REÎNTOARCEREA

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”.

„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”.

(Costache Negruzzi – Alexandru Lăpuşneanu)

M-am întors!

În blogosferă şi în politică!

Este adevărat ce se vorbeşte prin „târgul” d-lui Ciuhandu, veşnicul nostru primar! Am acceptat să preiau funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timiş a noului partid de centru-stânga, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR).

De ce?

1. Pentru că am fost, sunt şi rămân un om de stânga, un om care crede în democraţie, în dreptate socială, în solidaritate şi protecţie socială, dar mai ales în bunăstare generală obţinută prin muncă cinstită.
2. Pentru că după douăzeci de ani de capitalism haotic, partidele care au guvernat România postrevoluţionară şi-au dovedit incapacitatea de a gestiona economia acestei ţări aducând-o în prag de colaps, datorită conducătorilor lor mereu şi mereu aceiaşi.
3. Pentru că eu încă mai cred în România europeană, eu încă mai am convingerea că ţara noastră are oameni profesionişti de mare valoare, specialişti recunoscuţi internaţional, patrioţi care au soluţii pentru depăşirea iminentului dezastru economic şi social, dar care aşteaptă să li se solicite expertiza spre binele cetăţenilor României.
4. Eu sunt un luptător împotriva nedreptăţilor, ilegalităţilor, jafului din bani publici, hoţiei, corupţiei, îmbogăţirii prin trafic de influenţă, prin furt, prin mită, prin speculă şi şantaj.
5. Eu nu mi-am trădat partidul de stânga părăsindu-l pentru altul sau pentru vreo funcţie sau vreun privilegiu. Eu am fost exclus nestatutar din partid de o mână de inconştienţi, marionete ale unui individ fără scrupule, fără conştiinţă creştină, pentru care politica şi partidul au fost, sunt şi rămân numai instrumente pentru creşterea bunăstării sale şi a familiei sale.

Eu m-am angajat într-o acţiune naţională de creare a unui nou partid de tip european de centru-stânga (îndepărtat de stânga conservatoare şi de propovăduitorii săi) pentru care obiectivele principale sunt interesul naţional, dialogul social activ şi stabilitatea unei guvernări profesioniste şi eficiente pentru progresul întregii Românii de care trebuie să fim mândri.

M-am alăturat unor oameni cum sunt Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu (de altfel, toţi patru personalităţi politice recunoscute şi apreciate în lumea politică social democrată şi nu numai) care au avut curajul de a spune NU politicii falimentare a PSD care în ultimii 5 ani a pierdut tot ce se putea pierde în toate tipurile de alegeri, care au îndrăznit să creeze o alternativă la stânga politică compromisă, care au creat un nou cadru, o nouă tribună de unde pot să-şi exprime părerile, ideile, sfaturile, propunerile, soluţiile, criticile, aprecierile toţi cei care au ceva de spus, toţi cei care vor o altă politică, un alt model de guvernare, o altă viaţă.

Am acceptat conducerea interimară a UNPR Timiş, convins şi conştient că voi coordona filiala unui partid independent, pe picioarele sale, cu doctrina şi strategia sa, cu poziţia sa intransigentă faţă de tot ceea ce este împotriva interesului naţional.

Decizia mea de a reintra în politica judeţului Timiş a surprins şi nemulţumit pe mulţi dintre „prietenii mei” de la PSD şi nu numai, dar a dat satisfacţie şi mulţumire adevăraţilor mei prieteni şi probabil multora dintre cei sătui de politicienii compromişi din administraţia publică locală.

UNPR-ul nu este astăzi la guvernare. Simpla participare a d-lui Gabriel Oprea în guvern ca deputat independent nu înseamnă că UNPR este parte a guvernului Boc. Cu toate acestea, satisfacţia susţinerii guvernului în parlament de către independenţii coordonaţi de dl. Gabriel Oprea este diminuată la nivel judeţean (şi nu numai) de teama reprezentanţilor PD-L de a-şi reduce puterile în teritoriu în eventualitatea intrării efective la guvernare a UNPR-ului.

Manifestându-şi tot mai des îngrijorarea la tot felul de întâlniri secrete sau nesecrete prin cluburi, birturi sau săli de conferinţe şi proliferând tot felul de ameninţări, de angajamente de a face jocuri potrivnice deciziilor centrale ale partidelor lor de colaboare cu UNPR-ul, cei în cauză nu fac altceva decât să-şi deconspire teama faţă de cei care le-ar putea încurca aranjamentele, derularea licitaţiilor trucate, încasarea comisioanelor de la unele lucrări publice, promovarea incompetenţilor şi menţinerea lor în funcţie, încărcarea organigramelor instituţiilor bugetare cu posturi pentru clientela politică şi probabil ar putea fi puşi în situaţia să-şi justifice averile dobândite în ultimii ani.

Indiferent dacă UNPR-ul va intra sau nu va intra la guvernare, membrii acestei noi formaţiuni politice sunt decişi să-şi spună cu tărie părerile, să ceară socoteală celor care sunt plătiţi din bani publici pentru ceea ce se întâmplă în administraţia publică obligată de legile române să cheltuie fondurile publice pentru interesul comunităţii, pentru binele cetăţenilor săi.

Ar fi inteligent şi de bun simţ dacă cei care, de mult timp, se cred Dumnezeii acestui judeţ şi municipiu, să încerce să facă ceva şi pentru locuitorii timişeni, să întrerupă traficul de influenţă şi jaful banilor publici, să stopeze actele de corupţie, ilegalităţile din vamă, din frontieră, din promovările tuturor incompetenţilor slujitori ai partidului, să pună capăt şantajului cu şomajul a celor care nu se înscriu în partid, şantajului cu schimbarea a celor care nu cotizează la partid, să înceteze să se mai plimbe prin lume fără rost, fără eficienţă, însoţiţi sau neînsoţiţi de consilieri şi consiliere, pe bani din visteria judeţului.

Dacă vor face aşa, nu vor mai avea de ce să fie îngrijoraţi. Vor fi mândri, vor fi modele sociale de invidiat, modele de responsabilitate, de patriotism, de cinste şi corectitudine, de sacrificiu pentru binele cetăţenilor acestor meleaguri.

În încheiere îmi fac datoria să le readuc în memorie faptul că la Timişoara a început Revoluţia Română, că tot aici a apărut Proclamaţia de la Timişoara cu celebrul său punct 8, că în decembrie 1989, sătui şi revoltaţi de nedreptate şi îndobitocire, revoluţionarii timişoreni s-au ridicat împotriva comuniştilor zeloşi, a securiştilor şi colaboratorilor, a delatorilor, privilegiaţilor, compromişilor, hoţilor şi impostorilor.

Ar trebui să ne întrebăm astăzi, după 20 de ani, dacă cei huiduiţi în Piaţa Revoluţiei din Timişoara erau mai răi sau mai buni decât sunt cei care ne conduc acum, indiferent la ce nivel, care numai prin simplul efort depus ca politicieni, funcţionari publici sau demnitari au devenit super bogaţi şi privilegiaţi în timp ce ţara a ajuns pe marginea prăpastiei şi a haosului economic, social şi politic, posibilă premiză a unei revolte sociale a poporului îngenuncheat de sărăcie şi boală.

Cu respectul şi condescendenţa cuvenite, fac apel la toţi cei care mai speraţi într-o viaţă mai bună pentru voi şi copiii voştri, într-o normalitate socială şi economică, într-o guvernare în interes naţional, într-o solidaritate adevărată, veniţi alături de UNPR să luptăm împreună pentru dreptul de a munci şi a trăi cinstit şi onest într-o ţară europeană.

Pe curând!

P.S. „Prietenilor mei” mai vechi şi mai noi din toate partidele le recomand cu sinceritate: Nu asmuţiţi „maidanezii” pe mine! Ar fi mai bine să încetaţi să sfidaţi totul şi pe toţi pentru că aveţi multe, foarte multe „infirmităţi morale” care pot să vă dea bătăi de cap vouă şi familiilor voastre. Aţi văzut că preşedintele Traian Băsescu nu glumeşte cu cei care sfidează legea şi morala în stil democrat sau social democrat.

Orice imixtiune, directă sau indirectă, a „prietenilor mei” în problemele UNPR-ului Timiş conduce inevitabil la o reacţie politică pe măsură, militând astfel pentru apărarea principiului „Nimeni nu este mai presus de lege” (art.16 din Constituţia României) în virtutea libertăţii de exprimare (art.30 din Constituţia României).

Interesul naţional trebuie să fie, în aceste momente de grea cumpănă pentru România, mai presus de orice dacă ne pasă de viitorul copiilor şi nepoţilor noştri.

„Nu ceda nenorocirii, ci înfrunt-o cu şi mai multă îndrăzneală”. (Vergiliu – Eneida)