PRISTANDA ȘI CELE 800 DE PĂSĂRELE

„Tipătescu: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri

ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul.

 

Tipătescu: Ei?… s-a pus patruzeci și patru de steaguri?

 

Pristanda): (cu tărie) S-a pus, coane Fănică, s-a pus…

Poate unul-două să le fi dat vântul jos… da’ s-a pus…

 

Tipătescu: Patruzeci și patru?

 

Pristanda: Patruzeci si patru în cap, coane Fănică.

 

Pristanda: Al dumneavoastră, coane Fănică, și al

coanii Joițichii, și al lui conul Zaharia…

Ei? Și le-ați numărat, coane Fănică?…

Ei? Așa e? Patruzeci și patru…

 

Tipătescu: Vreo paișpece… cinșpece.”.

 

 

(Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută)

 

 

 

 

 

» PAMFLET »

 

 

 

Evenimentele din ultimele zile mi-au amintit de Ion Luca Caragiale și de personajele sale celebre care, se pare, mai trăiesc și ne mai bântuie și astăzi. Ne vom ocupa în continuare de Pristanda și Trahanache, varianta contemporană de Timișoara, via Socetu – Susani.

 

Polițaiul PRISTANDA este tipul slugarnicului, „scrofulos la datorie”, conștient că trebuie să-și servească șeful nu din conștiința „misiei”, ci mai ales din interes personal, „famelie mare, renumerație mică, după buget”, lucru ce-l determină să penduleze, cu o șiretenie primitivă, de la unul la altul dintre binefăcătorii săi.

 

Lipsit de demnitate și coloană vertebrală, slugarnic, se pune bine cu toți cei de la care ar putea obține ceva, măgulindu-i fără jenă chiar dacă unora le-a făcut rău, vreodată.

 

Umil și lingușitor, profită de orice ocazie de a se gudura pe lângă toți fie că sunt de la Putere, fie că sunt din Opoziție. Se pretează la mici „furtișaguri” ghidându-se după deviza nevestei lui: „Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând”.

 

Scena numărării steagurilor, pe care ar fi trebuit să le cumpere Pristanda pentru a pavoaza orașul în cinstea apropiatelor alegeri, este ilustrativă pentru tipul incult, lipsit de instrucție, care se crede șiret, numărând steagurile arborate de câte două ori și adunând greșit doar ca să-i iasă socoteala „patruzeci și patru în cap”, adică „două la primărie, optșpce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală, la Sfântul Niculae, treizeci”.

 

Personajul caragelian teleportat în zilele noastre număra acum două zile 800 de păsărele (considerate probabil proprietatea sa), aflate pe o sârmă de telegraf care leagă Comloșu Mare de Timișoara și satele din jur și se angaja cu bărbăția-i cazonă, dovedită și notorie, că le poate prinde și dona unui colecționar de pitpalaci și capre, iubitor de turism pe malul bălților private sau de stat.

 

Noul Pristanda de Socetu și-a numărat păsările de pe sârma de telegraf, gândind cam așa: „După ce mi-am adus propria pasăre, m-am mai semnat pe penele a încă 56 de înaripate, aduse de colegi, dar pe care le-am trecut în cuiburile mele și astfel am în total 70 (?!); am mai prins vreo zece pitpalaci din pomii aflați în curțile rudelor și așa am ajuns la 90 (?!); ținând cont că fiecare pasăre poate să se împerecheze cu alta și să-și sporească numărul puilor, am umflat stolul la 300 (?!). Într-un an, cu cele 300, împerecheate din nou, pot să ajung la 800 (?!). Așa îmi pot îndeplini angajamentul și atinge criteriul de performanță pentru ca noul meu stăpân, căruia nu i-am cerut nimic, nici măcar o funcție de supraveghetor al circuitului apei în bazinele cu pești, să îmi mulțumească și să mă prezinte ca pe un adevărat păsărar salvator”.

 

Bucuria colecționarului și a necuvântătoarelor din preajma sa a fost mare. Au dat lovitura. La cele o mie de păsărele pe care le aveau în cuiburile din Timișoara s-ar mai fi adăugat (cel puțin declarativ) încă 800 și, astfel, felicitările șefilor de la București și mulțumirile fierbinți ar fi uns orgoliul stângiștilor bănățeni și ar fi generat o dorință și mai mare de a-și vedea șeful tot mai sus, tot mai sus, până când s-a dus!

 

Noul protector al lui Pristanda este fără îndoială asemănător unui alt personaj de-al lui Caragiale, nenea Trahanache, care speră că Bucureștiul și Divinitatea nu îl vor trimite pe Dandanache să candideze la Timiș și îl va lăsa pe el să devină capul județului spre dezamăgirea, uimirea și supărarea demult neschimbatului cap al județului. Aceasta, numai în situația în care vechiul proverb românesc „nu aduce anul ce aduce ceasul” nu se va adeveri și pe meleagurile bănățene și fostul stăpân al apelor nu va avea, în scurt timp, aceeași soartă ca și fostul său șef prooroc de Dăbuleni.

 

Venerabilul neica Trahanache de Susani, stâlpul local al partidului de (non)Opoziție, susține pe te miri unde și din când în când ideea integrității morale a societății, clamând în viul său grai bănățean: „Ah, ce coruptă societate, nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul”. Dar, adăugăm noi, prin întărirea partidului cu noi păsărele, fie ele 2 sau 800, venite sau urmând a veni până la sfârșitul deceniului, împreună cu un Pristanda de o moralitate și integritate ce depășesc orice închipuire, „prințipurile stângiste aplicate cu „angajament” vor elimina enteresul și corupția din partid și societate”.

 

Curat murdar, neică Trahanache!

 

 

P.S. Pe curând, când vom vorbi despre Rică Venturiano, celebrul personaj din comedia „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, care a reapărut printre noi (dacă a fost plecat vreodată).