorfoză prin care trecuse Mircea Geoană în cei 5 ani de „domnie social democrată” şi-l avertizam că „garda pretoriană” din jurul său este formată din cameleoni trădători care-l vor decapita cu prima ocazie. Aşa s-a întâmplat. Cei care l-au ridicat, l-au adulat, l-au manipulat, l-au compromis, i-au retezat şi scara ce ducea spre piscurile puterii politice româneşti.

Pe zi ce trece sunt tot mai uimit de faptul că Victor Ponta nu a învăţat nimic din procesul „creşterii şi descreşterii” predecesorului său Mircea Geoană, lăsându-se cu uşurinţă dus de valul provocat de „metamorfoza” puterii.

Dacă acum un an Victor Ponta era idolul tinerilor social democraţi, reprezenta un nou tip de politician care avea un discurs inteligent, curajos, sarcastic, virulent la ilegalităţi şi nedreptăţi, era inadaptabil la procedeele şi principiile stângii conservatoare, era oponent declarat al baronilor locali, al analfabeţilor şi agramaţilor din toate partidele, era jovial, plăcut, mereu cu zâmbetul pe buze, prietenos, adaptabil, popular şi modest, astăzi, la mai puţin de un an, „micul Titulescu” s-a metamorfozat într-un posibil Che Guevara sau un „mic Lenin”. De ce? Pentru că discursurile sale din ultima vreme, intervenţiile sale televizate pe problemele majore ale societăţii româneşti îl situează pe Victor Ponta în fruntea unei adevărate „lupte de clasă”, lupta baronilor locali din conducerea PSD fie cu cei care produc bunuri şi servicii şi deci venituri pentru bugetul de stat, cu cei care creează plusvaloare şi asigură locuri de muncă, fie cu instituţiile democratice ale statului, fie cu toţi cei care nu acceptă stângismul gândirii social democrate române şi nu sunt de acord cu ideile lor retrograde şi subiective.

După aproape un an de la „înscăunare”, Victor Ponta a devenit brusc excesiv de serios grav, plin de sine, copleşit de importanţa discursului intonat în faţa camerelor de luat vederi cu o voce pierdută ce vrea să marcheze blândeţea marelui lider faţă de popor şi mult pera sobru, cu cravata neagră cu nod clasic. Preşedintele PSD vorbeşte „vrute şi nevrute”, promite „marea cu sarea”, este apărătorul bugetarilor şi al salariilor acestora, este salvatorul pensionarilor, profesorilor şi medicilor, vrea să fie un „haiduc” al zilelor noastre care să ia câţi mai mulţi bani de la întreprinzătorii privaţi şi să facă protecţie socială în stilul social democrat recunoscut.

Creatorul primului stat comunist din lume, Uniunea Sovietică, Vladimir Ilici Ulianov, alias Lenin, a fost „necruţător şi de neclintit, un amestec de strălucire şi incompetenţă, de putere de analiză şi obtuzitate, vanitos până la nebunie. Apărătorul clasei muncitoare a crezut în lupta de clasă ca forţă motrice a progresului, a susţinut că proletariatul trebuie să distrugă burghezia, să confişte toate proprietăţile şi astfel societatea să înainteze către comunismul ideal în care toţi să primească potrivit nevoilor lor”. Lenin a susţinut existenţa unui partid dominat de o elită (vezi baronii locali social democraţi actuali), lucru ce a scindat social democraţia rusă, leniniştii devenind bolşevici. Spre final, Lenin a ridicat atrocităţile la ragul de politică de stat. Cei care nu-i împărtăşeau ideile erau arestaţi şi trimişi pe front sau la muncă silnică, le erau confiscate bunurile sau erau executaţi prin împuşcare”. Acest personaj a fost întemeiatorul unei dictaturi care trebuie să rămână numai istorie şi să nu se mai întoarcă niciodată. Se poate oare întrevedea vreo asemănare? Să sperăm că este o simplă rătăcire.

Victor Ponta refuză să meargă la Cotroceni la consultări cu preşedintele ţării pe probleme importante pentru poporul român, motivând pueril că nu vrea să fie sub acelaşi acoperiş, în acelaşi moment, cu UNPR-ul.

Care UNPR? UNPR-ul nu este în parlament. Dacă o parte a grupului de parlamentari independenţi sunt şi membri ai UNPR, acest lucru nu înseamnă că UNPR-ul are grup parlamentar. Să nu mai minţim poporul. Să lăsăm diversiunea pentru cei care sunt specializaţi şi plătiţi pentru aceasta, deşi sunt specialişti şi în PSD.

 

Eticheta de „trădători” pe care Victor Ponta şi celebrul său socru Ilie Sârbu o flutură deasupra numelor liderilor UNPR e bună pentru alţii, pentru cei care au venit de la alte partide la PSD – inclusiv Liviu Dragnea, Bogdan Niculescu-Duvăz, Iulian Bădescu, veniţi de la PDL –, pentru cei din PSD care au vândut partidul atunci când au intrat în coaliţia de guvernare cu PDL, pentru cei care băteau drumul Cotrocenilor pentru funcţii de demnitar, pentru cei care au trădat principiile de bază ale social democraţiei devenind super bogaţi lucrând „la stat” şi ulterior plângând pe umerii populaţiei sărăcite peste măsură.

Disperarea liderilor PSD că nu pot reveni la putere în această toamnă (pe un probabil vot negativ pe fondul nemulţumirii populaţiei sătule de măsurile de austeritate, de multe ori chiar aberante, luate de guvernul PDL), cămările partidului fiind deja goale, conduce la un comportament amnezic atunci când atacă tot şi pe toţi uitând că:

–        în 2008-2009 (9 luni), PSD a fost la guvernare cu PDL, iar Victor Ponta, Ilie Sârbu, Constantin Niţă, Dan Nica, Ecaterina Andronescu erau miniştri;

–        în 2009, Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al candidatului Mircea Geaonă şi părtaş la vinovăţia pierderii alegerilor prezidenţiale;

–        în 2007-2008, aceiaşi lideri social democraţi susţineau din umbră sau chiar pe faţă PNL care a reuşit performanţa să atingă un deficit bugetar de aproape 7% din P.I.B.;

–        au fugit din parlament la data votului legii pensiilor, deşi erau majoritari şi puteau întoarce votul;

–        au fost colegi, prieteni, apropiaţi, rude prin alianţă, au împărtăşit împreună sentimente de bucurie sau supărare cu cei care au creat un nou partid de stânga care se cheamă UNPR.

Supărarea lui Victor Ponta, a colegilor şi a protectorilor săi pe UNPR este că cei 30 de parlamentari din grupul independenţilor nu vor să schimbe guvernul Boc şi să-i aducă pe ei la putere numai pentru faptul că ei se consideră a fi salvatorii României. Operaţiunea s-ar putea chema schimbarea diavolului cu taică-său sau fiu-său.

Nu mai crede nimeni în ţara aceasta că România s-ar putea schimba având un nou guvern pesedist aşa cum este creionat de Victor Ponta şi socrul său:

a) cu aceiaşi foşti miniştri social democraţi:

–        Dan Nica – la interne, de unde a fugit din cauza unor autobuze, speriat de contrabanda de la Moraviţa;

–        Iulian Iancu – la economie şi finanţe, un mare specialist în privatizarea rezervelor naţionale  de petrol şi gaze;

–        Ioan Mircea Paşcu – la apărare, că nu-i mai place la Parlamentul European;

–        Ecaterina Andronescu – veşnică şi nemuritoare la educaţie;

–        Petre Daea – inegalabilul specialist al lui Adrian Năstase la agricultură (dacă nu cumva o fi tot Ilie Sârbu pentru că nu a apucat să facă pomana de înmormântare a agriculturii româneşti);

–        Constantin Niţă – la IMM-urile pe care le-a mai pus o dată pe butuci în guvernul PDL – PSD;

–        Alexandru Athanasiu – la muncă pentru că este un social democrat român pursânge şi este specialist în protecţie socială.

sau

b) cu persoane noi ale politicii româneşti cu manifestări impresionante de tip papagalist în toate show-urile televiziunilor aservite, cum sunt:

–        veşnicul tânăr Nicu Bănicioiu la sănătate;

–        miliardarul Robert Negoiţă la infrastructură şi construcţii;

–        karatista Olguţa Vasilescu la cultură;

–        diplomatul Titus Corlăţeanu la externe;

–        avocatul Dan Şova la justiţie.

 

„Prietenii mei” din PSD ar putea spune, citind rândurile de mai sus, că am devenit avocatul conducerii UNPR. Complet eronat. Afirmaţia că cei din UNPR sunt „trădători” poate fi uşor combătută dacă luăm caz cu caz. Eu, însă, vreau să îi reamintesc micului „Che Guevara”, alias Victor Ponta, cazul meu. Poate astfel înţelege de ce ipocrizia caracterizează discursul său vis-à-vis de UNPR.

 

Acum 2 ani, Ilie Sârbu – care pentru mine este şi rămâne exponentul „nemerniciei” din politica românească, caracterizată prin făţărnicie, prefăcătorie, perfidie şi minciună, îmbogăţit, aşa cum singur declară, de la firmele sale private înainte de a fi ministru (în ultimii 5 ani de administrariat Sârbu, firmele respective aveau bilanţuri numai în roşu, adică înregistrau pierderi şi datorii semnificative) – m-a exclus din PSD nestatutar pe motiv că sunt indisciplinat, că mă opun politicii de administrare a municipiului Timişoara de către coaliţia PNŢCD – PNL – PSD, mai precis pentru că nu vreau să votez proiectele cu cântec şi cu iz penal, în special pe cele ale unor prieteni sponsori ai preasfinţiei sale, marele preşedinte al PSD Timiş. Nimeni din conducerea naţională a PSD – nici dl. preşedinte Ion Iliescu, nici preşedintele Consiliului Naţional Adrian Năstase, nici preşedintele Mircea Geoană, nici măcar actualul preşedinte Victor Ponta nu au mişcat un deget, nu au făcut nimic pentru a elimina o nedreptate, un abuz, o încălcare a democraţiei de partid. Aşa am „trădat” eu PSD-ul şi, după 2 ani, am creat UNPR Timiş. TRĂDĂTOR E CEL CARE M-A EXCLUS.

Acelaşi lucru l-au făcut pretorienii, cameleonii, baronii locali, făţarnicii şi perfizii din PSD şi cu Gabriel Oprea, şi cu Marian Sârbu, şi cu Cristian Diaconescu, şi cu Eugen Nicolicea. I-au marginalizat şi eliminat din rândurile PSD pentru că nu erau în graţiile noului lider şi ale socrului său. Dacă treceau la alt partid, puteau fi catalogaţi trădători, dar ei au construit un alt partid, tot de stânga.

La Timiş nu vă mai crede nimeni, d-le preşedinte Victor Ponta, pentru că deşi nu puteţi să recunoaşteţi, sunteţi manipulat de socrul dumneavoastră, Ilie Sârbu, care încă nu a renunţat la influenţa nefastă asupra PSD Timiş şi sunt convins că veţi înţelege acest lucru la viitoarele alegeri.

 

Acum câteva zile, la un eveniment monden din Timişoara, se vorbea că Victoraş a intrat deja şi el sub patrafirul lui Ilie Sârbu şi va avea asigurat un viitor politic asemănător lui Mircea Geoană sau al lui Adrian Năstase. Retragerea declarativă din conducere a lui Ilie Sârbu de la Congresul partidului a fost numai temporară şi teatrală. El este şi va fi mentorul lui Victor Ponta atâta timp cât acesta va fi ginerele său.

 

Pentru a înţelege poziţia mea atât de tranşantă faţă de comportamentul noului (deja vechiului) preşedinte al PSD, reafirm că tratez problemele din societatea românească ca cetăţean, ca om de afaceri, ca om politic de centru stânga, care are însă o anumită viziune şi principii pe care nu le poate încălca în nici o situaţie.

1. Cred că România are nevoie urgentă de consens politic pe un real program de ieşire din recesiune, creat şi aplicat de un guvern de tehnocraţi, iar iresponsabilitatea celor din fruntea clasei politice faţă de viitorul României trebuie taxată ca fiind un act de subminare şi trădare naţională.
2. Consider că reducerea personalului bugetar cu 30-35% este vitală pentru bugetul României, pentru protecţia socială. Cei rămaşi trebuie plătiţi după performanţă.
3. Susţin cu toată tăria intangibilitatea pensiilor mai mici de 1.500 lei.
4. Am convingerea că numai spijinind efectiv mediul de afaceri românesc şi atrăgând investitorii străini putem ieşi din recesiune, putem asigura fondurile necesare echilibrării bugetului sau încadrării în deficitul planificat.
5. Susţin introducerea declaraţiei anuale pe venit pentru toţi cetăţenii României şi o legislaţie fiscală de tip american (în care evaziunea fiscală este încadrată penal, asemănător crimei organizate). Nu mediul de afaceri trebuie taxat suplimentar, ci trebuie eliminată evaziunea fiscală, trebuie taxaţi hoţii, corupţii, devalizatorii, escrocii, nemernicii care s-au îmbogăţit lucrând la stat.
6. Cred că a venit timpul ca toţi cei care au condus şi conduc instituţiile statului, toţi cei care s-au îmbogăţit după revoluţie să-şi justifice averile de îndată şi să plătească impozite pentru partea pe care nu o pot acoperi cu documente legale de venit. Readoptarea şi readaptarea la realităţile zilei a fostei Legi 18 de dinainte de revoluţie devine o necesitate.
7. Consider că nimeni nu trebuie să fie parlamentar, primar, preşedinte de consiliu judeţan mai mult de 2 mandate şi nici ministru mai mult de 4 ani. Se plafonează şi încep să devină corupţi.
8. Miniştrii ar trebui să fie profesionişti cu acte în regulă şi experienţă managerială de cel puţin 10 ani şi în mod obligatoriu cu examen medical complet.
9. Trebuie depolitizate funcţiile de prefect, de director de serviciu public deconcentrat, de director de şcoală, de director de spital, de şef al poliţiei, a ISU, al serviciilor secrete.
10. Primarii aleşi trebuie să iasă din politică şi să facă administraţie pe perioada mandatului.
11. Cumpărarea voturilor în alegeri trebuie să constituie infracţiune pedepsită cu minimum 5 ani de puşcărie. Politicienii dovediţi corupţi trebuie să fie condamnaţi pentru infracţiuni pedepsite cu minimum 20 de ani de puşcărie şi confiscarea averii.
12. În perioadă de criză, intervenţia statului în dimensionarea preţurilor în raport cu costurile reale şi profitul de bun simţ trebuie să fie fermă şi intransigentă, fără nici o reţinere.
13. Manifest intoleranţa faţă de politicienii corupţi, sefii administraţiei publice locale îmbogăţiţi din bani publici ce-şi afişează averea fără nici o jenă în dispreţul poporului. Nu accept lipsa de profesionalism în conducerea administraţiei publice locale şi a serviciilor publice deconcentrate, nepotismul, cumpărarea-vânzarea de posturi, politizarea funcţiilor publice.
14. Consider că vinovate pentru starea actuală a României sunt toate guvernele şi toate partidele pentru că în toate au fost miniştri incompetenţi şi iresponsabili, de multe ori chiar corupţi. Toate guvernele ajunse la putere au dat vina pe moştenirea rămasă de la cei dinainte, pentru toate interesul naţional şi patriotismul au fost secundare interesului propriu şi de partid. Înainte de revoluţie mulţi ar fi răspuns penal pentru astfel de fapte de subminare a economiei naţionale care provoacă inevitabil dezastru politic şi social.
15. Societatea civilă românească trebuie să ceară cu tărie pedepsirea exemplară a corupţilor şi vânzătorilor de ţară de sus şi până jos, pentru că altfel fenomenul corupţiei generalizate va căpăta rang de stat.

 

Responsabili pentru situaţia economică, socială şi politică actuală, într-o măsură mai mică sau mai mare, sunt cei care au guvernat în ultimii 20 de ani România. Dintre cei peste 264 de politicieni care au guvernat, 100 au avut funcţii în guvern o perioadă mai mare de un an şi jumătate. Mulţi dintre cei 100 de politicieni prezentaţi mai jos apar nestingheriţi pe ecranele televizoarelor, papagalicind fiecare pe limba partidului său, povestind frânturi din basmele scrise de ei şi de şefii lor.

10-29 luni	30-40 luni	41-50 luni	51-60 luni	61-80 luni
Theodor Stolojan – 23	Andrei Pleşu – 32	Acsinte Gaşpar – 42	Victor Babiuc – 52	Adrian Năstase – 64
Bogdan N. Niculescu-Duvăz – 22	Gelu Voican Voiculescu – 33	Ion Caramitru – 48	Traian Băsescu – 58	Teodor Meleşcanu – 68
Mircea Ciumara – 28	Eugen Dijmărescu – 30	Nicolae Noica -48	Radu Berceanu – 58	Aurel Constantin Ilie – 61
Hajdu Gabor – 29	Andrei Chirică – 37	Crin Antonescu – 48	Alexandru Athanasiu – 54	Laszlo Borbely – 68
C-tin Dudu Ionescu – 25	Valeriu Stoica – 32	Nicolae Văcăroiu – 48	Călin Popescu Tăriceanu – 60	Dan Mircea Popescu – 71
Sorin Frunzăverde – 24	Decebal Traian Remeş – 33	Florin Georgescu – 48	Dan Ioan Popescu – 58	Dan Matei Agathon – 77
Niculae Spiroiu – 28	Ioan Avram Mureşan – 33	Maria Cristea – 48	Ilie Sârbu – 51
Anca Boagiu – 25	Andrei Marga – 36	Iulian Mincu – 44	Marian Sârbu – 51
Peter Eckstein Kovacs – 23	Alexandru Herlea – 36	Liviu Maior – 48	Dan Nica – 59
Radu Vasile – 20	Mircea Coşea – 39	Doru Dumitru Palade – 48
Gavril Dejeu – 25	Doru Ioan Tărăcilă – 33	Ioan Rus – 41
Sorin Pantiş – 24	Dan Ioan Popescu – 38	Mircea Geoană – 48
Dinu Gavrilescu – 23	Aurel Novac – 33	Vasile Puşcaş – 48
Victor Ciorbea – 26	Daniela Bartoş – 33	Mihai Tănăsescu – 48
Ioan Oancea – 21	Alexandru Mironov – 39	Ioan Mircea Paşcu – 48
Valeriu Tabără – 24	Iosif Chiuzbaian – 30	Miron Mitrea – 48
Cristian Ionescu – 20	Gheorghe Tinca – 33	Răzvan Theodorescu – 48
Petre Ninosu – 28	Valer Dorneanu – 35	Marko Bela – 48
Silvia Ciornei – 29	Hildegard Puwak – 34	Vasile Blaga – 48
Georgiu Gingănaş – 29	Rodica Stănoiu – 38	Zsolt Nagy – 48
Octav Cozmâncă – 29	Ecaterina Andronescu – 38	Mihai Alexandru Voicu – 48
Vasile Dâncu – 29	Şerban Mihăilescu – 34	Eugen Nicolăescu – 40
Ovidiu Muşetescu – 29	Iuliu Winkler – 30
Gheorghe Pogea – 21
Monica Macovei – 28
Gheorghe Barbu – 27
Mihai Razvan Ungureanu – 26
Ioan Codruţ Sereş – 23
Varujan Vosganian – 23
Teodor Atanasiu – 22
Gheorghe Flutur – 23
Sulfina Barbu – 27
Cristian David – 27
Ludovic Orban – 20
Ovidiu Silaghi – 20
Attila Korodi – 20
Adrian Iorgulescu – 20
Adriean Videanu – 28
Sebastian Vlădescu – 29

 

Ţara are conducătorii pe care-i merită.

 

P.S. – Revolta lucrătorilor din finanţe declanşată ieri seara spontan sau nespontan, prin manipulare politică sau nu, tratată cu dispreţ şi lipsă de respect de cei ce ar trebui să asculte revendicările unor oameni disperaţi, poate degenera spre conflicte sociale grave, greu de gestionat, care pot duce la declanşarea grevei generale şi căderea guvernului. Poate acum este momentul ca liderii PDL să se trezească la realitate şi să gestioneze ţara în interesul cetăţenilor săi şi nu al grupurilor de interese acolite.

 

Pe curând, când vom vedea dacă balamucul s-a mutat şi la nivelul judeţului Timiş.

INVAZIE DE „PAPAGALI VORBITORI” ÎNTR-O JUNGLĂ POLITICĂ ÎN FLĂCĂRI

„Nedrept pare a fi: odată cel ce calcă legea;

apoi, al doilea, hapsânul, care înşeală pe alţii,

în sfârşit, al treilea, duşmanul egalităţii”.

(Aristotel – Etica nicomahică)

„E bine şi frumos să împiedicăm pe cel ce face nedreptate;

când nu putem face acest lucru să căutăm cel puţin

să nu ne facem părtaşi la nedreptăţile lui”.

(Democrit – Fragmente)

– PAMFLET –

Indignat de ceea ce se întâmplă în România, în general şi în Timişoara, în special, după 20 de ani de aşa-zis capitalism care se vrea caracterizat prin libertate, democraţie şi economie de piaţă, simt nevoia să exprim câteva puncte de vedere vis-à-vis de realităţile societăţii româneşti şi de ceea ce se „papagaliceşte” zilnic pe ecranele TV, la posturile de radio şi în presă.

În decembrie 2009, inseram pe acest blog un mic pamflet intitulat „PAPAGALISMUL – NOUA BOALĂ A POLITICII ROMÂNEŞTI”. Această boală, care bântuie prin întreg mediul politic românesc, a atins acum paroxismul.

Toate cele trei mari partide politice, precum şi sateliţii lor mai mici, obţin zilnic, ceas de ceas, „succesuri” nebănuite prin prestaţia păguboasă a unor mari şi mici „papagali” care şi-au însuşit „repertoriile şi partiturile” scrise de zeii sau binefăcătorii lor şi acum le „papagalicesc” peste tot pe unde apucă să-şi expună „penele” colorate fie în roşu, fie în portocaliu, fie în galben.

„PAPAGALII PORTOCALII”, deşi fac parte din partidul la putere, acum fug de răspundere şi aruncă vina pe alţii, inventează şi susţin măsuri năucitoare pentru populaţia săracă, în timp ce camarila politică şi clientela partidului-stat nu pridideşte să prăduiască banul public fără nici o jenă, fără nici o ruşine, fără nici o teamă. Incompetenţa şi nesimţirea au atins cote maxime în comportamentul unora dintre membrii actualului guvern. Să apari zi de zi pe micul ecran şi să debitezi enormitatea că „reducerea pensiilor şi salariilor bugetarilor va salva de la faliment economia României” este o inepţie absolută.

Blocajul mental în care se află cea mai mare parte dintre miniştrii guvernului României este demonstrat de incapacitatea acestora de a propune o măsură, măcar una, de redresare economică sănătoasă, de stimulare a creşterii producţiei, prestărilor de servicii şi comerţului, de creştere a puterii de cumpărare a populaţiei care determină creşterea consumului, elementul principal şi esenţial pentru închiderea oricărui circuit economic.

Cu inconştienţă şi cu nesimţire, aceşti politruci, asemeni papagalilor vorbitori, „papagalicesc”, repetând la infinit, că după măsurile inacceptabile, de-a dreptul „sinucigaşe”, se va trăi mai bine, gândindu-se, desigur, la ei şi la camarila lor, minţind însă cu neruşinare oamenii amărâţi, sfidând în primul rând cea mai chinuită pătură socială – pensionarii, cărora fără nici o jenă le mai cer şi solidaritate.

Eu întreb: se sinucid din proprie iniţiativă sau au ordin să se sinucidă?

„PAPAGALII GALBENI”, deşi fac parte din partidul care a condus ţara timp de 4 ani, în care au deţinut toate pârghiile economice, în care „economia duduia”, înregistrând venituri de 31% din PIB şi cheltuieli de 37% din PIB, dar paradoxal înregistrau o creştere (falsă, fără acoperire), „papagalicesc” astăzi verzi şi uscate privind groparii portocalii ai economiei, singurii vinovaţi de „cataclism”, dând dovadă de amnezie atunci când este vorba de angajarea a sute de mii de bugetari, de majorare nejustificată a salariilor acestora, de cheltuirea banului public fără raţiune economică în perioada 2004-2008.

Repetarea papagalicească a delirului liberal de minimalizare a intervenţiei statului, de micşorare a taxelor şi impozitelor, de împărţire a ţării între bogaţi şi săraci, de blocare a creşterii pensiilor şi salariilor uitând de moştenirea lăsată de guvernarea liberală, moştenire de tipul „după noi potopul”, aşa cum spunea analistul economic Ilie Şerbănescu.

Mai mult, unii „papagali galbeni” au coborât dialogul la nivel de mahala. Deunăzi, unul dintre aceştia care a debitat tot felul de „inepţii” politice, dar mai ales economice, şi-a făcut unul dintre colegii senatori „lichea” (bineînţeles, în lipsa acestuia din emisiunea TV) numai pentru că nu e din partidul lui şi, probabil, fără a cunoaşte semnificaţia expresiei şi fără a-şi aminti zicala „cine zice, acela e”.

„PAPAGALII ROŞII” provin din partidul ai cărui conducători declară cu nonşalanţă că nu-şi amintesc să fi susţinut din umbră guvernul liberal între 2005-2008 sau să fi participat la guvernare în 2009 alături de popularii portocalii, dar au un fix – „să ia de la bogaţi şi să dea la săraci” pentru că oamenii de afaceri, întreprinzătorii privaţi, reprezentanţii clasei mijlocii din ţara asta – singura speranţă a creşterii veniturilor la buget – nu „au împărţit cu ei profiturile”, aşa cum „delira” noul şef suprem (încă nerecunoscut şi fără credibilitate) al partidului care a început să se confunde cu partidul comunist.

În jungla plină de politruci consacraţi, supranumiţi şi „baroni locali” ai meleagurilor patriei, papagalii roşii „papagalicesc” despre statul social absolut care împarte la săraci luând de la bogaţi, cu condiţia să rămână ceva (cât mai mult) celor care împart şi dacă nu vor fi bani, vor soluţiona dând drumul la tiparniţa de bani.

În timp ce Preşedintele-Prim ministru Traian Băsescu le arată „calea cea dreaptă”, le descifrează greşelile care i-au adus în derizoriu, le atrage atenţia că va veni timpul să deconteze abuzurile şi participările la acte de corupţie, îi muştruluieşte că au afaceri cu statul şi că şi-au angajat clientela politică pe criterii de incompetenţă şi nivel de cotizare, papagalii de toate culorile şi nuanţele îşi văd liniştiţi de treburile lor, de banii lor, de afacerile lor, de excursiile lor, de şmecheriile lor.

Dar să vedem care este situaţia la Timiş vis-à-vis de ceea ce spunea Preşedintele României.

În jungla politică timişeană sunt din nou la mare căutare:

–        contrabanda cu ţigări, băuturi alcoolice, legume, fructe şi multe altele în punctele de frontieră, în special Moraviţa – în principal prin internediul duty-free-urilor existente de 20 de ani (mereu aceleaşi).

Aplicarea dispoziţiilor miniştrilor de interne şi de finanţe – de stopare a contrabandei (care produce numai la Moraviţa şpăgi de sute de mii de euro pe săptămână, sume împărţite prin reţele deja statuate) – a durat fix 10 zile, după care s-a reluat. Vameşii de la Arad s-au întors la lucru fericiţi că pot apăra din nou hotarele patriei de contrabandiştii puşi pe evaziune fiscală.

–        serviciile publice deconcentrate aflate (sau nu) sub conducerea reprezentantului guvernului în teritoriu gem de personal angajat pe pile, cunoştinţe, relaţii şi cotizaţii.

Sunt oare pensionarii din Timiş de acord ca în timp ce ei trebuie să fie sacrificaţi pe altarul salvării economiei de la faliment, instituţiile bugetare, autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice deconcentrate şi-au încărcat inimaginabil organigramele, au dat şi dau salarii nesimţite pentru prestarea unor activităţi care nu produc decât birocraţie?

Este raţional sau nu să ne întrebăm dacă noi, contribuabili la bugetul statului, suntem mulţumiţi de serviciile miilor de bugetari angajaţi la nesfârşit, aşa cum sunt:

• peste 1.000 de angajaţi la Primăria Timişoara şi unităţile anexe?
• peste 500 de angajaţi la Consiliul Judeţean Timiş şi serviciile subordonate?
• peste 300 de angajaţi şi 7 directori la DRDP cu salarii de zeci şi sute de milioane pe lună când nu produc sau prestează ceva? La aceştia se adaugă alţi circa 400 de la secţiile judeţene ale DRDP.
• peste 40 de angajaţi şi 5 directori la Direcţia Agricolă a Judeţului Timiş?
• 68 de vameşi la Vama Moraviţa (în 2008 erau 28)?
• 10 consilieri la Aeroportul Timişoara?
• directori interimari peste directori interimari, numiţi unul peste altul, de-a valma, prin HG-uri, sentinţe judecătoreşti, decizii de neconstituţionalitate ale ordonanţelor făcute de neprofesioniştii guvernmului?

Exemplele pot continua şi ele pot fi incredibile.

Oare, cetăţenii acestui judeţ cărora li se reduc pensiile, sunt de acord ca cei care conduc administraţia publică judeţeană să cheltuiască milioane de euro din banii publici după bunul plac şi după propriul interes al unora din preajma lor?

1. Cine trebuie să răspundă şi să plătească pentru construirea unui nou sediu administrativ care dublează spaţiul existent şi aşa prea mare pentru câţi angajaţi ar trebui să aibă Consiliul Judeţean şi Prefectura Timiş? Oare câţi angajaţi trebuie să ocupe acest nou sediu care a costat peste 3 milioane €?

2. Cine răspunde pentru cheltuirea unor sume imense de bani publici pentru modernizarea DN Timişoara – Lugoj în 15 ani? Dar a porţiunii de centură a Timişoarei în 8 ani?

3. Cine-şi asumă răspunderea şi trebuie să plătească pentru decontări de lucrări de investiţii (realizarea înainte de licitaţii) supraevaluate şi executate de firme ale clientelei politice?

4. Cine răspunde pentru neîncasarea taxelor şi impozitelor datorate de către firmele clientelei politice şi chiar de către Clubul Poli? Există oare inconştienţi care blochează executarea silită a debitorilor la bugetul statului, a firmelor protejaţilor de partid sau inconştienţi care fac uz de putere încercând să blocheze dosarele penale pentru evaziune ale aceloraşi protejaţi?

5. Cine răspunde şi cine trebuie să plătească pentru lipsa de profesionalism şi servilismul care caraterizează mulţi indivizi din conducerile serviciilor publice deconcentrate şi ale reprezentanţelor în teritoriu ale companiilor, regiilor şi societăţilor naţionale sau ale unor instituţii publice centrale.

Este morală, raţională şi chiar legală promovarea în fruntea conducerii serviciilor publice deconcentrate şi a reprezentanţelor în teritoriu ale companiilor, regiilor şi societăţilor naţionale sau ale unor instituţii publice centrale a unor clienţi politici de tipul:

–        proprietari de firme private, super bogaţi, care probabil au cotizat în campanie şi acum vor să-şi recupereze pierderile?

–        proprietari de firme ahtiaţi după câştiguri mai puţin legale, care vor să conducă servicii ce ar trebui să le controleaze de regulă afacerile derulate?

–        asociaţi cu aceia pe care-i promovează sau cu membrii familiilor acestora sau cu prietenii de familie ai decidenţilor politici?

–        indivizi fără profesie adecvată postului primit, fără experienţă, dar loviţi de fericirea „nepotismului” sau a „protecţiei” oamenilor puternici din partid pentru că sunt executanţi fideli sau marionete perfecte?

6. Cine-şi asumă responsabilitatea că judeţul Timiş a ajuns să ia decizii importante sau să angajeze conducători în diverse funcţii dacă sunt „de acord” şi „vecinii”, respectiv şefii partidelor din judeţele limitrofe care probabil sunt mult mai „tari” la Bucureşti? Cum este posibil ca la Moraviţa din 68 de vameşi, 40 să fie de la Arad? Au fost aduşi să încaseze cotizaţii din contrabandă şi să-şi mulţumească protectorii? Unde este prefectul de Timiş? Ce face prefectul de Timiş?

Este oare adevărat zvonul că în prefectură iniţiativa în controlul legalităţii se loveşte permanent de acuzaţia de „depăşire de atribuţiuni”, politice bineînţeles, precizate probabil înainte de instalare? Dacă este aşa, atunci ouăle şi tărâţele oferite de pensionari zilele trecute, în faţa palatului administrativ, ar trebui împărţite în mod egal între cei care deţin puterea şi sunt de aceeaşi culoare politică.

Sunt ferm convins că nu mai este mult până când plimbările pe străzile Timişoarei şi pe drumurile judeţene vor deveni un calvar pentru aleşii Banatului care, asemeni şefilor lor de la Bucureşti, „papagalicesc” pe limba lor de lemn despre măsurile de austeritate ca fiind salvatoare pentru poporul amărât al acestei ţări.

Cei care „papagalicesc” azi – fie că sunt la putere, fie că sunt în opoziţie – ar trebui să se pregătească să spună poporului (nu peste mult timp):

a) de unde au vilele, casele şi apartamentele, terenurile, pădurile, autoturismele lor şi ale membrilor lor de familie, cu ce bani şi-au construit sau au dobândit aceste bunuri?

b) de ce sunt acţionari în societăţi care fac afaceri cu statul sau chiar cu autorităţile publice locale din care fac parte?

c) de ce admit să plătească din fonduri publice sume suplimentare de bani până la 50% pentru contracte de lucrări publice câştigate la licitaţie la un anumit preţ (preţ care a fost determinat de altfel pentru câştigarea licitaţiei);

d) ce au făcut pentru judeţ şi pentru cetăţenii săi de când stau în funcţii plătite din bani publici?

Dacă justificările şi minciunile lor nu vor mai fi accepatte de cetăţenii tot mai necăjiţi şi intoleranţi la hoţie şi prăduire a banului public, probabil că papagalii multicolori se vor transforma în „păsări migratoare” şi-şi vor căuta altă locaţie pe planeta Pământ.

„Prefăcătoria este ştiinţa regilor”. (Cardinalul Richelieu – Mirame)

„Cui îşi vinde ţara daţi-i ştreangul”. (G. Coşbuc – Antologie sanscrită)

REÎNTOARCEREA

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”.

„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”.

(Costache Negruzzi – Alexandru Lăpuşneanu)

M-am întors!

În blogosferă şi în politică!

Este adevărat ce se vorbeşte prin „târgul” d-lui Ciuhandu, veşnicul nostru primar! Am acceptat să preiau funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timiş a noului partid de centru-stânga, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR).

De ce?

1. Pentru că am fost, sunt şi rămân un om de stânga, un om care crede în democraţie, în dreptate socială, în solidaritate şi protecţie socială, dar mai ales în bunăstare generală obţinută prin muncă cinstită.
2. Pentru că după douăzeci de ani de capitalism haotic, partidele care au guvernat România postrevoluţionară şi-au dovedit incapacitatea de a gestiona economia acestei ţări aducând-o în prag de colaps, datorită conducătorilor lor mereu şi mereu aceiaşi.
3. Pentru că eu încă mai cred în România europeană, eu încă mai am convingerea că ţara noastră are oameni profesionişti de mare valoare, specialişti recunoscuţi internaţional, patrioţi care au soluţii pentru depăşirea iminentului dezastru economic şi social, dar care aşteaptă să li se solicite expertiza spre binele cetăţenilor României.
4. Eu sunt un luptător împotriva nedreptăţilor, ilegalităţilor, jafului din bani publici, hoţiei, corupţiei, îmbogăţirii prin trafic de influenţă, prin furt, prin mită, prin speculă şi şantaj.
5. Eu nu mi-am trădat partidul de stânga părăsindu-l pentru altul sau pentru vreo funcţie sau vreun privilegiu. Eu am fost exclus nestatutar din partid de o mână de inconştienţi, marionete ale unui individ fără scrupule, fără conştiinţă creştină, pentru care politica şi partidul au fost, sunt şi rămân numai instrumente pentru creşterea bunăstării sale şi a familiei sale.

Eu m-am angajat într-o acţiune naţională de creare a unui nou partid de tip european de centru-stânga (îndepărtat de stânga conservatoare şi de propovăduitorii săi) pentru care obiectivele principale sunt interesul naţional, dialogul social activ şi stabilitatea unei guvernări profesioniste şi eficiente pentru progresul întregii Românii de care trebuie să fim mândri.

M-am alăturat unor oameni cum sunt Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu (de altfel, toţi patru personalităţi politice recunoscute şi apreciate în lumea politică social democrată şi nu numai) care au avut curajul de a spune NU politicii falimentare a PSD care în ultimii 5 ani a pierdut tot ce se putea pierde în toate tipurile de alegeri, care au îndrăznit să creeze o alternativă la stânga politică compromisă, care au creat un nou cadru, o nouă tribună de unde pot să-şi exprime părerile, ideile, sfaturile, propunerile, soluţiile, criticile, aprecierile toţi cei care au ceva de spus, toţi cei care vor o altă politică, un alt model de guvernare, o altă viaţă.

Am acceptat conducerea interimară a UNPR Timiş, convins şi conştient că voi coordona filiala unui partid independent, pe picioarele sale, cu doctrina şi strategia sa, cu poziţia sa intransigentă faţă de tot ceea ce este împotriva interesului naţional.

Decizia mea de a reintra în politica judeţului Timiş a surprins şi nemulţumit pe mulţi dintre „prietenii mei” de la PSD şi nu numai, dar a dat satisfacţie şi mulţumire adevăraţilor mei prieteni şi probabil multora dintre cei sătui de politicienii compromişi din administraţia publică locală.

UNPR-ul nu este astăzi la guvernare. Simpla participare a d-lui Gabriel Oprea în guvern ca deputat independent nu înseamnă că UNPR este parte a guvernului Boc. Cu toate acestea, satisfacţia susţinerii guvernului în parlament de către independenţii coordonaţi de dl. Gabriel Oprea este diminuată la nivel judeţean (şi nu numai) de teama reprezentanţilor PD-L de a-şi reduce puterile în teritoriu în eventualitatea intrării efective la guvernare a UNPR-ului.

Manifestându-şi tot mai des îngrijorarea la tot felul de întâlniri secrete sau nesecrete prin cluburi, birturi sau săli de conferinţe şi proliferând tot felul de ameninţări, de angajamente de a face jocuri potrivnice deciziilor centrale ale partidelor lor de colaboare cu UNPR-ul, cei în cauză nu fac altceva decât să-şi deconspire teama faţă de cei care le-ar putea încurca aranjamentele, derularea licitaţiilor trucate, încasarea comisioanelor de la unele lucrări publice, promovarea incompetenţilor şi menţinerea lor în funcţie, încărcarea organigramelor instituţiilor bugetare cu posturi pentru clientela politică şi probabil ar putea fi puşi în situaţia să-şi justifice averile dobândite în ultimii ani.

Indiferent dacă UNPR-ul va intra sau nu va intra la guvernare, membrii acestei noi formaţiuni politice sunt decişi să-şi spună cu tărie părerile, să ceară socoteală celor care sunt plătiţi din bani publici pentru ceea ce se întâmplă în administraţia publică obligată de legile române să cheltuie fondurile publice pentru interesul comunităţii, pentru binele cetăţenilor săi.

Ar fi inteligent şi de bun simţ dacă cei care, de mult timp, se cred Dumnezeii acestui judeţ şi municipiu, să încerce să facă ceva şi pentru locuitorii timişeni, să întrerupă traficul de influenţă şi jaful banilor publici, să stopeze actele de corupţie, ilegalităţile din vamă, din frontieră, din promovările tuturor incompetenţilor slujitori ai partidului, să pună capăt şantajului cu şomajul a celor care nu se înscriu în partid, şantajului cu schimbarea a celor care nu cotizează la partid, să înceteze să se mai plimbe prin lume fără rost, fără eficienţă, însoţiţi sau neînsoţiţi de consilieri şi consiliere, pe bani din visteria judeţului.

Dacă vor face aşa, nu vor mai avea de ce să fie îngrijoraţi. Vor fi mândri, vor fi modele sociale de invidiat, modele de responsabilitate, de patriotism, de cinste şi corectitudine, de sacrificiu pentru binele cetăţenilor acestor meleaguri.

În încheiere îmi fac datoria să le readuc în memorie faptul că la Timişoara a început Revoluţia Română, că tot aici a apărut Proclamaţia de la Timişoara cu celebrul său punct 8, că în decembrie 1989, sătui şi revoltaţi de nedreptate şi îndobitocire, revoluţionarii timişoreni s-au ridicat împotriva comuniştilor zeloşi, a securiştilor şi colaboratorilor, a delatorilor, privilegiaţilor, compromişilor, hoţilor şi impostorilor.

Ar trebui să ne întrebăm astăzi, după 20 de ani, dacă cei huiduiţi în Piaţa Revoluţiei din Timişoara erau mai răi sau mai buni decât sunt cei care ne conduc acum, indiferent la ce nivel, care numai prin simplul efort depus ca politicieni, funcţionari publici sau demnitari au devenit super bogaţi şi privilegiaţi în timp ce ţara a ajuns pe marginea prăpastiei şi a haosului economic, social şi politic, posibilă premiză a unei revolte sociale a poporului îngenuncheat de sărăcie şi boală.

Cu respectul şi condescendenţa cuvenite, fac apel la toţi cei care mai speraţi într-o viaţă mai bună pentru voi şi copiii voştri, într-o normalitate socială şi economică, într-o guvernare în interes naţional, într-o solidaritate adevărată, veniţi alături de UNPR să luptăm împreună pentru dreptul de a munci şi a trăi cinstit şi onest într-o ţară europeană.

Pe curând!

P.S. „Prietenilor mei” mai vechi şi mai noi din toate partidele le recomand cu sinceritate: Nu asmuţiţi „maidanezii” pe mine! Ar fi mai bine să încetaţi să sfidaţi totul şi pe toţi pentru că aveţi multe, foarte multe „infirmităţi morale” care pot să vă dea bătăi de cap vouă şi familiilor voastre. Aţi văzut că preşedintele Traian Băsescu nu glumeşte cu cei care sfidează legea şi morala în stil democrat sau social democrat.

Orice imixtiune, directă sau indirectă, a „prietenilor mei” în problemele UNPR-ului Timiş conduce inevitabil la o reacţie politică pe măsură, militând astfel pentru apărarea principiului „Nimeni nu este mai presus de lege” (art.16 din Constituţia României) în virtutea libertăţii de exprimare (art.30 din Constituţia României).

Interesul naţional trebuie să fie, în aceste momente de grea cumpănă pentru România, mai presus de orice dacă ne pasă de viitorul copiilor şi nepoţilor noştri.

„Nu ceda nenorocirii, ci înfrunt-o cu şi mai multă îndrăzneală”. (Vergiliu – Eneida)

CONGRESUL BARONILOR LOCALI

„Cu cine ai adunare /

Ca el vei fi, prin urmare”.

 Anton Pann – Hristoitie, IX

 

 

 

– PAMFLET –

 

            Acelaşi partid, aceiaşi lideri, aceiaşi înţelepţi, aceiaşi baroni locali, aceeaşi atmosferă, dar un alt PREŞEDINTE – tânărul VICTOR PONTA, micul TITULESCU, noul BRAND, noua speranţă, posibila nouă problemă a preşedintelui Traian Băsescu.

            Câştigătorii Congresului extraordinar al PSD sunt, însă, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Marean Vanghelie şi baronii locali.

            „Domnia lui Mircea” asupra poporului social democrat a avut un sfârşit asemănător cu domnia lui Alexandru Lăpuşneanu.

            „Trădarea boierilor” (a se citi „baronii locali, traficanţii de influenţă, bani şi funcţii”) a fost însoţită de spectacol de circ cu clovnii Che Guevara de Constanţa, Marean de Ferentari, Pandele de Voluntari, cu răzgândacii Miron, Cristian, Radu, cu vrăjitoarele din Colentina, cu pupincurişti navetând de la o tabără la alta şi căutând să intre în câmpul vizual al camerelor de luat vederi, cu organizatori depăşiţi, nepricepuţi, bezmetici.

            Debandada din timpul congresului este imaginea exactă a unui partid în derivă, a unei conduceri incompetente în probleme de organizare şi coordonare.

            Democratizarea impusă de Mircea Geoană a condus la federalizarea partidului, la instaurarea indisciplinei, la sfidarea statutului, la împroprietărirea baronilor locali cu organizaţiile judeţene.

            Îmi pare extrem de rău că Partidul Social Democrat a ajuns de „râsul lumii”, îmi pare extrem de rău că Mircea Geoană nu a ascultat de sfaturile celor care i-au vrut binele lui şi partidului şi l-au rugat să se delimiteze la timp de „nemernicii” din jurul său care l-au „cumpărat”, apoi l-au şantajat şi în final l-au trădat.

            Trădătorii sunt aproximativ aceiaşi care l-au trădat pe Adrian Năstase şi l-au umilit pe Ion Iliescu acum 5 ani.

            Azi dimineaţă cineva îmi spunea: „Ştii ale cui iniţiale sunt literele PSD? Nu. Îţi spun eu: Ponta, Sârbu, Daciana”. Eu nu pot să cred că PSD-ul viitorului apropiat poate să se bazeze numai pe aceste trei nume. Categoric nu.

            Victor Ponta nu va putea să conducă acest partid fără a ţine cont de „sfaturile” lui Adrian Năstase şi „învăţămintele” lui Ion Iliescu, de „experienţa combinatorie” a lui Vanghelie şi Hrebenciuc, de „alifiile” lui Mitrea şi Oprişan, de „machiavelismul” lui Ilie Sârbu, de „dorinţele” baronilor locali rămaşi în schemă, de „războiul mut” dintre generaţii.

            Victor Ponta este perceput ca o iluzie, o speranţă, o rază de lumină, un salvator de circumstanţă. El va avea cu siguranţă, în mod natural şi foarte curând, probleme de credibilitate pe care cu multă dificultate le va putea contracara.

            Până ieri nu reprezentau probleme de credibilitate politică numele şi funcţiile politice ale socrului, soţiei, naşilor, prietenilor de familie, oamenilor de afaceri apropiaţi familiei, „prietenilor” din judeţele patriei.

            Astăzi, situaţia s-a schimbat. Victor Ponta trebuie să fie integru, imparţial, cinstit, sincer şi corect, detaşat şi independent (mai ales faţă de cei care au visat ieri noapte că ei vor conduce partidul).

            Mulţi afirmă cu tărie că varianta Ponta nu convine Cotroceniului. Eu nu cred. Au fost nenumărate evenimente, situaţii, întâlniri văzute, dar mai ales nevăzute, care conduc la ideea că relaţia celor apropiaţi lui Victor Ponta cu Cotroceniul nu este extrem de rece, ci mai mult cordială (justificată, bineînţeles, prin nelipsitul compromis din politică).

            Revenind la PSD Timiş, la retragerea sau răzgândirea lui Ilie Sârbu, la ataşamentul faţă de Victor Ponta (declarat şi manifestat pe micile ecrane), la spijinul promis de actualul preşedinte pentru Sorin Grindeanu de a-l face primar, la declanşarea luptei pentru scaunul lui Ilie, nu pot să nu-mi exprim stupefacţia faţă de infantilismul celor care cred că acestea sunt reale şi posibile.

            Cu părere de rău faţă de dezamăgirea şi supărarea majorităţii membrilor şi simpatizanţilor PSD (pe care-i asigur din nou că nu am nimic cu partidul în întregul său, cu oamenii de la baza partidului, ci cu oportuniştii, mincinoşii, trădătorii, penibilii, şpăgarii) nu pot să nu remarc faptul că aprecierile făcute de dl. Ion Iliescu la congres privind maladiile de care trebuie să se vindece partidul şi conducătorii săi de la toate nivelele se potrivesc şi PSD-ului Timiş, dar mai ales PSD-ului Timişoara.

            Iată ce spunea dl. Ion Iliescu despre PSD:

 –        face concesii păguboase;

–        nu apără democraţia;

–        nu este o forţă combativă;

–        nu este apărătorul condiţiilor de viaţă;

–        promovarea în partid a celor cu bani sau a protejaţilor lor, cu prediliecţie în poziţiile cheie ale partidului, a devenit o obişnuinţă;

–        obsesia de parvenire cu orice chip a unor arivişti pentru funcţii şi poziţii de comandă a devenit un pericol;

–        nerespectarea principiilor democraţiei interne de partid;

–        lipsa unei comunicări active cu membrii de partid;

–        adoptarea deciziilor în afara structurilor statutare;

–        unor lideri le lipseşte simţul măsurii – când ajung şefi iau distanţă faţă de subalterni, încearcă să se impună prin morgă şi atitudini de autoritate;

–        lipsa modestiei – modestia este pasăre rară;

–        grobianismul şi manelizarea partidului la loc de frunte;

–        spiritul clientelar, favorizarea protejaţilor, a rudelor duc la creşterea de clanuri şi grupuri de interese.

            Atenţie, D-LE PREŞEDINTE VICTOR PONTA – PSD Timiş nu este ceea ce vă spun unii apropiaţi ai dumneavoastră! Aceştia sunt primii care trebuie trataţi de maladiile enumerate de dl. Iliescu şi poate că după vindecare sprijinul promis de dumnevoastră va fi benefic social democraţiei din BANAT.

            În ceea ce mă priveşte, aşa cum i-am vrut binele şi numai binele lui Mircea Geoană, aşa-i vreau binele şi lui Victor Ponta.

            Succes, D-LE PREŞEDINTE, şi feriţi-vă de greşelile pe care le-a făcut Mircea Geoană, de trădătorii de profesie şi de veşnicii oportunişti.

            Pe curând!

PERICOL DE SCINDARE

„A te încrede într-un perfid,

însemana a-i da putinţa de a face rău”.

Seneca – Edip, act.III

 

 

 

– PAMFLET –

 

            Visul preşedintelui Traian Băsescu prinde viaţă.

            PSD mai are două zile până la data la care s-ar putea transforma, prin vanghelism, în piticul Barbă Cot – fiul vitreg al „baronilor locali”, al securiştilor acoperiţi, al trădătorilor angajaţi pentru a destructura partidul.

            „Sfătuitorii şi binefăcătorii” lui Mircea Geoană au reuşit să dea „o lovitură de palat” în ultima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional impunând votul pe echipe (pe găşti), sala Congresului şi norma de reprezentare, spre dezamăgirea lui Adrian Năstase şi spre amărăciunea incomensurabilă a d-lui Preşedinte Ion Iliescu.

            De ce au făctut asta?

            – Pentru funcţii sigure pe lista lui Mircea Geoană;

            – De teamă că nu vor putea câştiga individual aceste funcţii pentru că rezultatele obţinute de ei la organizaţiile pe care le conduc nu le dau nici un drept de a cere ceva;

            –  De teama de a schimba liderul care le-a dat puteri nelimitate la judeţe „feudalizate” în ultimii 5 ani;

            –  De teama de a nu-şi pierde privilegiile şi zonele de influenţă, precum şi viitoarele locuri în parlament.

            Calculele lor bine făcute prin birturi şi cabane au condus la câştigarea primei bătălii dintr-un război al cărui deznodământ nu poate fi uşor prezis.

            Retragerea lui Adrian Năstase din cursă, renunţarea d-lui Ion Iliescu la toate funcţiile din partid, înscrierea lui Ponta în cursă şi părăsirea lui Mircea Geoană de către Ilie Sârbu, poziţiile încă neclare ale lui Cristian Diaconescu, Miron Mitrea şi Liviu Dragnea au modificat substanţial poziţiile pe tabla de război.

            Aşa cum i-am prezis lui Mircea Geoană că atunci când îi va fi lumea mai dragă (a se înţelege când va avea mai multă nevoie), Ilie Sârbu, legitimat ca „trădător politic de profesie”, va îmbrăca haina lui Brutus şi va aplica lovitura demult gândită.

            Pentru Mircea Geoană a fost, probabil, o lovitură care l-a uluit şi împiterit mult timp.

            Pentru mine, nu. Eu am prezis de mult timp (a se vedea postările anterioare pe blogul meu) că se va întâmpla acest lucru.

            Eu nu cred că retragerea lui Ilie Sârbu din echipa lui Mircea Geoană are la bază sentimentul de dragoste pentru familie sau cel de sacrificiu pentru binele ginerelui şi al fiicei sale, ambele încărcate de adâncă credinţă în Dumnezeu care, astfel, îi va ierta păcatele. Este o diversiune. Este epilogul unei scenete scrise de Ilie Sârbu care a fost jucată în premieră de nişte „actoraşi de cartier” cu voce tremurândă, care au convocat „o mare conferinţă de presă” solicitându-i lui Mircea Geoană să-şi dea demisia pentru că acum este timpul lor, sub comanda lui Victor Ponta – salvatorul partidului.

            Să fim serioşi! O şleahtă de neaveniţi, de nonvalori, de obişnuiţi ai barurilor şi cluburilor timişene, de marionete şi visători de funcţii şi privilegii, animaţi de speranţa de a ajunge să manipuleze bani publici şi să facă exces de influenţă politică în favoarea lor, au găsit de cuviinţă să sară la gâtul lui Mircea Geoană pe care până alaltăieri îl adulau. Aşa că, iar au căzut în penibil, iar şi-au dat palme singuri, iar s-au autocompromis.

            În timp ce tinerii îşi etalau talentele de îngâmfare şi diletantism în faţa camerelor de luat vederi, „şacalii” stăteau deoparte, mustăceau şi-şi făceau planuri pentru a ataca funcţia de preşedinte al filialei.

            Nu vă grăbiţi, „băieţi”; nu este liberă funcţia, mai aşteptaţi… N-aţi reuşit încă să înţelegeţi cum este cu „gândirea, răzgândirea, cum este cu diversiunea şi dezbinarea, cum este cu plânsetele poporului pe umărul domnitorului care vrea să-i părăsească”?!

            Astăzi, conducerea centrală a partidului stă pe un butoi cu pulbere care, după părerea mea, poate să explodeze în ziua Congresului, după cuvântarea d-lui Preşedinte Ion Iliescu care va fi, probabil, necruţătoare şi demolatoare pentru „gaşca” care a dus partidul în această penibilă situaţie.

            Nu cred că se va candida pe echipe. Eu cred în luciditatea delegaţilor votanţi – aceasta va domina ordinele de vot ale netrebnicilor care sfidează statutul şi democraţia de partid.

            Nu cred că Victor Ponta este suficient de pregătit să preia acest partid. Poate că peste 4 ani un tânăr nepătat şi cu adevărat de stânga va fi binevenit în fruntea partidului. Dar acum, un idealist – indiferent cum îl cheamă – nu poate prelua scaunul de preşedinte păzit de „şacali”.

            Nu pot să închei fără a aminti tuturor celor care au uitat că Ilie Sârbu a declarat public, în diverse ocazii, că a negociat cu PD-L-ul şi sigur şi cu Cotroceniul intrarea la guvernare, iar această apropiere de aşa-zisul „partid popular” nu a dispărut peste noapte.

            Salvarea de la scindare a PSD este condiţionată de:

             – renunţarea la votul pentru echipe;

            – revenirea d-lui Ion Iliescu la decizia de a renunţa la funcţia de preşedinte de onoare;

            – alegerea în congres numai a preşedintelui şi secretarului general ai partidului;

            – alegerea preşedintelui Consiliului Naţional, a vicepreşedinţilor şi secretarilor în Consiliul Naţional prin vot pentru candidaturi individuale;

            – limitarea atribuţiunilor Comitetului Executiv Naţional şi sporirea atribuţiunilor Consiliului Naţional, astfel limitându-se puterile baronilor locali;

            – retragerea din prima linie a lui Marean Vanghelie.

            Oricum, ANSD-ul (Alianţa Naţională a Stângii Democrate), noul partid de stânga, are deja structura constituită şi poate fi „lansat la apă” chiar în zilele Congresului PSD – putând să fie nava salvatoare a celor naufragiaţi fie că au căzut singuri peste bord, fie că au fost aruncaţi în apă de pe Titanicul PSD unde „căpitanul” este hotărât să-şi părăsească postul cu durere în suflet pentru că echipajul nu-l mai ascultă.

            Pe curând!

DESPOTISM SOCIAL DEMOCRAT

„DESPOT – persoană excesiv de autoritară,

care nu ţine seama de alţii, care vrea

să-şi impună propria voinţă cu orice preţ

celor din jur sau celor care depind de el”.

 

(DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

– PAMFLET –

 

          Atitudinea publică de miercuri, 3.02.2010, a vicepreşedintelui PSD Ilie Sârbu – fost slujitor al lui Dumnezeu, sfătuitorul de taină în cele sfinte şi nesfinte al d-lui Mircea Geoană şi atotputernic în PSD Timiş – faţă de Marcel Mihoc, un coleg de partid care a îndrăznit să-şi exprime pe blogul personal sprijinul pentru candidatura la preşedinţia partidului a lui Adrian Năstase, m-a bucurat şi m-a întristat în acelaşi timp. Adrian Năstase l-a adus şi propulsat pe Ilie Sârbu în politică, iar ginerele şi fiica lui Ilie Sârbu sunt susţinătorii lui Adrian Năstase.

          M-a bucurat pentru că manifestarea de ieri a lui Ilie Sârbu a confirmat cele spuse de mine în ultimul timp, adică la Timiş, de 2-3 ani, deviza lui este „Le parti c¢est moi!” sau în traducere liberă „PSD Timiş este «feuda» mea păzită cu greu de «valeţii» mei specialişti în păduri şi aritmetică”.

          M-a întristat, însă, faptul că în PSD, în ultimii ani, tendinţele şi manifestările de tip despotic au devenit laturi ale democraţiei instaurate de „dinastia baronilor locali”, statuată de Mircea Geoană. Deviza „cine nu este cu noi, este împotriva noastră” s-a statuat în PSD la toate nivelele. „Vorbeşti, o paţeşti! Ai ceva de spus, eşti exclus!”. A se vedea excluderile lui Octav Cozmâncă, Mădălin Voicu, Gabriel Oprea, Eugen Nicolicea.

           La Timiş, preşedintele Ilie Sârbu, a cărui deviză era «iubeşte-ţi aproapele», a instaurat „dictatul excluderii” de când s-a instalat, prin metode specifice politicianismului, la conducerea filialei, determinându-l pe Dan Poenaru să se retragă scârbit de cei care se cred salvatorii României, dar în realitate ei fiind devalizatorii patrimoniului României.

          După excluderea lui Dorel Gâtlan (fostul subprefect) şi eliminarea din partid prin ameninţarea cu excluderea a lui Dan Ioan Şipoş (fostul preşedinte al CJ Timiş) şi a lui Eugen Milutinovici (fost secretar general al PSD Timiş), au urmat încercările nereuşite de excludere a următorilor membri cunoscuţi ai acestei filiale: Petru Andea, Emilia Milutinovici, Radu Ţoancă, Daniel Urs, Iosif Oncu, Vasile Busuioc, Gheorghe Cornea şi Marcel Mihoc. Cel mai vehement opozant al intenţiilor preşedintelui de a-i exclude din partid pe colegii noştri am fost eu, care m-am ales ulterior cu excluderea în lipsă şi fără motiv de către acest om preocupat de a conduce prin dezbinare, intimidare, ameninţare, diversiune şi cu sprijinul „prietenilor” din afara partidului care gestionează un număr important de consilieri municipali şi judeţeni în schimbul „donaţiilor şi sponsorizărilor” a căror valoare nu s-a declarat niciodată (să nu păcătuiesc, poate o ştiu Adam, Sorin, Radu, Marcel).

          Ilie Sârbu a fost şi este (cel puţin până azi) susţinătorul lui Mircea Geoană pentru că viitorul lui politic ţine de realegerea actualului preşedinte. Dacă punem alături atitudinea „democratică de tip despotic” a unui lider judeţean (şi nu numai) şi afirmaţiile făcute de Mircea Geoană miercuri seara la postul Realitatea TV precum că are „o echipă formată din cei mai valoroşi oameni cu care va reconstrui cel mai democratic partid politic românesc”, vedem cu uşurinţă falsitatea, inconsecvenţa şi imoralitatea discursului unui mare politician român care, din cauza setei de putere, sfidează sau nu mai vede realitatea.

          Instaurarea „democraţiei de faţadă” (cu adunări şi conferinţe cu rezultate preconcepute şi nestatutare) şi manifestarea comportamentului de tip despotic al preşedintelui PSD Timiş au la bază poziţiile membrilor din organele de coducere ale partidului, respectiv: 

1. atitudinea permisivă şi votul necondiţionat ale liderilor Titu Bojin, Viorel Matei, Nicolae Oprea, apăsaţi de teama că cineva i-ar putea necăji cu reamintirea unor „presupuse păcate” din perioada privatizărilor, plăţii subvenţiilor, retrocedării terenurilor etc.;
2. teama de a nu-şi pierde poziţiile, pe care nu le-ar mai putea obţine niciodată, a liderilor Cătălin Tiuch, Eugenia Milutinovici, Dogariu Eugen, Ţoancă Radu, Marcel Suciu, Adrian Negoiţă;
3. nepăsarea şi spiritul de autoconservare prin evitarea conflictului cu „şeful” a liderilor Brânzan Ovidiu, Andea Petru, Francisc Boldea care pentru moment nu au pentru ce lupta;
4. pacifismul cu nuanţă creştină a liderului Dorel Covaci care nu vrea să supere pe nimeni şi nu are curajul de a-şi exprima ferm poziţia pe care, de altfel, o are întotdeauna;
5.  teama de a nu intra în „necazuri” pentru diverse presupuse probleme privind cheltuirea banilor publici sau pentru starea materială crescută peste noapte ca şi cozonacul sau teama de a-şi pierde privilegiul de a-şi numi apropiaţii în funcţii publice cu ajutorul şefului a unor lideri mai mici consideraţi „oamenii de curte” la V.V. Delamarina, Jebel, Criciova, Chevereş, Sânnicolau Mare;
6. retragerea din bătaia puştii din raţiuni numai de ei ştiute a unor lideri ai organizaţiei municipale Timişoara, respectiv Dumitru Ţucu, Florin Bârsăşteanu, Victor Dumitraşcu, Ludovic Holzinger, Octavian Mazilu, Vasile Rotărescu, care-şi au viaţa lor şi nu vor să aibă probleme;
7. slugărnicia, oportunismul, veleitarismul, ipocrizia şi caracterul discutabil al „valeţilor de treflă” ai preşedintelui Sorin Grindeanu şi Adam Crăciunescu care mai bine îngenunchează la comandă decât să-şi piardă funcţiile din administraţia municipiului şi, respectiv, a judeţului (despre „valeţi” şi „oameni de la curtea baronilor” a vorbit preşedintele de onoare Ion Iliescu la Consiliul Naţional al PSD de joi seara). Ei sunt convinşi că îi „iubeşte poporul pesedist”;
8.  poziţiile slugarnice şi perfide ale unor doamne rătăcite de mulţi ani în „pădurea cu lupi” a PSD Timiş, specialiste în dezinformări, intoxicări, bârfe şi minciuni, printre care ocupă un loc aparte Florica Fâşie, Doina Buni;
9. obişnuinţa de a suporta umilinţa, minciuna, intoxicarea, nepotismul, promovările pe criterii subiective şi chiar mercantile şi teama de a-şi spune deschis părerea, de a se opune nedreptăţii a multora dintre membrii de partid, adevăraţi social democraţi, cum sunt primarii Ioan Simoc, Ionel Toma, Ioan Sorincău, Aleodor Sobolu, Mihai Petricaş, Iosif Barboni, Ionel Costa, Ilaş Alger sau preşedinţii de organizaţii comunale Constantin Glodeanu, Augustin Boldur, Iosif Oncu, Vasile Busuioc, Gheorghe Maliţa, Gheorghe Top, Sorin Oprişoni, Octavian Pătruţi, Lucian Magheţ, Ionel Ilian, Ioan Mureşan sau membrii Comitetului Executiv municipal Timişoara Sorin Ionescu, Romaniţa Jumanca, Ionel Bungău, Elena Ursu, Voichiţa Matei, Vasilica Marghiloman, Carol Voicu, Felicia Plugaru, Maria Pacia, Cosntantin Lascu, Elena Neaţă, Mihaela Chirculescu, Puiu Jurescu, Romulus Roşca şi alţii, mulţi alţii;
10. acceptul tacit sau declarat a încălcării statutului de către toţi cei care votează cu voia sau fără voia lor, la comandă la conferinţele nestatutare sau trucate;
11. perfidia şi trădarea pentru doi bani şi-o funcţie a unora care pot să se afirme în societate şi viaţă numai prin astfel de metode. Aceşti trădători „de rahat” nu merită nici măcar să li se mai dea numele. Ei îl vor trăda şi pe Ilie Sârbu la momentul potrivit. Ei sunt cei mai periculoşi pentru acest partid.

 

          Îmi cer scuze dacă am supărat pe vreunul din prietenii mei adevăraţi, evaluându-le, inexact sau incomplet, dar cu sinceritate, „poziţia” manifestată în partid şi îi rog să înţeleagă că am făcut acest lucru din dorinţa ca filiala Timiş a PSD să redevină prima forţă politică a judeţului aşa cum a fost la momentul reîntoarcerii de la Bucureşti a lui Ilie Sârbu, iar PD-L să nu mai conducă precum P.C.R. judeţul Timiş după voia şi interesul liderilor săi pentru că PSD Timiş a intrat „în adormire”.

          Sunt foarte mulţi oameni din partid sau susţinători ai partidului care doresc schimbarea, care aşteaptă schimbarea poziţiei membrilor de vază şi de bază ai partidului, care doresc schimbarea poziţiei actuale a lui Ilie Sârbu faţă de noţiunile de democraţie, prietenie, colegialitate, cinste, corectitudine, verticalitate, împăcare, moralitate, dreptate socială şi respect reciproc şi întoarcerea sa la statutul şi imaginea pe care le-a avut atunci când a venit la conducerea filialei. Viitorul lui Victor şi al Dacianei în politica românească ar trebui să fie mai important pentru Ilie Sârbu decât orice altceva şi oricine altcineva.

          M-ar bucura să văd că procesul de „metamorfozare”, despre care am vorbit în postarea anterioară de pe blogul meu, se produce din nou, dar de data aceasta invers în cazul lui Mircea Geoană şi a lui Ilie Sârbu. Ar fi un câştig pentru social democraţie.

          Desigur, posibilitatea reîntoarcerii la „punctul de plecare” este întotdeauna grea, dar nu imposibilă. E greu de crezut că se poate produce, dar speranţa moare ultima.

          Continuarea coborârii pe panta abruptă a sfidării, despotismului şi cultului personalităţii nu poate avea drept punct final decât fundul prăpastiei de unde nimeni nu a ieşit.

           Pe curând!

          P.S.  Excluderea lui Marcel Mihoc poate fi un bumerang care cu greu ar mai putea fi oprit. Nu trebuie să uite nici un „împricinat politic” răspunzător de încălcarea statutului că probabilitatea întoarcerii „împăratului Hadrianus” este extrem de mare, iar delegaţii PSD din Timiş la Congres, oricare ar fi ei şi oricum ar fi îndoctrinaţi, în cabina de vot vor vota cu siguranţă schimbarea, sătui de minciuni şi promisiuni.

           Continuitatea propusă de Mircea Geoană şi „garda lui de pretorieni” şi consfinţită de Congres va fi factorul care va determina inevitabil formarea unui nou partid cu adevărat de stânga.

MIRCEA GEOANĂ ÎNTRE REFORMATORI, PRETORIENI ŞI CAMELEONI

„Cine are tovarăş nerod / Ajunge din pod în glod”.

 (Anton Pann – Despre negoţ şi tovărăşie)

 

„Încet la făgăduială, grabnic la împlinire”.

 (J.J. Rousseau – Cugetări şi maxime)

 

 

– PAMFLET –

 

             Percepţia actuală a publicului românesc este că „atacul energetic” continuă. Nu se mai ştie cine este în spatele acestuia pentru că acum atacul este îndreptat către mai multe persoane, publice desigur.

            Ne putem întreba: cine atacă, pe cine atacă şi care este motivul?

            Mogulii şi instrumentele lor mediatice dau semne de oboseală şi poate chiar de teamă şi de aceea nu mai pot să ne ajute să găsim răspunsuri la dilema de mai sus.

            Se pare, însă, că atacul energetic se dezlănţuie spre persoane din toate partidele. Toate cele trei mari partide, şi nu numai acestea, sunt sub tirul celor „atacaţi energetic” care cer analiză, cer căderea capetelor, cer scaune şi funcţii în locul celor care urmează a fi decapitaţi.

            Nici un lider de partid nu-şi asumă răspunderea pentru înfrângeri sau eşec, nici un lider nu-şi aminteşte ce a promis, ce a făcut, ce n-a făcut. Toţi sunt „conştienţi” (sau mai degrabă inconştienţi) că numai ei sunt vrednici să conducă treburile ţării, că sunt de neînlocuit, că sunt cei mai iubiţi fii ai naţiunii. Eroare mai mare nu pot face.

            Aproape 100 de politicieni din toate partidele conduc România de mai bine de 20 de ani aducând-o în stare de faliment, sărăcie, corupţie, insecuritate. Anul 2010 va fi, după mine, anul care va aduce mari mişcări sociale – pentru că poporul a ajuns la liman şi nu va mai putea îndura umilinţa şi nepăsarea politicienilor români şi va cere socoteală celor care s-au îmbogăţit din politică, din bani publici în timp ce sărăcia şi lispsurile se generalizează.

            Inconştienţa politică este atât de apropiată de paranoia încât nimeni nu mai realizează că ţara are nevoie de consens, de unitate naţională în decizie şi acţiune, de protecţie socială, de bun simţ şi, mai ales, de solidaritate. Toţi, însă, au un singur obiectiv: să rămână tot ei la conducerea partidelor şi, prin aceasta, la conducerea treburilor ţării pentru a fi în continuare privilegiaţii naţiunii române.

            Este greu de crezut că preşedintele Traian Băsescu nu priveşte cu satisfacţie „autoeutanasierea” opoziţiei, „sinuciderea” liderilor infatuaţi şi inconştienţi, îndepărtarea liderilor care au devenit frâne în demersul constituirii „partidului unic” prezidenţial, precum şi a celor care se opun modernizării instituţiilor statului.

            Deşi simt pericolul, liderii marilor partide de opoziţie, şi nu numai, sunt preocupaţi să-şi revitalizeze „gărzile de pretorieni” care să-i apere (apărându-se, desigur, pe ei în primul rând), să-i protejeze şi chiar să-i sprijine pentru a fi realeşi.

            Aşa face şi Mircea Geoană, preşedintele celui mai mare partid de opoziţie al României, a cărui imagine de diplomat de excepţie, de politician de tip european, de posibil om de stat providenţial s-a deteriorat în numai 5 ani de zile de când conduce (sau nu conduce) PSD.

            Astăzi, în partid, la toate nivelele, şi pe toate canalele media numelui Mircea Geoană i se alipesc expresii de tipul: prostănac, gafeur, infatuat, mincinos, atacat energetic, sprijinitor al nepotismului, ginerele soacrei, gestionarul funcţiilor de partid şi de stat, marioneta baronilor locali, bronzatul din Aruba. Îmi pare sincer rău pentru acest lucru pentru că, deşi nu l-am votat la Congresul din 2005, l-am susţinut ulterior cu multă energie crezându-l providenţial.

 

 

 METAMORFOZA

 

 „A (SE) METAMORFOZA – a-şi schimba caracterul, firea, comportarea;

a se transforma sau a face să se transforme în ceva sau în cineva:

 -(ex.) s-a metamorfozat în erou”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

            Transformarea preşedintelui PSD Mircea Geoană, în ultimii 5 ani, reprezintă un exemplu de necontestat de cum politica poate să influenţeze viaţa, caracterul, firea, comportamentul, gândirea şi existenţa omului care intră într-o „lume” dominată de minciună, corupţie, jocuri de culise, trădători, trafic de influenţă, mită, şantaj, bani publici deturnaţi, prietenii de conjunctură, teatru, populism, îmbogăţire fără just temei, sfidare şi nesimţire şi, mai presus de orice, compromis de orice tip, oricând şi oricum.

            La momentul alegerii sale în fruntea Partidului Social Democrat, adică „la început”, Mircea Geoană era un diplomat adevărat care se bucura de o mare încredere populară, având una din cele mai mari cote de popularitate graţie activităţii sale diplomatice, comportamentului distins, amabil, inteligent, raţional şi de bun simţ, discursului plin de adevăr, de modestie şi de respect.

            A venit în fruntea PSD printr-o simplă întâmplare – „a fost la locul potrivit, în momentul potrivit” – atunci când Adrian Năstase a refuzat grupul „pretorienilor” de a candida împotriva lui Ion Iliescu, temându-se de acesta şi de influenţa acestuia în multe domenii văzute şi nevăzute. Preluat de „garda pretoriană” (plecată de lângă Adrian Năsatse), soarta lui Mircea Geoană urma să fie decisă „de alţii” şi nu de el. Formaţiunea sa profesională şi voinţa sa de a deveni un lider social democrat de tip european au fost benefice în primii doi ani când, alături de Grupul de la Cluj, a încercat să democratizeze partidul, să înlăture „baronii locali” şi să facă totul pentru a îndepărta cuvântul corupţie de imaginea PSD.

            Grupul de la Cluj l-a părăsit nu după mult timp, asumându-şi greşeala de a-l fi propulsat în fruntea partidului, el înşelându-i speranţa. Din acel moment alături de Mircea Geoană s-au postat „baronii locali”, avizi de putere şi răzbunare faţă de Adrian Năstase, care l-au determinat pe „preşedinte” să facă greşeli după greşeli pentru care acum s-ar putea să plătească.

            Mircea Geoană este astăzi în situaţia de a-şi asuma şi de a răspunde pentru greşeli greu de iertat, cum ar fi:

1. Desconsiderarea şi umilirea permanentă a preşedintelui de onoare al partidului, dl. Ion Iliescu;
2. Înlăturarea lui Adrian Năstase de la conducerea partidului şi a Camerei deputaţilor, lăsându-l în braţele anchetatorilor „politici” asmuţiţi de „prietenul” său Traian Băsescu;
3. Marginalizarea şi chiar îndepărtarea de lideri de marcă ai partidului, cum ar fi Adrian Severin, Mihai Tănăsescu, Miron Mitrea, Ioan Rus, Vasile Dâncu, Sorin Oprescu, Octav Cozmâncă, Răzvan Teodorescu, Marian Săniuţă, Titus Corlăţeanu, Alin Teodorescu, Mădălin Voicu, Dan Ioan Popescu, Şerban Nicolae şi alţii;
4. Apropierea (inacceptabilă şi de neînţeles pentru marea masă a membrilor partidului şi a susţinătorilor acestuia) de „BARONII LOCALI” caracterizaţi de mass media ca fiind fie indivizi avizi de putere şi trafic de influenţă, fie agramaţi sau excentrici, fie perfizi, fie oportunişti, fie autocraţi setoşi de răzbunare şi adepţi ai cultului personalităţii şi nepotismului. Aceştia nu au vrut altceva decât putere absolută în organizaţiile judeţene în afara statutului (denumind-o descentralizare, parte a democratizării) şi manipularea preşedintelui Mircea Geoană care să le asigure funcţii şi demnităţi. Aceşti „baroni locali”, îmbogăţiţi din politică, au transformat organizaţiile judeţene în „feude proprii” unde membrii organelor de conducere sunt în general (dar în majoritate) simple piese pe tabla de şah pe care joacă liderul absolut judeţean cu „sponsorii săi” ahtiaţi după influenţă şi bani publici. Pentru ceea ce au primit (libertate, funcţii, demnităţi, scaune în dreapta şi în stânga şefului absolut, pe primul rând în faţa camerelor de luat vederi şi în lumina reflectoarelor), baronii locali – din „garda pretorienilor” – au jurat liderului maxim (în nopţile pierdute prin hoteluri şi cabane la munte şi la mare) credinţă maximă, susţinerea necondiţionată financiară şi morală pentru campania prezidenţială, de la ei şi de la „sponsori”, precum şi fel de fel de atenţii şi cadouri „nevinovate” (aşa cum se obişnuieşte în orice partid care-şi respectă şeful). Aşa s-a metamorfozat Mircea Geoană din „DIPLOMAT” în „OBLIGAT”;
5. Acceptarea, aprobarea, însuşirea şi transpunerea în fapt a „sfaturilor, îndemnurilor, învăţăturilor, serviciilor, orientărilor şi soluţiilor” oferite cu sau fără buna credinţă de către cei mai apropiaţi „sfetnici” (de taină sau nu), intangibili de altfel, pe numele lor Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Marean Vanghelie, Constantin Niţă, Dan Nica, Liviu Dragnea, Ioan Toma, Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre, Marian Oprişan, Gheorghe Nechita, Ionuţ Bazac, Constantin Nicolescu, Aura Vasile. Sfătuitorii aceştia, care până la urmă s-au dovedit a fi neinspiraţi sau rău intenţionaţi, iar „ajutorul lor” a fost malefic – l-au ajutat pe „PREŞEDINTE” să facă saltul de la statutul de diplomat modest şi de bun simţ la conducătorul politic arogant şi cu gânduri ascunse, devenit prieten ad hoc, peste noapte, cu sponsorii care, în schimbul ajutorului dat, îşi fac mendrele prin organizaţiile judeţene ale PSD, solicitând protecţie necondiţionată şi nelimitată. Aşa şi-a pierdut „PREŞEDINTELE” stima şi respectul unei mari părţi a membrilor şi simpatizanţilor social democraţi;
6. Cultul personalităţii creat, menţinut şi propagat de „garda pretoriană”, creată şi acceptată de liderul maxim, proaspăt bronzat în Aruba sau Miami, l-au dus într-o asemenea cădere încât s-a „autocompromis”, dacă mai era nevoie, prin afirmaţii, declaraţii şi acţiuni dintre care nu pot fi uitate:

a)     „Peste 5.000.000 de alegători au încredere în mine şi m-au vrut preşedinte” – Mircea Geoană.

 FALS!

 Numai 3.027.838 de votanţi sunt votanţii efectivi ai alianţei PSD + PC din turul I. Diferenţa a fost făcută „cadou” de Crin Antonescu şi PNL care au obţinut în primul tur 1.945.831 voturi. Din cauza acestei percepţii greşite, a contestat alegerile şi s-a făcut de râs. Tot datorită acestei mentalităţi, Mircea Geoană nu-şi mai dă demisia, aşa cum a promis dacă nu câştigă preşedinţia. Voturile obţinute de Geoană sunt rezultatul muncii celei mai mari coaliţii politico-mediatice postdecembriste declarată anti Băsescu.

b)     „Băsescu are specialişti în ezoterism la Cotroceni, i-a folosit şi în campanie” –  Mircea Geoană. „Soţul meu a fost atacat energetic în timpul campaniei electorale” – Mihaela Geoană. Aliodor Manolea – parapsihologul din spatele lui Traian Băsescu – a lucrat mai întâi pentru PSD şi Mircea Geoană. Oare staff-ul lui Mircea Geoană nu ştia acest lucru la confruntare? 

c)     „Continuitatea este soluţia pentru PSD în opoziţie şi pentru alegerile din 2012-2013” – este părerea lui Mircea Geoană. Şi cum să fie aceasta? Continuitate cu purtător de cuvânt Marean Vanghelie, cu flacăra violet a lui Hrebenciuc, cu sfaturile preoţeşti ale lui Ilie Sârbu, cu bâlbâielile lui Nica, cu chefurile de la Braşov – specialitatea lui Niţă, cu „brazilienismele” lui Mazăre, cu aberaţiile lui Toma, cu „papagalismul” televizat al Olguţei Vasilescu, a lui Manda, Bănicioiu, Pop şi alţii? 

d)     Convocarea la petrecere „la o cabană” din Poiana Braşov făcută de „garda pretoriană”, disperată de pericolul de a-şi pierde privilegiile în partid, denotă înspăimântarea lui Mircea Geoană că ar putea să piardă totul şi să se mute în Aruba unde probabil nu-l mai poate atinge nici un atac energetic. 

e)     Declaraţia de „la munte” a lui Niţă, susţinut de Ilie Sârbu, Toma şi Vanghelie, precum că 39 de filiale îl susţin necondiţionat pe Mircea Geoană şi că vor continuitate este un „bluf”, dacă nu o „sinucidere” în masă a acestor aşa-zişi lideri care nu au avut şi nu o să aibă niciodată un astfel de mandat din partea organizaţiilor locale ai căror delegaţi vor vota aşa cum cred şi nu vor vota cum le vor ordona (ameninţându-i, bineînţeles) cei care se cred stăpânii lor, adică cei care gândesc şi decid pentru toţi. „Declaraţia de la munte” (dată la -25ºC) s-ar putea să însemne pentru Mircea Geoană semnalul că boala numită „cameleonism” s-a declanşat.  

            Oare a numărat cineva cameleonii prezenţi? Atenţie, domnule PREŞEDINTE GEOANĂ! Amintiţi-vă, dacă doriţi, de ceea ce v-am spus eu atunci, în octombrie 2008 în biroul dumneavoastră de la sediul central al PSD când v-am solicitat să interveniţi în a-l opri pe Ilie Sârbu – „proprietarul” filialei Timiş a PSD – de a destructura organizaţia municipală şi judeţeană şi de a vă conduce „pe drumul pierzaniei” fiind cel mai duplicitar politician al ultimilor 5 ani. Nu m-aţi crezut, acum aşteptaţi-vă oricând la o „lovitură de graţie” din partea celor pe care „i-aţi ţinut la sân”!

            Rezumând ceea ce am scris mai sus, nu pot să nu afirm cu regret – pentru că ceea ce se întâmplă în PSD mă întristează şi mă revoltă în acelaşi timp fiindcă eu cred şi voi crede întotdeauna în necesitatea unui partid de stânga modern, european în România – că pentru situaţia ingrată în care se află fosta mare speranţă a PSD, preşedintele Mircea Geoană, acesta trebuie să mulţumească următoarelor persoane:

1. Marean Vanghelie – portavocea agramată a partidului;
2. Ilie Sârbu – sfătuitorul şi duhovnicul de taină – în ale trădării – pentru intrarea la guvernare cu PD-L, pentru mitingul din Timişoara – pentru imaginea sa şi a partidului la Timişoara;
3. Constantin Nica – pentru organizarea şedinţelor montane unde s-a pus la cale ţara şi partidul;
4. Liviu Dragnea – ba ministru, ba secretar general, ba preşedinte de Consiliu Judeţean, ba şef de campanie, de toate şi nimc – pentru indecizie şi imprecizie;
5. Viorel Hrebenciuc şi flacăra violet – marele „vrăjitor” al combinaţiilor, toate perdante pentru PSD – pentru că l-a dus când lângă liberali, când lângă populari;
6. Sorin Ovidiu Vântu – pentru că l-a invitat să se relaxeze în noaptea dinaintea confruntării cu Traian Băsescu şi apoi a aprobat publicarea pozelor în Caţavencu – conspiraţie sau joc de glezne;
7. Dinu Patriciu – pentru modul cum a lansat caseta cu Traian Băsescu pe piaţa media, tremurându-i vocea şi mâna;
8. Dan Voiculescu – pentru emisiunile de la Antena 3 căzute în transa şi paranoia anti-Băsescu;
9. Cozmin Guşă – sfătuitor personal, trimis de Sorin Ovidiu Vântu – pentru cameleonism;
10. Grupului Oprişan, Constantinescu, Mazăre – pentru că au reuşit să-şi pună miniştri pentru ei şi interesele lor;
11. Membrilor staff-urilor de campanie – pentru mitinguri faraonice cu participarea a zeci de mii de persoane, cu fast şi culoare, manifestări care au sfidat sărăcia şi bunul simţ, ridicându-se la nivelul celor dedicate tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi au statuat cultul personalităţii;
12. Crin Antonescu – pentru că i-a prezentat cumnatul care câştigă 20.000 EUR pe lună la o bancă de stat, cosfiinţind nepotismul;
13. Mihaela Geoană – pentru promovarea lui Bazac la Ministerul Sănătăţii pentru binele Crucii Roşii Române şi pentru imaginea Ferrari, cât şi pentru dezvăluirea ATACULUI ENERGETIC asupra soţului ei;
14. Soacra – ţărănistă, neliniştită – pentru tendinţele sale de a apărea în media ca imobiliaristă şi revoluţionară. 

             Preşedintele PSD, Mircea Geoană, are acum de înfrânt obstacole importante:

–        teama de Ion Iliescu care a iertat, dar nu a uitat;

–        „complexul Băsescu” faţă de care este vulnerabil;

–        pericolul alianţei Năstase – Ponta – Dragnea;

–        „cameleonismul” unora din fosta „gardă pretoriană”;

–        curajul lui Mitrea de a-l critica deschis şi fără reţineri;

–        personalitatea lui Cristian Diaconescu;

–        jocurile lui Viorel Hrebenciuc care nu poate să rămână spectator;

–        atacul energetic al lui Aliodor;

–        dorinţa repetenţilor în alegeri de a ocupa din nou funcţii în partid;

–        acuzaţia că, sub înţeleapta sa conducere, PSD-ul a pierdut tot ce se putea pierde în ultimii 5 ani;

–        frustrarea sa nemărginită.

 

 

ARDEALUL, BANATUL (TIMIŞUL) ŞI

SOCIAL DEMOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ

 

            La pierderea alegerilor prezidenţiale, şi nu numai, organizaţiile PSD din Ardeal au avut o mare contribuţie situându-se pe ultimele 12 locuri:

Nr.crt.	Judeţ	Turul I	Turul II
1	Harghita	5,69%	43,56%
2	Covasna	9,86%	40,21%
3	Mureş	18,51%	48,79%
4	Cluj	19,40%	37,22%
5	Arad	20,69%	36,07%
6	Sibiu	21,50%	38,91%
7	Braşov	21,66%	44,81%
8	Bihor	22,19%	48,35%
9	Timiş	22,87%	40,51%
10	Satu Mare	23,09%	48,02%
11	Alba	31,15%	39,81%
12	Maramureş	24,93%	43,68%

             Sunt judeţe în Ardeal în care rezultatele PSD-ului reprezintă (prin voturile obţinute la prezidenţiale, turul II) aproape jumătate faţă de cele ale PD-L-ului şi acest lucru este rezultatul activităţii din ultimii 5 ani când situaţia era inversă:

                              PD-L – Băsescu            PSD+PC – Geoană

1.  Arad                       46,78%                          20,69%

2.  Sibiu                      44,45%                           21,50%

3.  Cluj                        41,25%                            19,40%

4.  Timiş                     40,76%                           22,87%

 

DE CE NU VOTEAZĂ ARDEALUL CU STÂNGA, CU PSD-UL?

 

            Din cauza unei percepţii negative, determinată de realităţi şi fapte:

 a)     PSD – partid în care mai sunt comunişti, securişti, corupţi, mincinoşi şi îmbogăţiţi din politică;

b)     PSD – partid cu aceiaşi lideri locali de ani şi ani de zile, care au avut şi au probleme de imagine, care spun minciuni şi nu fac nimic;

c)     Vanghelie, Oprişan, Mazăre, Hrebenciuc, Toma, Nechita – nu reprezintă idealurile Ardealului;

d)     PSD-ul a marginalizat Grupul de la Cluj care a vrut reformă;

e)     lipsa discursului naţionalist moderat;

f)       PSD-ul face opoziţie de paradă, fără implicare, răspundere, seriozitate, documentare, intransigenţă şi spirit justiţiar;

g)     inconsecvenţă în luări de poziţie şi alianţe de guvernare, în special cu UDMR;

h)     Ardealul a primit întotdeauna fonduri puţine – mai ales în guvernările PSD;

i)      promisiunile mincinoase făcute de liderii partidului social democrat în campanii şi în afara campaniilor;

j)       jocurile grupurilor de interese din spatele organizaţiilor judeţene care manipulează aleşii locali pentru a ajunge la bani publici.

 

PSD TIMIŞ ŞI ILIE SÂRBU

 

            Timişul este acum unul din judeţele în care stânga nu poate depăşi nivelul de 25% – coborând vertiginos în ultimii 5 ani din cauza lipsei unei strategii adevărate, a unei implicări şi organizări raţionale şi temeinice a lipsei unor lideri ataşaţi social democraţiei, a unui preşedinte care pune mai presus de interesele sale şi ale „prietenilor săi” interesul oamenilor care au nevoie de sprijin, protecţie, ajutor, a unui lider care trăieşte la Timişoara şi nu la Cornu sau Bucureşti.

            Pe lângă „meritele” de destructurare a organizaţiilor teritoriale şi locale din Timiş şi chiar a celorlalte 3 din zona de vest, respectiv Caraş Severin, Arad şi Hundeoara care l-au propulsat vicepreşedinte naţional, PREŞEDINTELE DE TIMIŞ are meritul de a fi ajutat PD-L şi pe liderul acestuia, Constantin Ostaficiuc, să preia conducerea întregului judeţ, precum partidul comunist odată, prin non combat şi înţelegeri secrete, prin colaborări nevăzute, transpartinice, prin impunerea de marionete în diverse poziţii pentru a gestiona împreună privilegii şi funcţii în serviciile deconcentrate şi în administraţia publică.

            Ilie Sârbu are, însă, şi însemnate merite în „creşterea şi descreşterea” preşedintelui Mircea Geoană al cărui prim sfetnic a fost şi încă mai este până nu dezertează luând-o puţin LA DREAPTA în caz de cutremur. Astfel:

–        a participat la instalarea acestuia în fruntea partidului – fiind unul din principalii membri ai „gărzii pretoriene” care l-a trădat pe Adrian Năstase şi pe Ion Iliescu şi apoi a fost tot timpul mentorul său (cu voia sau fără voia acestuia);

–        a contribuit la îndepărtarea grupului de la Cluj (din care iniţial făcea parte) din preajma preşedintelui, creându-şi lui însuşi locul de sfetnic de taină;

–        a fost pionul nr.1 în pregătirea intrării la guvernare alături de PD-L prin înţelegeri nocturne la Cotroceni, lucru asumat de altfel;

–        a fost unul din susţinătorii din umbră ai guvernului Tăriceanu, alături de Viorel Hrebenciuc, pentru a fi printre cei care beneficiază de privilegii (vezi preşedinte al Senatului – timp puţin, dar dă bine la CV);

–        a organizat „spectaculos” (şi benefic pentru „Zeus”) mitingul lui Mircea Geoană în Piaţa Operei din Timişoara, unde pericolul de a se întâmpla lucruri necontrolate, asemănătoare celor din decembrie 1989, a fost cu greu îndepărtat, iar corifeii săi – mult supuşii Crăciunescu şi Grindeanu care se luptă (aud) să-i ia locul – au scăpat de „securea călăului” care urma „să taie capetele” vinovaţilor. Poate că vizita de la Timişoara şi cea de la Vântu de-acasă sunt părţi de puzzle montat împreună de către anumiţi oameni de afaceri, moguli, politicieni vânduţi, parapsihologi şi alte forţe nevăzute, probabil toţi atacaţi energetic;

–        a destructurat organizaţia judeţeană a PSD astfel încât acum PD-L-ul reprezintă la toate poziţiile dublul PSD-ului. La Timiş opoziţie nu mai există de mult timp. În 2004, PSD Timiş avea 51 de primari, azi are 22. Consilierii PSD din consiliile locale sunt în mare parte simple marionete care votează aşa cum visează liderii sau cum dispune „liderul absolut”;

–        organizaţia judeţeană Timiş a PSD a pierdut în ultimii 5 ani tot ce se putea pierde în alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale. Promovările în funcţiile de conducere în partid, în administraţia publică şi în serviciile publice deconcentrate se fac numai pe principii mercantile sau pe bază de nepotism. Alianţa ad hoc cu ţărăniştii şi liberalii n-a adus nimic bun partidului, ba mai mult PSD-ul devine responsabil pentru administrarea municipiului şi judeţului, deloc apreciată şi lăudată de timişeni. Votul dat de timişeni lui Mircea Geoană – comparativ cu cel dat lui Traian Băsescu – este oglindit de următoarele cifre care definesc diferenţa ca fiind „DUBLĂ”:

                                         Mircea Geoană                      Traian Băsescu

            Turul I           voturi = 69.094                      voturi = 123.124

                                        % = 22,87                                   % = 40,76

             Turul II          voturi = 138.496                   voturi = 203.351

                                          % = 40,51                                  % = 59,48

–        a votat întotdeauna în BPN şi CExN dupa propria-i conştiinţă şi voinţă, fără a avea vreodată mandat din partea organizaţiei judeţene datorită căreia a fost şi este vicepreşedinte al partidului. Pentru Ilie Sârbu statutul este egal cu interesul său personal sau al „prietenilor” săi „vajnici” sponsori şi susţinători financiari ai partidului şi nu numai (şi nu degeaba). Deci, dacă Sârbu nu respectă statutul, iar Mircea Geoană acceptă deciziile nestatutare ale acestuia, atunci ce se mai poate spune despre preşedintele acestui mare partid? A condus el partidul sau a condus prin interpuşi?

            Ar putea spune unul sau altul că analiza mea are un caracter pronunţat subiectiv pentru că Ilie Sârbu m-a exclus nestatutar din partid cu sprijinul a 12 colegi care s-au dovedit a fi nişte marionete nemernice lipsite de coloană vertebrală. Nu, vă asigur că nu. Au trecut aproape 16 luni de la acea dată şi nu am zis mai nimic de Sârbu Ilie – fostul meu prieten. Dar acum, când văd că din nou intenţionează să-i ducă în eroare pe toţi că a muncit şi munceşte, că este agreatul tuturor şi că intenţionează să-şi anunţe din nou candidatura la o funcţie în conducerea centrală a partidului, sărind în tabăra câştigătoare, mă văd obligat să-mi exprim părerea că această organizaţie judeţeană trebuie să iasă de sub pantoful malefic al acestui om şi al grupurilor economice care-l susţin şi să se reorganizaze pe alte principii care exclud mercantilismul şi nepotismul. Dacă nu vor, nu fac sau nu au curajul să o facă, e problema lor, a celor care mai au un minim respect faţă de membrii şi simpatizanţii acestui partid care a rămas ultima speranţă a oamenilor de stânga şi vor rămâne pe zi ce trece tot mai singuri şi mai amărâţi.

            Cu Ilie Sârbu în frunte PSD Timiş va ajunge în următorii 2 ani la 10-15% din voturi, iar cu Ilie Sârbu alături, ca sfătuitor, Mircea Geoană nu poate avea succes niciodată.

            Nu ştiu ce se va întâmpla până în 20 februarie 2010, dar am convingerea că la Congresul PSD delegaţii social democraţi se vor afla în faţa a  4 ALTERNATIVE, iar alegerea uneia dintre ele va fi cel mai greu lucru pentru că ea va fi răspunsul la dilema „a fi sau a nu fi” un partid adevărat:

 

 A.     RUPEREA PSD

 –        Mircea Geoană preşedinte alături de vechea gardă care l-a ajutat să piardă preşedinţia;

–        cei nemulţumiţi pleacă şi formează un alt partid sau se alătură lui Octav Cozmâncă la consituirea ANSD (Alianţa Naţională a Stângii Democrate) deja decisă;

–        Dl. Ion Iliescu rămâne dezamăgit pentru că i-a murit partidul pentru a cărui unitate a suportat umilinţe şi atacuri nesimţite;

–        „baronii locali” îşi reiau obiceiurile şi transformă social democraţia în liberalism sălbatic nedoctrinar;

–        preşedintele Traian Băsescu jubilează pentru că pentru el soluţia Geoană în fruntea PSD este „elixirul tinereţii”.

 

B.    RECONSTRUCŢIA (REFONDAREA) PSD

 –        Adrian Năstase preşedinte alături de cei care i-au rămas credincioşi şi cu sprijinul lui Ion Iliescu, Năstase poate fi altul;

–        pregătirea profesională, viziunea, calităţile de ideolog, strateg şi analist de excepţie, carisma şi chiar aroganţa inteligentă, hotărârea şi fermitatea pot să constituie atuurile unui preşedinte de partid de opoziţie şi, ulterior, al unui partid la putere care să-i dea insomnii d-lui preşedinte Traian Băsescu;

–        o colaborare cu Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Mihai Tănăsescu, Victor Ponta şi alţii poate atrage încrederea şi respectul din partea alegătorilor de stânga;

–        varianta poate fi ultima agreată de PD-L şi de mentorul său, precum şi de baronii locali care ştiu că Năstase conduce cu fermitate.

 

C.    REFORMAREA PSD

 –        Cristian Diaconescu preşedinte alături de o altă echipă mai tânără, mai profesională, mai cinstită, mai implicată, mai serioasă – lipsită de subordonare către baronii locali care trebuie să treacă în rândul 2 sau să se retragă;

–        realizabilă numai cu sprijinul lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea;

–        întronarea disciplinei în partid, subordonarea întregii activităţi a partidului binelui oamenilor, pregătirii cadrelor pentru următoarele alegeri, manifestarea celor mai tranşante poziţii pentru un partid de opoziţie;

–        PSD-ul – alternativă la guvernarea portocalie trebuie să fie un partid de stânga european, modern în care experienţa celor mai în vârstă să se unească cu elanul şi voinţa tinerilor;

–        variantă care nu place Cotroceniului, dar poate fi acceptată, cu rezerve, de baronii locali.

 

D.    SINUCIDEREA ÎN GRUP

 –        conducere colectivă în care să-şi găsească locul toţi actorii de ieri şi de azi – „mai multe Mării cu mai multe pălării”, dar la acelaşi bal, cu aceeaşi orchestră, cu aceeaşi muzică, cu aceiaşi dansatori, adică „pupat Piaţa Independenţei”;

–        PSD-ul va coborî vertiginos pe eşicherul politic;

–        PNL-ul va pregăti candidatul cu şanse pentru preşedinţie pentru anul 2014;

–        va apărea un alt partid care va ocupa în maximum 2 ani stânga politicii româneşti;

–        liniştea va fi ultimul cuvânt în interiorul PSD. Orgoliile şi interesele vor fi dominante, spre satisfacţia preşedintelui Traian Băsescu.

           

            În final, pe deplin conştient afirm că în aceste momente de grea cumpănă Dl. Preşedinte Ion Iliescu este singurul om care mai poate salva PSD-ul din fundătura în care a căzut, este cel care mai poate influenţa cu adevărat alegerea unui lider şi a unei echipe care să pună punctul pe „i” şi să o ia de la capăt, cu orice risc şi pierderi colaterale.

            Dacă nici acum Domnia Sa nu va exprima franc poziţia de „lider maximo” autentic, respectat şi venerat, susţinând varianta optimă decisă prin înţelepciunea-i caracteristică, şi se va lăsa pradă ideii de unitate în orice condiţii sau influenţat în continuare de „complexul Băsescu” – PSD va avea soarta pe care un tată nu şi-o doreşte niciodată pentru fiul său.

 

             P.S.  La Timiş sunt cunoscute simpatiile şi ataşamentul principalilor lideri faţă de candidaţii la funcţia supremă şi sunt foarte curios să aflu dacă „PREŞEDINTELE” (care nu va renunţa niciodată de bună voie la această funcţie pentru că fără ea va fi lipsit de „stima şi mândria” celor care l-au susţinut şi venerat) va reuşi să încalce din nou „drepturile omului” verificând voturile înainte de a le introduce în urnă.

            La vechiul congres nu a reuşit. Dar atunci el era „în cărţi” şi nu-l interesa prea mult. Acum însă, dacă Mircea Geoană nu va reuşi să convingă delegaţii că el este noul salvator al PSD – numai Victor Ponta (pe care l-am apreciat, stimat şi susţinut, cu toate că m-a dezamăgit atunci când şi-a întinat puţin imaginea acceptând un post de „ministru” într-un guvern pe care l-a blamat şi stigamizat cu fermitate dintotdeauna), cel care are loc în orice variantă (mai puţin în cea cu Geoană), îl mai poate susţine pentru a nu deveni numai bunic sau a nu se apuca de meseria pentru care s-a pregătit şi de unde ar putea să se roage pentru iertarea păcatelor (dacă are).

            Pe curând!

             Apropo! Nu uitaţi să reactivaţi echipa de monitorizare a blogului meu pentru că m-am hotărât să supun atenţiei celor interesaţi lucruri din ce în ce mai interesante şi aşteptate. Nu vă faceţi griji – nu vreau să mă întorc în PSD Timiş. Oricum, nu aş putea să stau la aceeaşi masă cu cei 12 nemernici care au votat excluderea mea.

 

„PRETORIAN – care făcea parte din garda personală a unui monarh;

soldat roman din garda pretoriană”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

„CAMELEON – persoană care îşi schimbă purtarea şi convingerile

cu foarte mare uşurinţă, în funcţie de împrejurări, asemănător

schimbării culorii pielii după mediul înconjurător a

cunoscutei reptile arboricole şi insectivore din regiunile tropicale”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

PAPAGALISMUL – NOUA BOALĂ A POLITICII DIN ROMÂNIA

„PAPAGALISM – imitare, reproducere mecanică şi

lipsită de judecată a ceea ce a spus (sau a scris) cineva”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

„A PAPAGALICI – a reproduce în mod mecanic

sau a imita în mod servil”.

 (DEX, Academia Română,

Institutul de lingvistică Iorgu Iordan)

 

- PAMFLET -

 

     A murit şi ultima speranţă!

     Traian Băsescu, zis „PREŞEDINTELE JUCĂTOR”, a învins şi a obţinut al doilea mandat la Cotroceni. Mircea Geoană, zis şi „PROSTĂNACUL”, s-a declarat învins după ce a trecut de la extaz la agonie, de la penibil la absurd.

     P.S.D. sărbătoreşte 10 ani de când nu mai câştigă nimic important în alegerile din România.

     Ţara nu are guvern, criza se accentuează, falimentul se generalizează, românii aşteaptă sărbătorile de iarnă mai trişti ca oricând, mai săraci ca niciodată, mai dezbinaţi de când se ştiu.

     În acelaşi timp, o nouă „boală” bântuie prin întreg mediul politic românesc, dar şi în mass media naţională şi se cheamă „PAPAGALISM”.

     Boala (molipsitoare, de altfel) a găsit cel mai prielnic mediu în P.S.D. la toate nivelele. Spre amărăciunea şi dezamăgirea adevăraţilor membri ai partidului, care se vrea încă de centru stânga, înţeleapta conducere centrală a Partidului Social Democrat a pregătit, antrenat şi aruncat în faţa camerelor de luat vederi şi ale microfoanelor aşa-zişi vectori de imagine, deputaţi, senatori, baroni locali şi chiar tineri ahtiaţi după funcţii şi cariere politice, toţi inoculaţi cu virusul noii boli, care au „papagalicit” ore şi zile în şir despre „marea fraudare” săvârşită de portocalii, despre cinstea şi onoarea nepătată a „membrilor de vază” ai P.S.D., despre corectitudinea baronilor locali social democraţi, despre dorinţa conducerii P.S.D. de a face totul pentru „patrie şi popor”.

     Cum pot vorbi despre corectitudine, cinste, onoare, demnitate, valoare intelectuală şi morală, dragoste de ţară şi popor oameni care n-au făcut altceva în activitatea lor politică decât să se integreze cât mai bine în sistemele malefice (că tot îi place d-lui Mircea Geoană acest cuvânt) partinice şi transpartinice care bântuie România, bazându-se pe corupţie, imoralitate, nepotism, deturnarea şi însuşirea banilor publici?

     „Poporul” nu e prost aşa cum cred ei, „poporul” s-a săturat de discursurile „papagaliceşti” lipsite de bun simţ şi respect.

     Mircea Geoană a pierdut pentru că s-a bazat pe un grup de „nemernici” care l-au ridicat, l-au compromis, l-au înregistrat, l-au subjugat şi-l vor trăda în scurt timp, aşa cum, de altfel, l-am avertizat personal încă din octombrie 2008.

     Pentru faptul că rămâne încă 5-7 ani în opoziţie sau devine a treia roată la căruţă, Partidul Social Democrat trebuie să mulţumească „din suflet” corifeilor săi Hrebenciuc, Vanghelie, Nica, Niţă, Dragnea, Sârbu Ilie, Zgonea, Bănicioiu, Ponta, Manta, Oprişan, Mazăre, N. Constantinescu, Toma, Nichita, Andronescu, Duvăz, Aura Vasile, Negoiţă, Olguţa Vasilescu şi alţii, care s-au străduit din răsputeri să compromită imaginea social democraţiei. Demiterea din fruntea partidului a acestei grupări este o răsplată prea mică faţă de răul pe care l-au făcut partidului, congresul ar trebui să-i excludă, nu să-i schimbe.

     Responsabilitatea pentru eşecul partidului nu-i poate ocoli nici pe cei doi „magnifici” ai partidului, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, care au văzut, au înţeles, au susţinut, au fost de acord (pe faţă sau tacit), au tolerat totul din raţiunea de a nu se „destrăma partidul”. Oare au făcut bine?

     P.S.D.-ul trebuie să mulţumească pentru „succesul obţinut” şi d-lor Voiculescu şi Vântu, precum şi unora dintre jurnaliştii şi analiştii de la Antena 2, Antena 3, Realitatea TV, T.V.R. 1 care au greşit enorm (căzând în derizoriu), supralicitând cântarea României pentru Mircea Geoană şi atacând furibund, de multe ori nejustificat, gratuit, pe Traian Băsescu. La „victorie” au contribuit din plin şi domnii Mircea Dinescu, Crin Antonescu, Klaus Johannis şi Gheorghe Ciuhandu.

     Nici Timişul nu a fost ocolit de virusul papagalismului. Deşi rezultatele obţinute de P.S.D. Timiş in ziua de Sf. Nicolae sunt jenante, „micile” personalităţi social democrate atinse de virus, „papagalicesc” verzi şi uscate despre fraude, despre hoţii, despre procese verbale falsificate de alţii, uitând ce au făcut ei la parlamentare în 2008 în zona Lugoj, V.V. Delamarina, Criciova, Bârna ca  să-şi salveze şeful sau neamintindu-şi că au avut reprezentanţi în toate secţiile de votare.

     Liderii filialei, corifei ai „marelui succes bănăţean” şi fondatori ai „celebrei” deja alianţe „întru binele şi fericirea Timişoarei” – aşteaptă cu sufletul la gură să vadă ce va face „iubitul conducător”, îşi va da sau nu-şi va da demisia.

     Dacă „Mircea” nu-şi dă demisia, scapă iar, prin minciuni, justificări, sponsorizări, felicitări, ode şi declaraţii de dragoste, preţuire şi preaslăvire.

     Dacă „Mircea” îşi dă demisia, atunci trebuie să plece şi ei ori demisionând, ori fiind demişi şi trimişi la munca de jos, la organizaţia locală.

     Aşa că, păstrând obiceiul, când se apropie furtuna sau destituirea, au plecat mai toţi în concediu, obosiţi de cât au vorbit şi propovăduit. Vigilenţi cum îi ştiu şi-au lăsat papagalii să reacţioneze la orice critică ar putea veni, de undeva, de la cineva. Oricum, papagalismul i-a afectat profund şi iremediabil.

     Dorind celor în cauză să se vindece de „papagalism” cât mai curând, având în vedere că nimeni nu-i mai crede, nu-i mai susţine, nu-i mai ascultă, nu ne rămâne decât să ne îndreptăm speranţa spre fapte şi acţiuni mai bune, mai sincere, mai eficiente din partea noului preşedinte Traian Băsescu pentru că România este şi trebuie să rămână un membru adevărat al Uniunii Europene.

 

 

P.S. Oare ce mai fac şi ce mai zic „sponsorii” şi „susţinătorii” din umbră ai doritorilor (oportuniştilor) de funcţii şi grade, oare pe ce căi şi prin ce mijloace îşi vor recupera investiţiile? Probabil vor schimba culoarea în cel mai scurt timp.